conturi in euro

Ce este periimplantita și cum se tratează?

În ultimii ani, ne întâlnim tot mai des cu termenul de periimplantita atât în viață de zi cu zi, când vedem cazuistică, cât și în cadrul congreselor de specialitate.

Ce înseamnă periimplantita?

Este o afecțiune care a început să preocupe lumea stomatologică tot mai mult în ultimul deceniu. Din păcate afecțiunea este progresivă, nu cunoaște până la momentul actual un tratament perfect standardizat și bine pus la punct și nu se cunoaște foarte bine cum va răspunde organizsmul nostru și respectiv implanturile dentare la o astfel de terapie. Uneori tratmentele dau rezultat, alteori nu.
Că definiție, periimplantita reprezintă o afectare a țesutului de suport (osului și gingiei) din jurul implantului și are anumite similarități cu boală parodontală.

 

Așa cum dintîi naturali pot suferi de boală parodontală, tot așa, implanturile pot fi afectate de peri-implantita. Pacienții care au prezentat în antecedente boală parodontală, chiar și după tratament și stabilizare, prezintă o predispoziție de a dezvoltă în timp peri-implantita față de un pacient clinic sănătos, neafectat de boală parodontală.

 

Inițial, periimplantita și faza sa incipientă, mucozita, sunt asimptomatice. Primele semne pot fi identificate în urma consultului stomatologic – spre exemplu, modificările de culoare la nivelul gingiei – sau ca urmare a apariției semnelor specifice, precum:

●     sângerările gingivale (la periaj, la atingere etc.);

●     dezvoltarea pungilor periimplantare;

●     supurația;

●     resorbția vizibilă a osului;

●     mobilitatea implantului dentar;

●     retracția gingiei;

●     radio-transparența periimplantară;

●     durerile etc.

 

Tratamentul periimplantitei presupune abordări precum:

●     administrarea de antibiotice pe cale sistemică;

●     debridarea mecanică, căreia i se asociază sau nu administrarea de antibiotice;

●     debridarea mecanică, plus administrarea locală de clorhexidină;

●     debridarea mecanică și decontaminarea locală cu ajutorul laserului;

●     debridarea chirurgicală, căreia îi urmează regenerarea osoasă ghidată.

 

Metoda de tratament a periimplantitei cu cel mai ridicat nivel de reușită este cea de grefelor osoase, în condițiile în care variantele ne-chirurgicale nu dau rezultate previzibile, iar utilizarea unor substanțe precum clorhexidina are efect limitat. Tratamentele asistate laser sunt tratamente de ultima generatie cu rata de succes ridicate, despre care poti gasi informatii pe parodontologie laser.

 

Pentru a mări șansele de reușită ale unui tratament ce presupune regenerarea osoasă ghidată, sunt importante vizitele regulate în cabinetul medicului stomatolog ce implică igienizarea suplimentară a cavității orale, dar și a zonei în care s-a intervenit.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de bloom2017:

Energia solara este o sursa de energie curata, durabila și abundenta, care a devenit tot mai populara in ultimii ani. Aceasta tehnologie folosește panouri solare pentru a transforma energia solara in energie electrica utilizabila.
Stim cat de important este sa selectam doar cele mai bune cadouri promotionale si cadouri personalizate. Chiar daca inca mai exista oameni care inca mai scriu mai putin in fiecare zi cu stiloul, pixurile vor juca intotdeauna cel mai mare rol.
Locul de joacă perfect există și îl poți găsi în București! Este vorba despre The Clouds, un spațiu de lux frecventat de copiii vedetelor, care adoră să-și sărbătorească aici zilele de naștere. Încă de la intrarea în locație, participanții mici și mari sunt
La fiecare început de an se stabilesc noile tendințe în modă, în culori și este valabil și pentru design-ul interior. Majoritatea tendințelor din prezent pare că vor fi durabile și nu doar pentru câteva luni, ceea ce la face mai ușor de integrat pe termen lung
Mereu există în bucătăria noastră produse în cantitate mică pe care nu știm cum să le folosim. Pentru a organiza cel mai bine astfel de produse putem opta pentru prepararea unor rețele practice, în așa fel încât să nu aruncăm nimic.