Feedback
Statistici
  • 13.705 comunicate
  • 900 evenimente publicate
  • 3.874 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

La TVR 1, Camelia Csiki reaminteşte tradiţia „Masa moaşei”

Bucuresti, 14 Ianuarie 2011

Sâmbătă, 15 decembrie, ora 9.00, în emisiunea Bebe magia Emisiunea Bebe magia, care se va difuza sâmbătă, 15 ianuarie 2011, de la ora 9.00, la TVR 1, continuă să aducă informaţii utile atât pentru cei care sunt părinţi, cât şi pentru cei care se pregătesc să devină.

Evenimentul săptămânii trecute a fost „Masa Moaşei”. O veche tradiţie a satului românesc spune că, în cea de-a treia zi după Bobotează, moaşa satului dădea o masă la care erau invitate toate mămicile care născuseră cu ea în acel an, precum şi gravidele care urmau să aducă pe lume copii. Conform tradiţiei, le însoţea şi preoteasa satului. Moaşa Vania Limban din Bucureşti a reînviat această tradiţie în Bucureşti. A fost un pretext pentru a vorbi despre naşterea naturală, tot mai puţin întâlnită în România. Bebe magia prezintă câteva dintre poveştile unor femei care au optat pentru una dintre cele două variante: naştere naturală ori prin cezariană.

Pediatrul Ruxandra Petrescu, de la Spitalul Marie Curie, vorbeşte despre infecţiile respiratorii de sezon la care sunt predispuşi copiii. Doctoriţa îi sfătuieşte pe părinţi ce medicamente să aibă mereu în casă şi cum să intervină pentru ca starea copiilor să nu se agraveze.

Astrologul Mariana Cojocaru a pregătit un horoscop surpriză pentru părinţi. Interpreta Daniela Gyorfi va naşte în februarie, motiv pentru care s-a decis să ia o pauză pentru a se pregăti să o aducă pe lume pe micuţa Maria. Mai multe amănunte, în emisiunea Bebe magia de sâmbătă, ora 9.00, la TVR 1.



Despre Bebe magia: TVR 1 difuzează în fiecare sâmbătă dimineaţa (ora 9.00) Bebe magia, o emisiune din care telespectatorii află informaţii utile despre tot ce presupune relaţia părinte – copil. Emisiunea este realizată şi prezentată de jurnalista Camelia Csiki, reporter al Telejurnalului TVR1.



Persoană de contact:

Mihaela Berinde, specialist PR TVR

E-mail: mihaela.berinde@tvr.ro

Nume: Serviciul Comunicare, PR si Evenimente
Companie: TVR
E-mail: comunicare@tvr.ro
Website: www.tvr.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
  • 05.06.2012 16:00
    Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele