Au trecut vremurile în care scările, de cele mai multe ori din lemn, erau folosite doar ca acces la etajele superioare ale unor imobile înalte. Acum, lucrurile s-au schimbat, iar scările moderne sunt realizate din diferite tipuri de materiale care permit nenumărate variante stilistice. Dacă vrei să îți amenajezi scările interioare ale casei într-un mod cât mai practic și modern, am pregătit pentru tine câteva idei care să te ajute să realizezi ceea ce îți dorești.
Amenajează scările interioare folosind piatra naturală
Piatra naturală este unul dintre cele mai vechi materiale care pot servi ca finisaj pentru elementele constructive. Astfel, poți realiza o gama variata de trepte, blaturi sau glafuri din piatra naturala, iar acest lucru înseamnă o libertate foarte mare în ceea ce privește amenajarea interioară a spațiilor.
Poți folosi marmură, granit sau travertin pentru realizarea treptelor, dar și a contratreptelor, astfel încât spațiul pe care îl ocupă acestea să fie cu adevărat excepțional. De asemenea, în ideea de continuitate, poți pune piatră naturală și pe suprafețele de podest și pardoseală.
Amenajează scările interioare cu fier forjat și piatră naturală
O soluție deosebită de amenajare este și realizarea scărilor din fier forjat, pentru ca, mai apoi, suprafața treptelor să fie acoperită cu piatră naturală. Combinația dintre cele două materiale este cu adevărat deosebită, fiind potrivită mai ales pentru stiluri de amenajare din sfera clasică și modernă. În general, soluțiile de amenajare de acest gen sunt mai scumpe decât orice alt tip, costurile fiind mai ridicate din cauza fierului forjat.
Amenajează scările interioare din lemn
Scările din lemn sunt o soluție estetică, însă, în același timp, nu prezintă același grad de rezistență precum cele din piatră naturală.
Scări interioare clasice
Scările de acest tip sunt cele mai uzuale și fac referire la construirea în plan vertical a treptelor, pe o structură plină pe care sprijină acestea. Sub casa scării poți monta dulapuri sau cămări care să asigure punctul de sprijinire a treptelor.
Scări spiralate
Scările sub formă de spirală sunt o excelentă soluție de amenajare a spațiilor, însă ele necesită o structură metalică pe care să fie susținute elementele de acoperire. O caracteristică specială a acestor tipuri de scări este faptul că mâna curentă poate fi realizată tot din structuri metalice, întreg ansamblul constituind o imagine deosebită a scărilor.
Scări drepte cu baza goală
Spre deosebire de scările cu bază plină, sub care poți încadra diferite elemente, în cazul scărilor cu baza goală spațiul va trebui lăsat liber. Aceste tipuri de scări sunt deosebit de elegante și se potrivesc foarte bine în cazul amenajărilor interioare cu piatră naturală sau rășină epoxidică.
Scări fără contratrepte
Sunt acele tipuri de scări la care contratreptele lipsesc. Scara este realizată din metal sau fier, treptele din piatră naturală, fără să existe însă contratreptele.
Scări cu două rampe
În unele situații poate fi nevoie să adopți o soluție care să implice două rampe și un podest intermediar care să lege cele două unități. Podestul intermediar este de mai mici dimensiuni față de cel uzual și este construit doar ca element de legătură între scări.
Scări cu trei rampe
Folosite mai ales în cazul caselor de mari dimensiuni, scările cu trei rampe asigură accesul pe înălțime în case foarte mari. Podestele sunt mai ample, iar scările sunt în general pline, calculate și asigurate la bază pentru a prelua încărcările.
Scări rotunde cu baza joasă
Scările rotunde cu baza joasă sunt o soluție potrivită pentru amenajarea locuințelor de aproape orice tip. Ele oferă posibilitatea accesului facil și amenajării elegante. Treptele sunt realizate, de obicei, din piatră naturală, iar în cazuri excepționale sunt acoperite cu covor/mocheta pe jumătate din suprafață, pentru a facilita accesul.