CONSECINŢELE SEPARĂRII COPIILOR DE PARINȚII PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Copilul este o fiinţă cu însuşiri calitativ diferite de cele ale adultului şi are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziţie privilegiată şi de a se bucura de un ”tratament” specific. Sănătatea, dezvoltarea şi educaţia copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei.
După plecarea mamei sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, pe fondul unei privări afective şi a lipsei de supraveghere din partea părintelui, copiii se confruntă cu o serie de probleme de mai mare sau mai mică importanţă în mediul şcolar, în grupul de prieteni, în comunitate.
În cazul copiilor separaţi de familie pot apare dificultăţi în menţinerea ataşamentelor durabile, ca efect al deprivării materne.
În cazul copilului părăsit intervine un fals ataşament atunci când:
- Copilul nu este sigur de dragostea şi sentimentele părinţilor şi de protecţia de care are nevoie;
- Părinţii par indiferenţi, insensibili şi lipsiţi de preocupare faţă de nevoile şi sentimentele copiilor;
- Atunci când va semnala dorinţa de atenţie sau nevoia de ajutor, copilul se aşteaptă să fie respins sau ignorat de persoanele apropiate;
- Atitudinile şi comportamentele părinţilor i se par copilului imprevizibile sau perturbante;
- Copilul se simte neiubit, neîncurajat, adică fără valoare şi interes pentru proprii lui părinţi;
- Atunci când sesizează că nu este apreciat şi că succesele lui nu interesează pe nimeni, fără feed – back copilul pierde încrederea în ceea ce face;
- Ajunge la concluzia că trebuie să se descurce singur şi calea de a evita durerea este să nu iubească pentru că lumea îi este ostilă;
- Copiii care sunt lipsiţi de dragostea parinţilor au mari dificultăţi în a-şi păstra relaţiile şi legăturile de orice fel şi învaţă să nu le pese de ceilalţi;
- Merg pe principiul că au primit puţină dragoste şi dau la fel de puţină. Ei continuă să se poarte într-un mod infantil – se concentrează numai asupra lui şi acţionează impulsiv.
- Respectă cu greu reguli şi legi deoarece nu au încredere în alţii, le este greu să stabilească legaturi afective cu cei din grup;
- Apare fenomenul de absenteism şcolar şi indisciplină – ca forme de protest, adesea ajungându-se în sfera delincvenţională.
Experienţa universală în domeniu arată că prezenţa familiei naturale, dragostea şi atenţia acesteia sunt indispensabile pentru evitarea unor destine umane atât de periclitate cum sunt cele ale copiilor lipsiţi de afectivitatea părinţilor.
Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecţiei şi educaţiei copilului. Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
Specialiştii susţin că separarea prelungită de parinţii plecaţi la lucru în străinătate poate influenţa profund dezvoltarea psihică a copiilor, care ajung uneori să aibă tulburări psihice sau emoţionale.
Aproape toţi copiii afectaţi de această despărţire au o stare permanentă de îngrijorare, trăiesc cu frica să nu li se întâmple ceva rău părinţilor, devin retraşi, plâng uşor şi îşi pierd interesul pentru joacă, iar în cazuri mai severe capătă ticuri.
Modul în care copilul percepe şi trăieşte plecarea părinţilor săi ca eveniment sau schimbare de viaţă este influenţat de mai mulţi factori care trebuie luaţi în considerare în procesul de evaluare şi asistenţă psiho-socială a copilului singur acasă:
- factori familiali – funcţionalitatea familiei înainte şi după plecarea părintelui/părinţilor (raporturile dintre membrii familiei, schimburile afective şi tipul de ataşament existent între membrii familiei, dinamica statusurilor şi a rolurilor din cadrul familiei etc.)
- factori ce ţin de copil – vârsta şi caracteristicile psihologice ale copilului (nivelul de dezvoltare psiho-socială, vulnerabilitatea acestuia, capacitatea copilului de a se adapta unor situaţii dificile, de a înfrunta condiţii dezorganizate de viaţă, de a supravieţui şi a se dezvolta, în ciuda unor resurse limitate şi a unui mediu defavorizant);
- factori de mediu – reţeaua de suport social a familiei şi a copilului.
Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea părinţilor/părintelui la muncă, în străinătate şi angajarea lui în producerea acestui eveniment de viaţă se disting trei situaţii:
- Situaţia în care plecarea părinţilor/părintelui se produce complet independent de copil şi il surprinde – copilul nu este informat despre plecarea părinţilor/părintelui, nu participă la pregătirea plecării, află despre eveniment fie la momentul producerii, fie chiar ulterior;
- Copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment – copilul este doar informat cu privire la apropiata plecare fără însă a beneficia de explicaţii, de o prezentare a schimbărilor care vor avea loc; nu este consultat, copilul nu îşi poate exprima emoţiile şi sentimentele cu privire la situaţie;
- Copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără însă a fi factorul dominant şi neavând responsabilitatea principală a producerii acestui eveniment – copilul este informat din timp despre plecare, i se solicită părerea, se discută cu copilul schimbările care vor apărea, copilul primeşte asigurări din partea părinţilor cu privire la afecţiunea părintească, la importanţa lui pentru părinţi, părinţii oferă copilului posibilităţi de contact, sfaturi pentru diverse situaţii, posibile soluţii la diverse probleme ce pot apărea (se îmbolnăveşte, se strică ceva în casă, are probleme la scoală etc.), copilul participă la etapele de pregătire a plecării (cumpărături, discuţii, însoţirea părinţilor la plecare etc).
Nivelul de pregătire, informare şi implicare a copilului în luarea deciziei plecării părinţilor/părintelui şi punerea în practică a acesteia are un rol important pentru copil. Copilul are nevoie să primescă în mod direct din partea părintilor/părintelui care pleacă, asigurări privind confortul său fizic, modalitatea de satisfacere a trebuinţelor sale şi multiple reasigurări afective etc. Este important pentru copil să simtă că are un anumit control asupra situaţiei noi existente în viaţa sa. Sunt situaţii în care copiii iniţial se bucură că părinţii vor pleca la muncă în străinătate. Bucuria copiilor vine din micile beneficii sau dorinţe care cred că vor fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimişi de părinţi. Din cauza imaturitaţii lor nu prevăd consecinţele urmate de plecarea părinţilor iar bucuria şi optimismul acestora se spulberă la prima situaţie în care vor avea nevoie de ajutorul adultului iar acesta nu va fi lângă ei să îl ofer
Tinând cont de faptul că un eveniment este trăit ca traumatizant sau stresant în mod diferit de la un individ la altul în funcţie de cele trei dimensiuni de apreciere ale evenimentelor (controlabilitate, predictibilitate, măsura în care evenimentele pun la încercare limitele capacităţii individului şi imaginea de sine), manifestările psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor/părintelui la muncă în străinătate, diferă de asemenea de la copil la copil în funcţie de:
- vârsta lor la prima plecare a părintelui/părinţilor;
- nivelul de dezvoltare psiho-socială, capacitatea lor de înţelegere şi conştientizare a realităţii;
- caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistenţă la stres şi capacitatea de adaptare;
- nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durata plecării părinţilor/părintelui şi tipul de relaţionare a părintelui/părinţilor în această perioadă;
- sprijinul pe care îl primesc de la persoanele din reţeaua de suport social, în special de la persoana de îngrijire .
Copiii singuri acasă suferă de neglijenţa emotională din partea parinţilor plecaţi deoarece absenţa fizică a parinţilor îi lipseşte pe aceştia de contactele fizice cu parinţii, de semnele de afecţiune directe şi nemijlocite, de atenţia şi grija părintească pe care parinţii ar putea-o oferi fiind prezenţi.
