Feedback
Statistici
  • 13.711 comunicate
  • 900 evenimente publicate
  • 3.877 abonati
  • 17.280.366 alerte trimise
mediaalert

O noua editie a ghidului turistic PAGITUR 2011-2012

National, 28 Iulie 2011

Pagini Aurii anunta lansarea noii editii a ghidului PagiTur, ce vine in ajutorul turistilor de toate varstele, care doresc sa-si organizeze o vacanta la munte sau pe malul marii, un sejur in statiunile balneoclimaterice, o delegatie de afaceri, cateva zile petrecute in mediul rural si nu numai.

Noua ediţie a ghidului PagiTur conţine peste 5700 de fime în 700 de pagini, cu informaţii mai mult decât utile pentru ca orice călător să se poată orienta într-o anumită zonă. Astfel, ghidul cuprinde date despre unităţi de cazare, obiective turistice, trasee, baruri şi restaurante, benzinarii, centre comerciale, bancomate, saloane de înfrumusetare, taxiuri şi altele, dar şi o colecţie impresionantă de hărţi din toată ţara.



Distribuţia ghidului PagiTur se va realiza în luna iulie 2011 la nivel naţional, în mod GRATUIT, prin samplinguri în zonele cu afluenţă turistică bogată, în centre de afaceri dar şi în cele mai importante unităţi de cazare din toată ţara.



Ghidurile Pagini Aurii sunt recunoscute ca surse de informaţie de încredere la nivel naţional, cu un conţinut de calitate şi la zi. În acelaşi timp, alături de paginiaurii.ro, reprezintă un instrument eficient de business pentru companii la nivel local, asigurând companiilor listate vizibilitate în rândul potenţialilor clienţi. Conform ultimelor studii, informaţia din ghidul Pagini Aurii este folosită de 6 milioane de utilizatori cel puţin o dată pe an, iar peste 3.3 milioane de persoane - cel puţin o dată pe lună.





Despre Pagini Aurii SA



Pagini Aurii este liderul pieţei de ghiduri clasificate din România, deţinând cca. 70% din această piaţă. Din 2010, Pagini Aurii SA face parte din Heise Medien Grouppe, lider european în publicarea de ghiduri clasificate de informaţii business la nivel local. În decembrie 2008 a relansat paginiaurii.ro, transformându-l într-un motor de căutare business performant şi complex, construit pentru a oferi utilizatorilor săi căutări cu rezultate relevante. În portofoliul companiei se mai regăsesc brand-uri precum: Pagini Albe, Contact B2B şi Pagitur, site-ul de mobil m.paginiaurii.ro.



Compania editează anual 20 ghiduri Pagini Aurii (Bucureşti-Ilfov, Călăraşi-Ialomiţa, Galaţi-Brăila, Iaşi-Bacău, Prahova, Dolj, Argeş - Dâmboviţa, Mureş, Braşov, Arad, Bihor, Timiş, Cluj, Constanţa, Sibiu, Satu Mare-Maramureş, Covasna-Harghita, Suceava-Neamţ, Buzău-Vrancea, Hunedoara) cu o circulaţie de peste 1.000.000 copii, furnizând informaţii în mediul tipărit, online precum şi aplicaţii multimedia.







Carmen Taracila

Marketing Specialist

 

PAGINI AURII SA | Yellow Pages Romania

Splaiul Independentei 319 | Sema Parc | Pavillion OB209 | CP 124 - OP 66 | RO-061301 Bucharest 6 | Romania

Phone +40 21 2020 915 | Fax +40 21 3160 182 |

Email carmen.taracila@paginiaurii.ro

www.paginiaurii.ro

Nume: Carmen Taracila Carmen Taracila
Companie: Pagini Aurii
E-mail:
Website: www.paginiaurii.ro

Adauga un comentariu

ecomunicate.ro nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Duelul brandurilor
De unde iti cumperi mobila?
Voteaza
Evenimente
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
  • 01.06.2012 10:00
    Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
  • 05.06.2012 16:00
    Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
  • 18.06.2012
    Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
  • Toate evenimentele