Feedback
Statistici
  • 13.705 comunicate
  • 900 evenimente publicate
  • 3.874 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

TVR 1 porneste "In cautarea vinului pierdut"

Bucuresti, 12 Octombrie 2007

TVR 1 difuzeaza incepand de duminica aceasta un ciclu documentar despre evolutia vinurilor romanesti, produs Cosmin Zidurean. "In cautarea vinului pierdut" este o serie de 12 documentare, cate doua pentru fiecare regiune viticola importanta din tara. Filmul este o calatorie initiatica, dar are si rol de cercetare in acelasi timp.

Filmările pentru seria documentară s-au întins pe durata unui an întreg, toate cele patru anotimpuri având aceeaşi importanţă pentru vie.
„Eforturile au fost deosebite, am parcurs toată ţara cu o echipă de nouă oameni, cu un camion de lumină şi un ţambal cât un pian pe care l-am urcat chiar şi la Sarmisegetuza Regia. Consumul de timp şi de efort a fost uriaş: pentru a trage două cadre într-o cramă iluminată cum trebuie a fost necesar uneori să muncim o zi întreagă. Şi am filmat peste 50 de crame” povesteşte Cosmin Zidurean.
Având în vedere că singurul judeţ fără vii din ţară este Suceava, echipa a filmat practic peste tot, de la Hârlău la Măcin şi Limanu, de la Huşi la Vânju Mare, de la Dealu Mare la Recaş şi Beltiug.
Oamenii cu care s-au întâlnit Cosmin Zidurean şi colegii săi sunt speciali, fiindcă vinarii sunt în egală măsură oameni de ştiinţă şi poeţi. Şi asta indiferent dacă vorbim despre academicianul Valeriu D. Cotea, profesorul Viorel Stoian sau mai tinerii Nicu Itu sau Veronica Gheorghiu.
La fel de interesanţi sunt expaţii care s-au îndrăgostit de vinul românesc: englezul Philip Cox, belgianul Henri van De Maele, baronul austriac Jacob Kripp, australianul Steven Bennett şi atâţia alţii.
Prin locurile pe care ni le prezintă, dar şi prin discuţiile purtate cu vinarii şi cu cei implicaţi în industria vinului, documentarul încearcă să prezintă o situaţie completă a vinurilor româneşti. Socotite odinioară printre cele mai bune ale lumii, ele au o imagine mai degrabă proastă azi. „Ce vinuri au fost acelea şi ce vinuri avem astăzi?” „Au rămas vinarii noştri în urma competitorilor?˝, sunt câteva dintre întrebările cărora documentarul încearcă să le răspundă.

Persoană de contact:
Maria Şubulică, specialist PR, TVR 1
E-mail: maria.subulica@tvr.ro

Nume: Serviciul Comunicare, PR si Evenimente
Companie: TVR
E-mail: comunicare@tvr.ro
Website: www.tvr.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
  • 05.06.2012 16:00
    Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele