Dacă dorești să construiești o casă sau să îți renovezi locuința și să te poți bucura de confort sporit în interiorul acesteia, tâmplăria PVC premium este o alegere mai mult decât inspirată. Dar cunoști toate motivele pentru care merită să apelezi la o astfel de soluție pentru ferestre și uși? Iată câteva curiozități pe care ar trebui să le știi, care sigur te vor convinge să montezi și tu tâmplărie PVC în locuința ta.
1. Izolare termică superioară
Este cunoscut faptul că ferestrele și ușile din termopan contribuie la sporirea confortului termic din interiorul unei case. Variantele premium contribuie și mai mult la o bună izolație, prevenind pierderile de căldură și permițând păstrarea unei temperaturi constante atât pe timp de iarnă, cât și pe timp de vară.
Aceste termopane au profile PVC de calitate, precum și mai multe garnituri de izolare termică. Astfel, permit închiderea etanșă și limitează transferul termic. Profilul are și o adâncime mai mare și un număr ridicat de camere. De asemenea, poți opta și pentru ferestrele tripan, formate dintr-un pachet de 3 foi de sticlă, adăugând un punct în plus la capitolul izolație termică. Această sticlă poate să aibă de asemenea proprietăți termoizolante și să asigure controlul luminii solare.
2. Un plus de siguranță
Tâmplăria PVC premium poate beneficia și de elemente anti-efracție. Acestea pot constitui elemente de feronerie de înaltă calitate, cu încuietori și sisteme de blocare avansate care să prevină deschiderea nedorită a ferestrelor și ușilor sau profile PVC cu armătură din oțel. Sticla reprezintă un alt element anti-efracție. Cea laminată are un grad ridicat de rezistență la impactul cu diverse corpuri și nu se sparge.
3. Izolare fonică grozavă
Straturile multiple de sticlă și sistemul de închidere perfect etanșă poate ajuta și la un alt timp de izolație, și anume cea fonică. Acestea îți vor permite să te relaxezi chiar și dacă locuiești într-un oraș aglomerat și te vor ajuta să nu îți faci griji că îți vei deranja vecinii dacă dai o petrecere sau ai dat sonorul tare la televizor.
4. Eficiență energetica
Eficiența termică implică și un alt avantaj greu de neglijat, și anume eficiența energetică. Dacă temperatura poate rămâne constantă în interiorul locuinței, nu va mai fi nevoie să te bazezi la fel de mult pe centrala termică sau pe aerul condiționat. Astfel, consumul de energie electrică va fi mai mic, iar facturile la curent și la gaze vor scădea în mod considerabil.
5. Culori durabile și personalizarea tâmplăriei
Ferestrele termopan sunt ușor de recunoscut datorită ramelor de culoare albă. Însă, dacă dorești o locuință unică sau vrei ca tâmplăria să se potrivească fațadei și designului întregii construcții, poți opta pentru alte culori. În general, variantele premium utilizează materiale de calitate, care permit o rezistență la intemperii și la șocuri. Astfel, indiferent de culoarea pentru care optezi, te poți bucura de un aspect impecabil al ferestrelor și ușilor pentru o perioadă cât mai lungă.
Tâmplăria PVC premium este cea mai bună alegere atunci când construiești o locuință sau când realizezi lucrări de renovare la o construcție existentă. Acestea îți oferă numeroase avantaje care contribuie la sporirea confortului. În plus, ele reprezintă o investiție de durată, care te ajută să economisești bani pe termen lung prin facturi mai mici la energie și gaze și prin lipsa nevoii de reparații.

