Feedback
Statistici
  • 12.905 comunicate
  • 850 evenimente publicate
  • 3.651 abonati
  • 12.295.575 alerte trimise
mediaalert

ANFP instruieşte funcţionarii publici din Constanţa şi Galaţi

Bucuresti, 27 Aprilie 2010

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Constanţa organizează în perioada 3 – 4 mai 2010, în Costineşti, la Hotel Regal, seminarul regional cu tema „Managementul resurselor umane în funcţia publică”.

Scopul organizării seminarului constă în îmbunătăţirea calităţii actului administrativ şi în ridicarea standardelor de conduită a funcţionarilor publici. Evenimentul continuă seria întâlnirilor regionale de acest gen, fiind conceput în funcţie de nevoile specifice identificate în urma controalelor efectuate de către ANFP în cadrul instituţiilor şi autorităţilor din judeţele vizate. La acest seminar sunt invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţele Constanţa şi Galaţi şi nu sunt percepute taxe de participare.
Tematica abordată pe parcursul celor două zile de dezbateri vizează: etica, integritatea şi disciplina în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize etc. De asemenea, va fi prezentată şi curricula de programe care urmează a fi organizate de către Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Constanţa în primul semestru al anului 2010.
În prima zi a seminarului va avea loc conferinţa de presă susţinută de către Preşedintele ANFP, domnul Andras SZAKAL şi de către Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Claudiu – Iorga PALAZ, în cadrul căreia vor fi abordate teme de actualitate pentru administraţia publică locală.
„Şi cu prilejul acestui seminar continuăm să instruim funcţionarii publici în domeniul managementului resurselor umane în funcţia publică, acordând astfel importanţa cuvenită aplicării legislaţiei referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici. Ne dorim ca în administraţia publică să îşi desfăşoare activitatea resurse umane bine pregătite care să respecte întru totul legislaţia în vigoare”, a afirmat preşedintele ANFP, domnul Andras SZAKAL, care a ţinut să adauge că seminariile organizate de către ANFP vor acoperi toate regiunile ţării.
Preşedinte – Secretar de Stat
Andras SZAKAL

Nume: Boris Velimirovici
Companie: Media Alert
E-mail: office@ecomunicate.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi meniul fast-food?
Voteaza
Evenimente
  • 09.02.2012 19:00
    „OuiBaDa”, mai mult decât un balet, este o piesa de teatru coregrafic. La baza spectacolului sta balada nationala Româneasca Mioritza , poem care ne transporta, aidoma unui proces alchimic, de la micimea unui petic de pamânt la comuniunea cu universul. De la lupta fratricida la nunta cosmica. Având ca punct de plecare prima imagine a baladei, „OuiBaDa” schiteazà timp de un spectacol un univers specific românesc.
  • 10.02.2012 20:00
    Vineri, 10 Februarie 2012, de la orele 20:00, va invitam sa luati parte la concertul spectacol “VIS IN VIS – Poveste fara Sfarsit” sustinut de ALEXANDRINA & Band la Teatrul de pe Lipscani – sala Rapsodia. Alexandrina Hristov, este originară din Republica Moldova. Activitatea sa se leagă de muzică, pictură şi poezie. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului romanesc se numeşte "Fata merge pe jos".
  • 11.02.2012 10:00
    Fii alaturi de cei dragi si traieste bucuria de a darui ! 11-14 FEBRUARIE 2012 VALENTINE EXPO GALERIA REAL CLUJ
  • 11.02.2012 19:00
    Sambata, 11 Februarie, de la orele 19:00 va invitam la spectacolul "Rencontres" ("Întâlniri") ...o artă dezbrăcată de cuvânt, dar acoperită de multe alte straturi calde: pantomimă, dans, step, teatru, muzică şi lumină. O piesă cu un incredibil umor, care dinamitează clişeele; un spectacol epuizant, cu actori care au o condiţie fizică de maratonişti.
  • 11.02.2012 21:00
    În timpul unei ierni „ca la carte”, Alina Manole vă invită să vă încălziţi la un foc de inimă muzical, fără fum! Sâmbătă, 11 februarie, la Clubul Ţăranului din Bucureşti, sunteţi invitaţi la un concert folk-jazz...fără fum de ţigară! Sunt aşteptaţi şi nefumătorii şi foştii fumători şi fumătorii care doresc să ia o pauză de ţigară vreme de 2 ore.
  • Toate evenimentele