Feedback
Statistici
  • 13.662 comunicate
  • 894 evenimente publicate
  • 3.863 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

ANFP participă la dezbateri publice

Bucuresti, 12 Octombrie 2010

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în calitate de partener al Asociaţiei “Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă” - Agenda 21 în cadrul proiectului “Corupţia ne priveşte pe toţi”, anunţă organizarea unei serii de dezbateri publice. Dezbaterile publice au ca temă Transparenţă şi Integritate în Administraţia Publică şi se desfăşoară în perioada octombrie – noiembrie 2010 în judeţele partenere în cadrul proiectului la nivel local: Ilfov, Cluj, Dolj, Bucureşti, Harghita, Neamţ.

Scopul acestor activităţi vizează creşterea gradului de implicare a organizaţiilor neguvernamentale în prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel local, precum şi promovarea integrităţii şi eticii, transparenţei, responsabilităţii şi bunei guvernări.

Prima dezbatere de acest gen a avut deja loc în data de 7 octombrie 2010 la Craiova şi a reunit reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţ: Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Primăria comunei Poiana Mare, ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media. Ca o urmare a dezbaterii, s-au pus bazele constituirii Grupului de acţiune locală pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, rezultat ce va fi comun tuturor dezbaterilor publice prevăzute în proiect.

În cadrul dezbaterilor sunt prezentate concluziile studiului: „Percepţia cetăţenilor asupra corupţiei din instituţiile publice: cauze, practici, prevenire”, realizat în cadrul aceluiaşi proiect. De asemenea, instituţiile de la nivel local au posibilitatea de a prezenta strategii, planuri de acţiune, documente, proiecte relevante pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, diseminând astfel exemple de bune practici pentru administraţia publică şi contribuind la diminuarea fenomenului corupţiei.



Preşedinte – Secretar de Stat

Andras SZAKAL

Nume: Boris Velimirovici
Companie: Media Alert
E-mail: office@ecomunicate.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele