conturi in euro

8 Sfaturi simple pentru mentinerea mai usoara a curateniei folosind un robot de aspirare

Robotul de aspirare a devenit un must-have in orice locuinta, tot mai multe persoane apeland la ajutorul sau. Rolul acestuia este unul clar stabilit, ajutand-va sa mentineti curatenia mai usor in locuinta, fara ca voi sa faceti ceva. Este o solutie deosebit de eficienta inclusiv pentru persoanele cu program ocupat ori chiar  mamici sau iubitori de animale, care cresc animale de companie in casa. Cel mai bun robot aspriator va poate prelua una dintre cele mai dificile sarcini, aceea de a aspira regulat. Astfel, reusiti sa economisiti si timp, iar casa va fi intotdeauna curata.

 

Robotul de aspirare este intr-adevar un dispozitiv inteligent dotat cu diverse tehnologii si functii care au capacitatea de a crea harta casei si de a optimiza ulterior traseele de aspirare. Toate inovatiile cu care acesta vine la pachet vizeaza atingerea unor performante cat mai bune ale aparatului. Poate indeparta chiar si firele de par, blana animalelor, prafuri sau resturi de mici dimensiuni. Mai mult decat atat, se poate descurca foarte bine pe suprafata podelelor dure, cat si pe suprafata covoarelor.

Sigur ca performantele aparatului au legatura cu modelul pe care il achizitionati, insa ar trebui sa aveti in vedere si cateva sfaturi utile pentru o experienta cat mai buna de fiecare data.

 

Luati robotul de aspirare pentru un test
Fiecare locuinta este diferita, atat prin prisma spatiului pe care il ofera, cat si a amenajarii. Astfel, daca locuinta voastra exista mult mobilier sau o amenajare mai complexa, trebuie sa verificati intai daca robotul se poate orienta eficient. De asemenea, trebuie sa vedeti daca micul ajutor nu se va bloca sau debusola. Orientarea in spatiu este esentiala, iar ea poate fi influentata si de tehnologiile si senzorii integrati la nivelul robotului.

 

Atentie la snururi, cabluri si perdele lungi
In general, snururile, cablurile si perdelele lungi pot crea probleme unui robot de aspirare. Nu este un lucru nou sau neobisnuit, iar cei care dispun de un astfel de aparat deja stiu asta.

Ar fi bine sa eliminati obstacolele ce ar putea pune robotul in dificultate. In acest sens, ar trebui sa  va asigurati ca nu exista incarcatoare de telefon si alte cabluri in calea aparatului. De asemenea, in cazul perdelelor lungi, legati-le inainte de a porni aparatul.

Aceeasi regula se aplica si pentr obiectele mici care ar putea fi aspirate de aparat. De pilda, sosetele, jucariile copiilor sau animalelor de companie si asa mai departe, ar trebui puse deoparte. In plus, daca aveti biroul de acasa, ar trebui sa va asigurati ca nu exista consumabile cazute pe podea – agrafe de birou, benzi de cauciuc si asa mai departe.

 

Nu neglijati nici ciucurii covoarelor
Si daca tot am vorbit despre despre cablouri si perdele lungi, nu ar trebui uitati nici ciucurii covoarelor. Desi robotii de aspirare se pot adapta diverselor tipuri de suprafete, exista insa riscul ca peria principala sa se agate de ciucurii covoarelor. Este un lucru firesc, iar pentru a evita situatiile in care ciucurii sa fie chiar deteriorati, ar fi bine sa ii ascundeti sub covor inainte de a porni robotul.

Daca sunteti in situatia in care aveti in locuinta covoare groase, cel mai bine ar fi sa le indepartati complet de pe podea. Daca sunt prea inalte, de cele mai multe ori, robotul nu va putea trece peste ele. Ori daca perii sunt prea lungi, aspiratorul nu ar putea indeparta murdaria din interiorul sau.

 

Creeaza bariere virtuale
Dupa cum probabil v-ati dat seama deja, exista locuri sau zone in care robotul ar fi bine sa nu ajunga. Fie ca discutam despre locuri in care se afla cablurile de la televizoare, calculatoare, laptop si asa mai departe, ori este vorba despre spatii in care se afla bolurile animalelor de companie sau alte obiecte firave, exista dierite moduri de a inchide anumite camere sau zone ale camerelor.

Unele variante de robot de aspirare dispun de senzori de navigare cu laser, ce creeaza harta casei. Utilizand aplcatia mobila, puteti crea bariere virtuale subliind anumite zoine in care nu doriti sa patrunda aparatul. Pe de alta parte, sunt modele de roboti care vin la pachet cu benzi de delimitare ce creeaza pereti virtuali pe care ii amplasati fizic acolo unde nu doriti sa ajunga.

Cele mai ieftine modele nu dispun de aceste inovatii, motiv pentru care va trebui sa creeati voi anumite obstacole care sa nu permita dispozitivului sa ajunga acolo unde nu doriti.

 

Curatarea zonelor de sub masa
Fie ca discutam despre mesele din bucatari sau living, este esential sa faceti loc robotului pentru a putea patrunde cat mai usor in zona de sub ele. Daca scaunele se afla langa masa sau chiar sub masa, ar putea impiedica aparatul sa aspire asa cum trebuie locul respectiv. Astfel, ar fi bine sa le indepartati de masa sau sa le asezati cu  susul in jos pe masa. Facand acest lucru, robotul va avea mai mult spatiu pentru a curata toata suprafata care are nevoie.

 

Stabilirea unui program de curatenie
Cei mai multi roboti de aspirare au capacitatea de a fi programati. In acest sens, ei va permit sa stabiliti in ce zile ale saptamanii doriti sa curatati casa si ciar la ce ora. Fie ca va aflati acasa sau sunteti plecati, puteti preseta aparatul pentru a isi face treaba singur. Nu este nevoie sa fiti prezenti fizic atunci cand incepe activitatea, insa este necesar sa eliminati toate posibilele obstacole care ar putea aparea in calea sa.

Amplasati statia de andocare intr-un spatiu deschis sau cat mai aerisit
Robotul de aspirare este capabil sa se intoarca singur la statia de andocare atunci cand ramane fara baterie sau cand si-a incheiat activitatea. Statia de andocare trebuie sa ramana in priza in tot acest timp, dar pe de alta parte, la fel de important este si locul unde o amplasati.

Ideal ar fi sa asezati statia de andocare pe un perete sau o suprafata care sa nu contina prea multe obstacole care ar putea dezorienta aparatul. In principiu, ar fi bine sa va asigurati ca o veti amplasa intr-o zona unde exista aproximativ 2 metri distanta fata de obiectele de pe ambele parti sau 4 metri langa mobilier. In acest fel, aparatul va avea un traseu mai clar si mai usor de parcurs in drum spre statie.

Atunci cand nu folositi robotul de aspirare, acesta poate ramane cu statia de andocare conectata la priza. In acest fel va veti asigura si ca aparatul va fi incarcat indiferent de momentul in care doriti sa il puneti in functiune. Pe de alta parte, daca nu il folositi o perioada mai mare de timp, il puteti incarca complet, apoi opri si depozita intr-un spatiu racoros si uscat.

 

Curatati regulat recipientul cu praf
Performantele la aspirare au legatura si cu recipientul de praf daca este curat. Asigurati-va in mod regulat ca acesta a fost curatat, iar recomandarea noastra este sa faceti acest lucru chiar dupa fiecare aspirare. Goliti recipientul in cosul de gunoi, curatati praful si resturile de pe filtre, respectiv taiati firele de par infasurate de pe peria principala. Se intampla adesea ca parul colectat din casa sa se infasoare de-a lungul periei, iar acest lucru este cat se poate de firesc. Mai mult decat atat, periodic stergeti senzorii anti-cadere si anti-coliziune pentru a ii asigura in continuare o buna functionare.

La aproximativ sase luni, inlocuiti filtrul cu unul nou. In principiu, unele modele de roboti de aspirare vin la pachet si cu un filtru suplimentar, dar veti gasi consumabile de achizitionat oline.

Mai mult decat atat, cele mai noi tehnologii includ roboti de aspirare cu sistem de golire automata a recipientului, ceea ce face aparatul sa fie si mai inteligent, dar mai ales, independent. In acest fel, expunerea la praf a utilizatorului este limitata, mai ales daca acesta se confrnta si cu alergii.

Daca v-ati convins de necesitatea unui astfel de dispozitiv in locuinta, nu ar trebui sa mai stati pe ganduri. Pentru a va asigura ca faceti cea mai buna alegere in materie de roboti de aspirare, va recomandam sa cititi mai multe informatii utile si sa verificati recomandarile specialistilor pe www.robotiaspirare.ro

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de SEO MEDIA:

Ingrijirea tenului gras cu tendinta acneica necesita o abordare atenta si produse adecvate, ceea ce poate fi o provocare pentru multe dintre noi.
Curățarea terenurilor de vegetație și arbusti poate fi o sarcină dificilă și laborioasă, mai ales atunci când terenul este acoperit de vegetație densă sau arbusti înrădăcinați adânc.
În contextul creșterii preocupărilor legate de impactul asupra mediului înconjurător, industria ambalajelor a fost nevoită să găsească soluții mai sustenabile pentru a reduce impactul deșeurilor asupra planetei.
ntr-o lume a afacerilor în continuă evoluție, imaginea brandului și modul în care acesta este perceput de către clienți joacă un rol esențial în succesul oricărei companii.
Într-o lume în continuă schimbare, preocuparea pentru impactul asupra mediului înconjurător a devenit din ce în ce mai importantă.