Atentionare – Stiri ,,false” in piata imobiliara privind o potentiala criza imobiliara

Contextul actual:

În ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de analize și opinii care susțin existența unei presupuse „bule imobiliare” sau iminenta apariție a unei crize pe piața rezidențială din România. Aceste afirmații sunt, în majoritatea cazurilor, fundamentate pe scăderea numărului de tranzacții și pe contextul economic general, marcat de dobânzi ridicate și incertitudini macroeconomice.

Analiza indicatorilor reali din piață arată însă că sectorul imobiliar rezidențial nu se află într-o situație de tip „bulă speculativă”, ci într-o perioadă de stabilizare și ajustare, specifică ciclurilor economice normale.

În contextul creșterii TVA-ului la locuințele noi, începând cu luna august 2025, era de prevăzut că va apărea o reducere a numărului de tranzacții înregistrate pe piața imobiliară. De altfel, și în anul 2025 sau înregistrat scăderi ale numărului de tranzacții în raport cu anul 2024, respectiv o scădere de 5,3% a locuințelor tranzacționate la nivel național, iar în București scăderea a fost mai accentuată, de aproximativ 8,5%.

Scăderea numărului de tranzacții aferentă lunii ianuarie nu a fost cauzată doar de creșterea TVAului, deși acesta a fost factorul determinant, ci și de alți factori care țin de incertitudinea macroeconomică a României, toate domeniile de activitate înregistrând un regres la începutul anului 2026.

Motivele pentru care în România nu există o bulă imobiliară și pentru care o criză imobiliară, similară anilor 2007–2008, este foarte improbabil să se producă — prin aceasta înțelegând o scădere a prețurilor cuprinsă între 30% și 50% — sunt ușor de analizat. În primul rând, salariul mediu net a crescut în România de la aproximativ 1.000–1.100 lei (la aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007) la valoarea de 5.615 lei (noiembrie 2025), ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 500%.

În ultimii zece ani (2015–2025), creșterea prețurilor locuințelor în România a fost cuprinsă între 80% și 100%, în funcție de orașe și segmente de piață, ceea ce reprezintă o creștere moderată de aproximativ 8–10% anual, cu o accelerare în anii 2024–2025.

Recomandăm prudență extremă în cazul știrilor „alarmiste”, transmise de așa-ziși specialiști sau analiști economici care nu au nicio legătură cu domeniul imobiliar și cu realitățile din piață. Reamintim faptul că, în anii anteriori, au mai apărut opinii similare prin care se vehicula o scădere și o supraevaluare a prețurilor cu 25–30% și se recomanda cumpărătorilor să evite achiziția și să aleagă varianta închirierii.

Aceste opinii au produs prejudicii pieței imobiliare, dar mai ales pierderi semnificative cumpărătorilor de locuințe. Spre exemplu, dacă un cumpărător ar fi luat în considerare aceste opinii în anii 2018–2019, ar fi înregistrat astăzi o pierdere de aproximativ 50%, la care s-ar adăuga valoarea chiriei plătite în ultimii șapte ani.

În ciuda dificultăților pe care piața imobiliară le înregistrează în prezent, generate în special de creșterea, în ultimii ani, ai TVA-ului la achiziția de locuințe de la 5% la 21% și de sentimentul de neîncredere în viitor, considerăm că anul 2026 va fi marcat de o perioadă de stabilizare a prețurilor, fapt care reprezintă un moment bun pentru achiziție și nicidecum un motiv de panică, așa cum se vehiculează.

Conform estimărilor, în următorii zece ani prețurile imobiliare vor înregistra creșteri cuprinse între 70% și 80%, acestea fiind în corelare cu o creștere a veniturilor populației.

Un alt argument important, care infirmă aceste opinii, este legat de oferta limitată existentă în prezent pe piața imobiliară. Pentru a exista o scădere generalizată a prețurilor ar trebui să existe o supraofertă de locuințe aflate la vânzare în perioada următoare, lucru contrazis de realitățile din piață, numărul proiectelor imobiliare fiind mai redus și cu tendințe clare de diminuare a stocului de locuințe ce vor fi edificate în anii următori.

În concluzie, tratați cu extremă prudență știrile alarmiste, cu iz de PR negativ, îndreptate împotriva unui domeniu care s-a dovedit, în timp, a fi unul dintre cele mai sigure și stabile instrumente de conservare și transport a avuției în timp, mai ales în perioade de inflație.

 

Data: 05.02.2026

PRESEDINTE ADIRU

Grigore Catalin Florin

Secretar General
Ivan Bogdan Cosmin

 

 

 

 

 

 

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de Shunemar:

Intr-un inceput de an marcat de prudenta, incertitudine si multe semnale contradictorii in piata imobiliara, rezultatele reale spun, din nou, o poveste diferita.
Construcția unei case este un drum lung, plin de decizii care îți pot influența confortul pentru următoarele decenii. Una dintre cele mai mari cheltuieli, dar și cele mai importante investiții,...
Pregătirea sezonului de grădinărit începe mult înainte de a pune prima unealtă în pământ. Totul pornește de la o masă plină de plicuri colorate și de planuri schițate pe hârtie....
Dacă lucrezi în lumea deserturilor, știi deja că momentul în care pui capacul pe o cutie este cel mai plin de emoții. Ai petrecut ore întregi modelând figurine, finisând margini...
Dacă ai o pompă în curte, probabil te-ai obișnuit deja cu zgomotul de fundal al releului mecanic și cu micile oscilații ale apei la robinet. Multă vreme, acesta a fost...

Nu te mai poti loga?

In urma schimbarii platformei eComunicate.ro, conturile vechi de utilizatori nu mai sunt valabile. Va rugam creati un cont nou pentru a putea adauga comunicate de presa sau evenimente. Multumim pentru intelegere!

Ultimele comunicate de presa

Stai in legatura cu noi!