Salonul International de carte BOOKFEST 2017

Ca în fiecare an la sfârșit de mai, lumea editorială se pregătește de Sărbătoarea Cărților – Bookfest, cel mai important Salon de Carte din România.

Între 24 și 28 mai la Romexpo, Salonul Internațional de Carte Bookfest își așteaptă vizitatorii cu cărți proaspete și reduceri spectaculoase la multe titluri dintre cele peste 1.000.000 de volume expuse. Cele peste 200 de edituri prezente propun celor care vor veni la Bookfest prețuri cu până la 80% mai mici decât cele practicate în mod obișnuit în librării. Evident, vedetele Salonului de Carte Bookfest vor fi, ca în fiecare an, cărțile noi, pregătite de editori special pentru această ocazie.

De ce e România astfel?, o replică la cartea lui Lucian Boia

Antropologul Vintilă Mihăilescu vine la Bookfest 2017 cu un volum proaspăt – De ce e România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, publicat de editura Polirom, o replică peste ani la cartea cu titlu similar a istoricului Lucian Boia (De ce este România altfel?, Humanitas, 2012). Coordonați de Vintilă Mihăilescu, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la „întrebarea care ne roade de mult: nu «de ce este România altfel?», ci «de ce este România astfel?»”. Tot la editura Polirom va fi lansat și volumul autobiografic Viața mea, de Nicolae Breban, unul dintre cei mai prolifici prozatori contemporani. „Viaţa mea nu este doar reconstituirea unei biografii excepţionale, ci şi verificarea unei structuri, a unei «trăiri-tip care revine mereu», formulă prin care Nietzsche, invocat adesea de scriitor, definea caracterul”, spunea criticul literar Bogdan Crețu despre volumul în cauză.
Biblioteca Polirom a pregătit amatorilor de literatură câteva apariții extrem de așteptate, dintre care amintim Femeia cu Părul Roșu, cel mai recent titlu al lui Orhan Pamuk, Contraviața, de Philip Roth, dar și Viață, autobiografia celebrului chitarist Keith Richards (solist și fondator Rolling Stones). Peste 1000 de titluri vor fi disponibile în standul editurii Polirom, care îi așteaptă pe vizitatorii Bookfest cu reduceri de circa 20%.

Cărți noi de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Mircea Cărtărescu

Unii dintre cei mai îndrăgiți autori ai editurii Humanitas au pregătit titluri noi, pentru Bookfest 2017: Andrei Pleșu – Conferințe, Gabriel Liiceanu – România, o iubire din care se poate muri, Mircea Cărtărescu – Peisaj după isterie, Radu Paraschivescu – Am fost cândva femeie de onoare, Tatiana Niculescu – Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Coneliu Zelea-Codreanu, Ioana Nicolaie – Pelinul negru. Alături de ei, între noile apariții editoriale ce vor fi prezentate publicului se numără și câteva apariții interesante semnate de tineri autori ca Emilia Șercan – Doctorate sau Ramona Ursu – Noaptea, ca hoții, care abordează probleme sistemice ale societății românești actuale. Ioana Bradea, o revelație a literaturii românești de la începutul anilor 2000, revine în 2017 cu o carte proaspătă, Înalt este numele tău, în care reconstruiește, din cioburi de povestiri, tabloul orașului său natal, Bistrița.

DATE DE CONTACT

Data: 2019-04-05
Locatia: Romexpo

Alte Evenimente de eCom:

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți...
Evenimentul “Next Generation Management – de la Idee la Succes”, organizat la Hotel Caro în București, reprezintă o platformă esențială pentru antreprenorii români care doresc să se dezvolte în domeniul...
Cel mai important eveniment B2B din România, maratonul care de 22 de ani dă tonul tendințelor în mediul de business, va avea loc anul acesta în perioada 20 -24 noiembrie,...
 În perioada 11 – 15 aprilie 2022, între orele 10:00 – 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o...
Cauți o oportunitate de afirmare? Vrei să îți transformi pasiunea în business? EESTEC LC Bucharest pregătește un eveniment bazat pe workshop-uri și training-uri care sa te introducă în lumea antreprenoriatului....