conturi in euro

Cele mai bune practici pentru a evita fumatul pasiv

Cele mai bune practici pentru a evita fumatul pasiv

Fumatul reprezintă una dintre cele mai disruptive probleme de sănătate la nivel global. Este estimat faptul că peste 8 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza consumului de tutun, dintre care 1.2 milioane decese sunt provocate de fumatul pasiv.

 

Având în vedere efectele devastatoare ale fumatului la mâna a doua, va fi necesar ca o persoană să ia măsuri şi să se protezeje cât mai bine de acestea.

Moduri prin care poate fi evitat fumatul pasiv

 

1. Delimitarea propriei locuinţe ca spaţiu liber de fumat

 

Pentru un stil de viaţă sănătos, locuinţa personală trebuie să fie un spaţiu lipsit de fumat. Atunci când o persoană are prieteni sau membri ai familiei care fumează, va fi esenţială restricţionarea acestei activităţi pentru a evita fumatul pasiv. Chiar dacă aceştia ies afară să consume nicotină, fumul va rămâne în piele, păr şi haine şi va introduce în mediu substanţe chimice care vor provoca în continuare probleme pentru sănătate.

 

2. Interzicerea fumatului în maşină

 

Atunci când se foloseşte maşina, va fi important ca orice fumător să evite fumatul din două motive:

  • Spaţiu restrâns – din cauza proximităţii, o persoană care încearcă să evite fumatul la mâna a doua va avea de suferit din cauza unui fumător.
  • Imprimarea fumului în ţesături – fumul cauzat va intra în tapiţerie şi în sistemul de ventilaţie. Chiar şi după o anumită perioadă de timp, mirosul va rămâne, iar chimicalele nocive vor afecta sănătatea celor care utilizează în mod normal maşina.

 

3. Limitarea contactului cu fumătorii

 

Adunările sociale sunt evenimente importante în viaţa oricui. Însă, în timpul acestor ocazii, fumatul la mâna a doua poate deveni uşor o problemă greu de evitat. O persoană poate alege să ocolească localurile care permit fumatul, dar şi să limiteze întâlnirile cu fumători, în acest fel putând fi evitat contactul cu substanţele nocive emise.

Care sunt efectele fumatului pasiv

  • Mai multe riscuri de cancer la plămâni, faţă de o persoană nefumătoare;
  • Probabilităţile de a avea probleme cardiovasculare cresc semnificativ;
  • Dificultăţi de respirare;
  • Copiii care sunt supuşi fumatului pasiv pot dezvolta diferite afecţiuni pulmonare, iar cei care suferă de astm pot avea episoade mai frecvente.

 

Încurajarea fumătorilor să încerce alternative mai sănătoase, precum vapatul

 

Renunţarea la fumat poate fi foarte dificilă, însă nu este imposibilă. Pe piaţa există acum multe alternative din care un utilizator poate să aleagă, de la gumă şi plasturi cu nicotină, până la ţigări electronice.

 

Conform specialistilor https://www.dampfi.ch/, cea din urmă a fost recunoscută ca fiind o opţiune cu 95% mai sănătoasă decât fumatul clasic, vapatul având o rată de succes mult mai mare în abandonarea definitivă a acestui viciu al fumatului.

 

O persoană care doreşte să aibă un stil de viaţă sănătos poate să îşi încurajeze cunoscuţii să încerce aceste alternative. Deşi au la bază nicotina, substanţa activă din ele are efecte mult mai moderate asupra organismului, iar fumatul pasiv este redus substanţial.

 

Fumatul la mâna a doua sau fumatul pasiv este o problemă de multe ori ignorată, atât de către fumători, cât şi de celelalte persoane din jurul acestora. O viaţă lipsită de fumat este mai sănătoasă şi mai fericită, de aceea renunţarea la acest obicei trebuie să fie o prioritate pentru orice consumator de tutun.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de eCom:

Gândirea logică este o abilitate esențială care ajută copiii să rezolve probleme, să analizeze situații și să ia decizii corecte. Aceasta poate fi dezvoltată într-un mod distractiv și eficient prin...
Motocultorul este un echipament esențial pentru fermieri și grădinari, ajutând la pregătirea solului într-un mod eficient și rapid. Pentru a te bucura cât mai mult timp de performanța acestuia, este...
Modul de petrecere a timpului liber a fost o preocupare încă din cele mai străvechi timpuri. De la savurarea unei cărți până la încercarea norocului, omenirea a explorat toate posibilitățile....
Durerea articulară la mâini, picioare, degete sau genunchi este o senzație neplăcută care poate apărea frecvent. În această articolă, vom discuta despre principalele cauze ale durerii articulare, cum să tratăm...
Motocicletele nu sunt doar un mijloc de transport. Ele reprezintă un stil de viață și libertate pentru iubitorii de călătorii de mare viteză. Fiecare motociclist știe că siguranța și confortul...