Feedback
Statistici
  • 13.705 comunicate
  • 900 evenimente publicate
  • 3.874 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

Padurea Sofez, deci plantez! are peste douazeci si noua de mii de copaci

BUcuresti, 03 Mai 2011

Voluntarii Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta au plantat peste 29.000 de copaci în Bucureşti, Comana şi Mahmudia, în cadrul campaniei Şofez, deci plantez! derulată în perioada martie 2010 – aprilie 2011, cu sprijinul Petrom.

Şofez, deci plantez! este o campanie de responsabilizare iniţiată de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi implementată cu sprijinul Copacul de Hârtie, Romsilva şi Petrom, prin care şoferii din întreaga ţară au contribuit la plantarea de copaci prin cumpărarea unui odorizant auto din cele 147 de stații de distribuție Petrom selectate. Proiectul pleacă de la premisa că plantarea de copaci este una dintre cele mai eficiente soluții pentru a reduce efectul poluator al noxelor emanate de mașini.



În perioada campaniei, şoferii au cumpărat 29.163 de odorizanţi din staţiile de distribuție Petrom. Urmând principiul un odorizant cumpărat = un copac plantat, voluntarii organizațiilor implicate s-au reunit pentru plantarea celor peste 29.000 de puieți Șofez deci plantez în București, Comana și Mahmudia.



Pe parcursul lunii aprilie 2011, la Mahmudia (judeţul Tulcea) au fost plantaţi 22.700 de puieţi de salcâm, vişin şi sălcioară, în parteneriat cu Primăria Mahmudia. Puieţii acoperă 5,5 hectare de pe raza comunei, pe trei parcele: parcela “Zona Nicolaev” din imediata apropiere a satului, zona fostului CAP şi o zonă supusă eroziunii accentuate, limitrofă cu uzina de apă şi cu cimitirul comunităţii ruşilor lipoveni. Puieţii Şofez, deci plantez! din comună vor fi întreţinuţi de Primăria Mahmudia şi îngrijiţi până la maturitate.



Plantările de la Mahmudia au reunit peste 150 de voluntari din rândul elevilor de la Grupul Şcolar Mahmudia, Centrul de Voluntariat EUdivers Tulcea, angajaţi ai Consiliulului Local Mahmudia, Primăria Mahmudia, SC Util Aqua Mahmudia şi un număr restrâns de localnici.



Plantările de toamnă din cadrul campaniei Şofez deci plantez! au avut loc în judeţul Giurgiu, în parteneriat cu Ocolul Silvic Comana - Direcţia Silvică Giurgiu. În luna noiembrie 2010, cei 100 de voluntari din Bucureşti şi Giurgiu înscrişi pe site-ul proiectului, printre care şi elevi de la Colegiul Tehnic Petru Maior din Bucureşti, au plantat 6.500 de puieţi de stejar şi frasin în Parcul Natural Comana.







“Proiectul a reunit sute de voluntari la plantări și mii de voluntari la volan în toată țara, care au înțeles cât valorează un simplu gest pentru viitorul copiilor noștri! Acesta a fost nu numai un proiect de împădurire, dar și un proiect de responsabilizare, iar rezultatele lui ne arată că implicarea în protecția mediului intră încet dar sigur în conștiința colectivă.” a afirmat Liviu Mihaiu, președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta.



”Le mulţumim tuturor celor care au contribuit la plantarea celor peste 29.000 de copaci: clienţilor din staţiile Petrom care s-au alăturat campaniei, voluntarilor care au participat la plantare şi partenerilor acestui proiect. Petrom continuă şi anul acesta să crească numărul de copaci din România prin plantările din Ţara lui Andrei şi sperăm ca, astfel, să fim şi noi prezenţi în agenda europeană a Anului Voluntariatului.” a declarat Mona Nicolici , Head of Community Relations and Social Affairs Petrom.





Despre proiectul Şofez, deci plantez!

Proiectul Şofez, deci plantez! a debutat în martie 2010. Atunci s-au pus în vânzare odorizanţi auto, în formă de copac, în 147 de stații de distribuție Petrom selectate, urmând ca voluntarii organizaţiilor implicate să planteze un copac pentru fiecare odorizant vândut (un odorizant cumpărat = un copac plantat). Campania a fost lansată pe 24 aprilie 2010, printr-un eveniment public pe Cheiul Dâmboviţei, în zona Vitan, când au fost plantaţi 400 de copaci cu ajutorul a peste 100 de voluntari bucureşteni si al Primăriei Municipiului Bucureşti.

În total, conducătorii auto din toată ţara au cumpărat 29.163 de odorizanţi, în baza cărora s-au plantat peste 29.000 de copaci în perioada martie 2010 – aprilie 2011.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul campaniei www.sofezdeciplantez.ro.



Pentru alte informaţii vă rugăm contactați:

Oana Soare, PR executive, Asociația Salvați Dunărea și Delta, telefon: 0729882614, email: oana.soare@salvatidelta.ro



Hana Ciobanu, coordonator de proiect, Asociația Salvați Dunărea și Delta, telefon: 0729882602 , email: oana.soare@salvatidelta.ro

Nume: Dan Barbulescu
Companie: Salvati Dunarea si Delta
E-mail: office@salvatidelta.ro
Website: www.salvatidelta.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
  • 05.06.2012 16:00
    Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele