Feedback
Statistici
  • 13.705 comunicate
  • 900 evenimente publicate
  • 3.874 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

YouthBank Bucuresti la prima runda de finantare: 30.000 de lei pentru initiativele tinerilor. Mai sunt 4 zile de aplicatii!

Bucuresti, 06 Aprilie 2010

Liceenii bucuresteni au anul acesta la dispozitie suma de 30.000 de lei pentru a dezvolta proiecte educationale, cultural-artistice, sociale sau ecologice prin intermediul programului YouthBank Bucuresti, implementat pe plan local si national de Asociatia pentru Relatii Comunitare, in parteneriat cu BRD – Groupe Societe Generale si avand ca sponsor local compania KFC. Succesul programului derulat initial doar in Cluj-Napoca incepand cu 2006 a facut ca acesta sa fie extins pe plan national, in Alba Iulia, Bucuresti, Constanta, Odorheiu Secuiesc si Timisoara. Proiectul este finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European.

Echipa YouthBank anunta lansarea concursului de finantare a editiei curente a YouthBank Bucuresti. Administrat de un grup de tineri cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, YouthBank urmareste constituirea, promovarea si administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de catre liceeni si orientate spre dezvoltarea comunitatii locale. In urma campaniei de strangere de fonduri, cei 20 de voluntari din echipa YouthBank au reusit sa mobilizeze din comunitate suma de 14.000 de lei, la care se adauga alti 12.000 lei oferiti de partenerul principal, BRD – Groupe Societe Generale, si 4.000 de lei din partea sponsorului local – KFC. Fondul YouthBank ajunge astfel la 30.000 RON, din care vor fi finantate in jur de 10 – 15 proiecte cu impact in comunitate.

Tinerii au strans aceasta suma prin intermediul a doua mecanisme creative: organizarea de evenimente speciale – doua piese de teatru si un concert, precum si o actiune de vanzare de origami si idei de cadouri in doua licee din Bucuresti.

”Desi la doar prima editie in Bucuresti si gandit ca proiect-pilot in 2010, rezultatele YouthBank pun in valoare atat potentialul programului, cat mai ales nivelul de implicare al tinerilor voluntari. Acestia au reusit in doar o luna sa creeze un fond de 30.000 de lei, cu 6.000 mai mare decat suma fixata initial, canalizandu-si entuziasmul si timpul liber spre comunitate”, a declarat Adina Marincea, coordonator YouthBank Bucuresti.

Fondul YouthBank reprezinta o oportunitate si pentru alti liceeni din Bucuresti sa isi puna in practica proiectele, aducand astfel schimbarile dorite in comunitate. Fiecare proiect poate fi finantat cu o suma de minimum 2.000 si maximum 3.000 de lei, iar pentru ca aplicatiile sa fie eligibile, ele trebuie sa tina cont de criteriile din ghidul de finantare disponibil pe site-ul www.youthbankromania.ro, la sectiunea Bucuresti. Echipa YouthBank incurajeaza creativitatea, entuziasmul si ingeniozitatea solutiilor propuse de aplicanti, asigurandu-i pe acestia de o evaluare transparenta si obiectiva. “Dorim, prin fondul YouthBank, sa sustinem initiativa si spiritul antreprenorial, oferind tinerilor sansa sa se afirme si sa isi puna in valoare aptitudinile”, spune Adina Marincea.


Inscrierea in concurs a unui proiect la prima runda de finantari oferite de YouthBank Bucuresti este conditionata de urmatoarele aspecte:

* Echipa care aplica trebuie sa fie alcatuita din cel putin 3 elevi care invata la unul din liceele din Sectoarele 1 sau 2;
* Proiectele propuse trebuie sa se desfasoare in municipiul Bucuresti;
* Proiectele propuse trebuie sa aduca un beneficiu comunitatii locale, fiind eligibile aplicatiile din orice domeniu, de la educatie, arta si mediu pana la sanatate si activitati sportive;
* Valoarea unui proiect trebuie sa fie cuprinsa intre 2.000 si 3.000 de lei;
* Perioada de implementare a proiectului trebuie sa fie de maximum cinci saptamani (26 aprilie – 1 iunie 2010);
* Echipa aplicanta trebuie sa colaboreze cu o organizatie neguvernamentala (asociatie sau fundatie), pentru a asigura evidenta contabila si financiara a proiectului.


Aplicatiile pot fi trimise la adresa bucuresti@youthbankromania.ro pana pe 9 aprilie 2010. Inscrierea se face pe baza formularului tip care poate fi descarcat, impreuna cu ghidul de finantare al concursului, de pe site-ul www.youthbankromania.ro, sectiunea Bucuresti.

Pentru informatii oficiale despre Mecanismul financiar SEE, accesati: www.eeagrants.org.

Persoana de contact:

Adina Marincea
Coordonator program YouthBank Bucuresti
Asociatia pentru Relatii Comunitare
Tel: 0735.663.412 E: adina@arcromania.ro
www.youthbankromania.ro

Nume: Adina Marincea
Companie: Asociatia pentru Relatii Comunitare
E-mail:

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
  • 05.06.2012 16:00
    Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele