Indiferent daca te afli in etapa de constructie a primei tale locuinte sau proiectul este deja finalizat, anumite imbunatatiri ale casei aduc mereu beneficii pentru confortul si eficienta energetica. Unul dintre aceste beneficii este izolarea termica a peretilor exteriori, care a devenit in ultimii ani o necesitate absoluta, pe fondul cresterii extreme a temperaturilor cauzate de schimbarile climatice.
Daca esti curios cat de importanta este izolarea peretilor exteriori, citeste in continuare articolul, iar noi iti vom explica toate punctele forte si beneficiile pe care trebuie sa le stii.
Izolarea peretilor previne pierderile de caldura in sezonul rece
Ai observat vreodata cum, in sezonul rece, temperatura din locuinta scade considerabil pana dimineata? Acest lucru se intampla, in principal, din cauza pierderilor de caldura.
Peretii neizolati sau insuficient de izolati permit pierderile de caldura, care au loc in principal prin transferul termic de la interiorul casei catre exterior. Acest fenomen se produce din cauza diferentei dintre aerul cald din interior si cel rece de afara, iar materialele neizolate, precum betonul sau caramida, conduc usor caldura. De asemenea, in cazul in care exista spatii goale in pereti sau crapaturi, aerul cald poate circula spre exterior prin aceste deschideri, fiind inlocuit cu aer rece din exterior.
Cand izolezi casa folosind polistiren, fie expandat sau extrudat, reduci conductia termica (datorita structurii celulare pline de aer) si etansezi impotriva infiltratiilor de aer. Mai mult decat atat, pentru ca polistirenul este impermeabil (ceea ce inseamna ca nu absoarbe umezeala din exterior) protejezi structura peretilor de deteriorare.
Un alt material popular folosit pentru izolare, atat in interior cat si in exterior, este vata minerala. Aceasta are o textura fibroasa care capteaza aerul intre fibre si actioneaza ca o bariera impotriva transferului de caldura. Un alt avantaj al vatei minerale este ca protejeaza locuinta in cazul unui incendiu, datorita rezistentei sale la foc.
Spre deosebire de politstiren, vata minerala este permeabila la vapori. Acest lucru previne acumularea umiditatii si aparitia mucegaiului in structura.
Cum contribuie izolarea peretilor exteriori la reducerea consumului de energie pentru incalzire si racire
Atunci cand au loc pierderi de caldura, sistemul de incalzire al casei trebuie sa functioneze mai mult pentru a mentine temperatura setata de tine. Termoizolatia creeaza o bariera intre mediul interior si exterior, ceea ce opreste pierderile de caldura si implicit reduce necesitatea utilizarii intensive a sistemului de incalzire.
Acelasi lucru se intampla si vara, intrucat peretii neizolati permit caldurii sa patrunda in locuinta, ceea ce forteaza sistemul de climatizare sa functioneze mai mult pentru a raci spatiul.
Izolarea casei contribuie la reducerea consumului de energie necesar atat pentru incalzire, cat si pentru racire. Acest lucru se traduce in facturi mai mici la utilitati si o amprenta de carbon redusa. Alte beneficii ale termoizolatiei sunt reducerea variatiilor de temperatura pe tot timpul anului si prelungirea duratei de viata a cladirii, deoarece previne dilatarea si contractarea materialelor de constructie.
Cum sa alegi materialul potrivit in functie de nevoile si specificatiile locuintei tale
In functie de conditiile climatice, eficienta energetica dorita, bugetul disponibil si nu numai, exista mai multe optiuni de materiale potrivite.
Spre exemplu, daca locuiesti intr-o zona cu ierni aspre, este recomandat sa folosesti un material cu coeficient scazut de transfer. Vata minerala bazaltica si polistirenul expandat sunt optiunile cele mai potrivite. La pol opus, daca locuiesti intr-un climat cald, este recomandat polistirenul extrudat.
Daca locuinta ta este construita din beton, polistirenul sau vata bazaltica sunt ce ai nevoie. Totusi, in constructiile din lemn, este important sa folosesti materiale care permit peretilor sa respire, cum ar fi vata minerala.
Daca locuinta ta se afla intr-o zona zgomotoasa, vata minerala asigura o buna izolatie fonica. Polistirenul, chiar daca este eficient din punct de vedere terminc, nu este la fel de bun la izolatia fonica.
Indiferent de materialul pe care il alegi, investitia in izolarea peretilor va aduce cu siguranta beneficii semnificative locuintei tale.