Folia Stretch este un produs foarte uzual, în special pentru mediile industriale în care înfolierea mărfurilor și paleților reprezintă un proces central, însă aceasta își poate dovedi cu ușurință utilitatea și în gospodărie. Deși poate părea o invenție actuala, folia stretch este utilizată deja de câteva decenii în întreaga lume și chiar dacă nu există o dată clară referitoare la apariția acesteia, se crede că aceasta ar fi apărut undeva în jurul anilor‘70. Aceasta a apărut ca o nevoie a industriilor de a-și transporta mărfurile cât mai în siguranță, însă în timp folia stretch a devenit utile și în jurul gospodăriior. Dacă în mediile industriale se utilizează în prezent folia stretch automată, în uzul casnic cea manuală este mult mai populară.
Unul dintre cele mai importante aspecte de știut despre folia stretch este faptul că această desemnează o folie de plastic foarte maleabilă, ce se întinde perfect reușind astfel să ambaleze foarte strâns. Dincolo de acest aspect însă, folia stretch vine la pachet cu o serie mult mai largă de avantaje, motiv pentru care în prezent este atât de populară. Folie stretch se poate achiziționa și de la bboffice.ro/produse-la-comanda/folie-stretch-manuala/, un magazin online în cadrul căruia se pot regăsi numeroase tipuri de folii și ambalaje de protecție. Iată așadar câteva detalii intereasante despre folia stretch!
Investiția în folie stretch, protecție sporită a mărfurilor împotriva condițiilor de mediu nefavorabile
Unul dintre cele mai bine-cunoscute avantaje ale foliei stetch reiese prin faptul că oferă protecție sporită mărfurilor înfoliate, chiar și in fața unor condiții de mediu mai puțin favorabile. Din mediile industriale nu lipsește praful, umezeala sau temperaturile uneori extreme, astfel că mărfurile trebuie adesea protejate în mod corespunzător. Folia stretch de calitate poate asigura protecție suplimentară mărfurilor de pe paleți, fapt pentru care este utilizată astazi pretutindeni în lume.
Folia stretch asigură o ambalare facilă a oricarui tip de produs
Spre deosebire de alte tipuri de ambalaje, folia stretch se face remarcată prin faptul că asigură o ambalare facilă a oricărui tip de produs. Dat fiind faptul că este o folie de plastic foarte maleabilă, acest lucru înseamnă că poate fi utilizată pentru a înfolia cu ușurință orice tip de produs, de orice dimensiuni. Avantajul utilizării foliei stretch reiese prin faptul că înfolierea se realizează foarte strâns, astfel că asigură totodată și o stabilitate excelentă a mărfurilor pe paleți. Un produs ambalat corect este un produs mult mai ușor de manipulat, aspect de o importanță majora în mediile de lucru industriale.
La ce mai poate fi utilizată clasica folie stretch?
Dincolo de faptul că oferă o protecție sporită și că asigura o stabilitate mult mai bună mărfurilor pe paleti pe durata transportului, folia stretch mai are un avantaj. Mai precis, folia stretch poate avea culori diferite, aspect ce poate fi util în procesul de diferențiere al produselor. În plus, pe suprafața foliei pot fi aplicate cu ușurință diferite tipuri de etichete, aspect ce va ușura și mai mult identificarea produselor.
Folia stretch poate prelungi durata de viață a alimentelor
În ceea ce privește uzul casnic, folia stretch poate fi utilizată cu succes pentru a prelungi durata de viață a unor alimente. Prin infoliere, produsele alimentare sunt protejate de diferiți factori externi care ar duce imediat la alterare, de aceea foarte mulți producători aleg să utilizeze folie stretch pentru a ambala produsele.