- Toate categoriile
- Administratie publica (320)
- Afaceri, Comert (2220)
- Agricultura (74)
- Arta, Cultura, Religie (1048)
- Auto, Moto, Velo (382)
- Banci, Finante, Asigurari (464)
- Constructii, Arhitectura, Design (429)
- Divertisment (974)
- Educatie (1697)
- Industrie (128)
- IT&C (1815)
- Legislatie, Juridic (95)
- Media (629)
- Monden, Lifestyle (976)
- ONG (674)
- Politica (79)
- Publicitate, Marketing, PR (729)
- Sanatate (642)
- Social (475)
- Sport (248)
- Tehnologie, Cercetare, Stiinta (184)
- Turism, Transporturi (312)
- Targuri, Expozitii (344)
- 13.717 comunicate
- 902 evenimente publicate
- 3.877 abonati
- 17.280.366 alerte trimise
Dezbateri privind profesia de asistent medical si moasa, migratia personalului, cazul Maternitatii Giulesti si introducerea dosarelor de ingrijire
Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania filiala Municipiului Bucuresti si Houston NPA au organizat joi 28 octombrie masa rotunda cu tema “Cresterea calitatii profesiei de asistent medical”. La dezbatere au participat 130 de persoane: reprezentanti ai scolilor sanitare private si de stat pentru asistenti medicali, ai Facultatii de Asistenti Medicali si Moase din cadrul UMF Carol Davila Bucuresti, ai sindicatului Sanitas, invitati din strainatate, ai Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti, asistenti medicali si moase din Bucuresti si din tara, profesori la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti si la facultati de medicina particulare.
Deficitul de personal si migratia personalului medical
Primele subiecte pe agenda zilei au fost reprezentate de deficitul de personal, migratia fortei de munca si cresterea volumului de munca. Dr. Daniel Popescu a precizat ca exista un deficit major de personal, atat in ceea ce priveste medicii, dar si la asistentii medicali. Din cauza lipsei acute de personal, se ajunge la “situatii disperate, de exemplu cazul Maternitatii Giulesti, care este reprezentativ pentru toate spitalele de copii, desi managerii de spital solicita aducerea specialistilor in sistem, dar fara suport financiar, situatia este fara iesire” este de parere dr. Popescu. “Nici in sistemul privat situatia nu sta mai bine. Nu exista personal si se fura angajatii de la o clinica la alta, pentru ca specialistii sunt in varsta si nu sunt tineri care sa vina sa le ia locul. Tinerii prefera sa plece in afara, pe salarii mult mai mari. Cu situatia aceasta ma confrund si la clinica mea, fac aici referire la un doctor tanar care pleaca de la mine la un spital din Franta unde va castiga 6000 euro/luna, fara garzi” a adaugat dr. Daniel Popescu, intrebat de moderator cum vede el situatia actuala a deficitului de personal datorat exodului de cadre medicale.
“Cand asistentul poate spune nu unei sarcini anume?”
O asistenta medicala de la Spitalul de Urgenta din Bucuresti declara “se poate vorbi de calitatea muncii asistentului atunci cand acesta lucreaza si isi asuma anumite responsabilitati. Dar atunci cand exista mai multe responsabilitati, exista mai multe riscuri si pot duce la delegarea vinovatiei, cazul de la Maternitatea Giulesti fiind elocvent. Atunci se ridica o problema: cand asistentul poate spune nu unei sarcini anume?” Una dintre concluziile asistentei medicale a fost ca “medicul si asistentul medical sunt ambii reponsabili de viata pacientului, insa de cele mai multe ori nu se lucreaza intr-o echipa medicala”.
Calcularea necesarului de personal medical, nu dupa criterii strict administrative!
Prof. dr. Minca este de parere ca “sistemul a privit de multe ori gresit calcularea necesarului de personal”. Noile norme sunt legate de numarul de paturi si nu de nevoile pacientului. Necesarul de personal se poate calcula diferit, insa “suntem departe de a putea masura calitatea serviciilor oferite pacientilor. Degeaba am avea si resursele financiare, daca nu avem necesarul de personal pregatit” declara prof. Minca.
Despre calitatea actului medical a discutat presedintele Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Marius Timofte. “Calitatea actului medical trebuie analizata din mai multe puncte de vedere. Ordinul a solicitat ca spitalele sa aiba standard si sa fie acreditate, iar cel mai important standard e cel legat de satisfacerea nevoilor pacientului. Acreditarea spitalelor inca se discuta. In ceea ce priveste lipsa de personal, Ministerul Sanatatii abordeaza aceasta problema din perspectiva strict administrativ, dar responsabilitatea tine si de fiecare spital de a-si face analize, evaluari in aceasta privinta”.
“De ce se blocheaza posturile ramase vacante cand de fapt ele teoretic sunt bugetate pana la sfarsitul anului?”
O asistenta medicala de la Spitalul Bagdasar prezenta in sala a precizat ca in ultimii 3 ani, lipsa de personal s-a acutizat din doua motive: migratia fortelor de munca in strainatate si pensionarile. Se ridica astfel o intrebare: de ce posturile ramase in urma plecarilor si pensionarilor se blocheaza cand de fapt ele teoretic sunt bugetate pana la sfarsitul anului? “Nu se mai fac angajari de oameni care sa vina pe posturile ramase vacante. Ni s-a spus ca la 7 oameni plecati, se angajeaza 1! Spitalul a cerut 50 de posturi de medici si asistenti medicali. Am primit 6 posturi: 4 la ATI si 2 la radiologie, sectiile unde erau cele mai mari gauri de personal”. In ceea ce priveste calcularea nesesarului de personal, criteriile actuale sunt departe de adevar, deorece pot exista 40 de paturi intr-o sectie, insa pacienti pot fi si 60. Asadar, singura solutie este ca normarea sa se faca intr-un spital dupa numarul de paturi si numarul de cazuri rezolvate. Normarea strict administrativa, adica dupa numarul de paturi, afecteaza calitatea din cauza supraaglomerarii de sarcini si presiunii timpului in care trebuie administrat un medicament sau altul, “consecinta acestei normari exclusiviste fiind mai multe cazuri de malpraxis” este de parere Carmen Mazilu, presedinte OAMMR Filiala Bucuresti.
Cazul Giulesti
Subiectul cazului asistentei medicale de la Maternitatea Giulesti a fost deseori atins, toti asistentii medicali prezenti la eveniment aratandu-si solidaritatea cu asistenta medicala Florentina Carstea. Concluzia generala este ca situatia de la Giulesti a atins pe fiecare asistent medical care lucreaza intr-un spital de stat din Romania, pentru ca toti risca acelasi lucru. “Ne supunem nu numai riscului profesional acoperit de companiile de asigurari, ci unuia mult mai mare si complex. Daca refuz sa mai lucrez in conditiile acestea, raman fara loc de munca. Daca nu refuz si ma supraaglomerez, ma supun astfel unor riscuri imense si pot ajunge in situatia colegei de la Giulesti” a marturisit o asistenta medicala de la Spitalul Victor Babes din Bucuresti.
Mircea Popescu de la Sindicatul Sanitas a declarat ca “desi ni s-a spus ca reducerea salariala va fi de 25%, in realitate la salariu cu totii simtim ca aceasta scadere este de 50%. Ni s-a spus ca de la 1 ianuarie salariile vor reveni la nivelul initial, dar modul de calcul s-a realizat in asa fel incat de nu se va face nicio modificare pentru a ni se da inapoi 25%. In plus, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu mai are bani, astfel ca in luna decembire nu vor mai fi fonduri pentru plata salariilor, chiar si fara 25%, nu mai vorbim de achizitia de materiale sanitare pe care tot noi, medicii si asistentii medicali, le achizitionam din banii nostri”. In ceea ce priveste situatia de la Maternitatea Giulesti, Mircea Popescu a adaugat “Cum este posibil ca o asistenta sa lucreze 12 ore, intr-un mediu cu temperatura de aproape 40 de grade, fara sa primeasca apa minerala sau sa isi poata lua o pauza de 10 minute?”
“Dosarele de ingrijiri pentru asistentii medicali, asa cum medicii au fisa de observatie”
Planul de nursing
Eugenia Cristescu, de la Scoala Sanitara Postliceala Fundeni este de parere ca, pentru a iesi din criza de personal actuala, trebuie sa se imbunatateasca conditiile de munca din spitale si sa creasca salariile. “Ar trebui introduse pentru asistentul medical dosare de ingrijiri care sa cuprinda tehnicile si nursingul: asa cum medicul are fisa de obsrvatie”. “Exista cazuri la Scoala Sanitara Fundeni de asistenti medicali care vin pe bancile scolii numai cu scopul de a pleca dupa terminarea studiilor din tara. Vin si la 30 de ani sa se inscrie, constienti ca peste 3 ani (cat dureaza scoala) vor pleca in afara” adauga Eugenia Cristescu.
Prof. dr. Maria Parlog de la Scoala sanitara Particulara Postliceala Carol Davila declara ca “planul de nursing e o mare necunoscuta pentru elevii scolilor sanitare, dar si asistentii care practica. Asistentul medical trebuie sa fie un tehnician adevarat, o persoana careia sa ii revina anumite tehnici, sa aibe anumite obiective. Spre exemplu, sa luam administrarea antibioticelor si recoltarea de glicemii, care ambele se fac dupa niste criterii orare, pe care de cele mai multe ori nu le putea indeplini din cauza lipsei de timp si aglomerarii de sarcini, generate la randul lor de lipsa de personal”.
Profesia si cariera de asistent medical si moasa. Supraspecializari la locul de munca!
In profesia de asistent medical, in afara de bazele teoretice care fie se pun la Facultatea de profil din cadrul UMF fie la scoli sanitare postliceale, practica din spital este esentiala, asa cum ar trebui sa fie si o specializare facuta la locul de munca si mai multe ore de tehnici medicale pentru cursanti. La momentul actual, o persoana care doreste sa profeseze ca asistent medical are 2 variante: scolile sanitare postliceale sau 4 ani de studii superioare la facultatile de asistenti medicali si moase si “nu exista posibilitatea sa se faca studii universitare speciale pentru cei care au facut postliceala” potrivit lui Carmen Mazilu. Dupa bancile scolilor, acesti asistenti medicali se intalnesc in sistem, ramandandu-le numai practica direct in spitale.
O moasa licentiata din Bucuresti ridica o problema spinoasa, referitoare la cariera de asistent medical si moasa. Ca asistent medical nu poti avansa decat pana la asistent sef, dorindu-se foarte tare o supraspecializare la locul de munca, la fel ca in cazul medicilor. In ceea ce priveste moasele si asistentii medicali din Bucuresti, cei care doresc sa continue studiile sunt nevoiti sa se duca la cursurile de masterat existente in Cluj, in Bucuresti la UMF pana in acest an nu a existat aceasta posibilitate. Potrivit prof. dr. Minca de la UMF Carol Davila Bucuresti “din anul universitar 2010-2011 va exista un program de master pentru absolventii Facultatii de Asistenti Medicali si Moase,tehnicieni, etc”
Organizatori Conferintei Anuale: OAMGMAMR filiala Bucuresti si Houston NPA
Sponsori: VAVIAN PHARMA, HARTMANN, BBRAUN, ColonHelp, Pharma Telnet, Zepter, Centrul Medical Unirea, EYECON Medical, Medicover, Vifor International, Oxigen Plus, Nestle Nutrition, HIPP, Bella, Chicco, Biogenis, Centrul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – “For Life”, Dove.
Parteneri media: Revista online Easistent.ro, Injectia.ro, Ars Medica, StiriMedicale.ro, PaginaMedicala.ro, PaginaFarmacistilor.ro, Ghidcabinet.ro.
Contact presa: Simona Oprea, PR Manager Houston NPA, simona.oprea@houston.ro ; 0733.076.381
Nume: Simona
Oprea
Companie: Houston NPA
E-mail: simona.oprea@houston.ro
Website: www.houston.ro
-
01.06.2012 10:00Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca! Anul acesta, Clujul va fi gazda celui mai vesel targ pentru copii si intreaga familie: KINDERLAND, o sarbatoare a celor mici. Evenimentul se adreseaza copiilor, viitoarelor mamici, parintilor si, de ce nu, chiar si bunicilor dornici sa-si surprinda in mod placut nepoteii. Vino deci in perioada 1-4 iunie 2012 la Galeria Real Cluj-Napoca si vei avea ocazia sa vezi cel mai mare targ de cadouri destinat zilei internationale a copilului. Informatii suplimentare: office@amg-tech.ro sau 0744 639441
-
01.06.2012 10:00Pe locuri, fiti gata........KINDERLAND la Galeria Real Cluj-Napoca!
-
05.06.2012 16:00Versus Project Brasov – furnizor autorizat de formare profesionala, va invita sa accesati pachetul special de formare compus din doua cursuri autorizate CNFPA: Formator si Manager Proiect! Prin aceasta oferta speciala, Versus Project se adreseaza personalului angajat din institutii publice, care beneficiaza de un minim de experienta in aceste domenii si de aceea propune un program de curs intensiv, bazat pe experienta cursantilor.
-
09.06.2012 12:00Vintage Pub este gazda celui mai stralucitor targ de fashion al verii! Vino pe 9 si 10 iunie la Vintage Bijoux si simte-te in centrul atentiei! Chiar daca nu esti o fashion victim si iti place doar sa iti testezi imaginatia cu tot felul de tinute care mai de care mai colorate, mai nonconformiste, aici este targul tau de socializare! Invita-ti prietenele, fii cool, fii asa cum vrei!
-
18.06.2012Programul de training al anului 2010 in Romania Un model contemporan de comunicare creat de Dr Taibi Kahler,?introdus in Romania de John Parr, MSc, si predat de Dragos Bucurenci Process Communication® este o teorie a personalitatii si un model contemporan de comunicare care te invata cum sa te faci ascultat si placut, nu doar auzit de ceilalti.
- Toate evenimentele







Comentarii la "Dezbateri privind profesia de asistent medical si moasa, migratia personalului, cazul Maternitatii Giulesti si introducerea dosarelor de ingrijire"
O alta problema majora pentru moase si asistent medicali ar fi practica din timpul scolarizarii. Foarte multi cursanti au parte doar de pregatire teoretica, practica ajungi sa faci doar cand te angajezi. ar trebui ca la final toti cei care au facut facultatea de moase si asistenti sau postliceala sa dea si un examen practic nu doar teoretic.