Este important ca machiajul să aibă o structură rezistentă încă de la început. Un machiaj de seară de durată, indiferent de modelul sau de ideea din spatele lui, trebuie să conțină toți pașii următori pentru a rezista pe întreaga durată a serii.
Un machiaj de seară rezistent îți va oferi încrederea necesară să treci cu brio peste seara oricărui eveniment.
Acest articol prezintă pașii necesari aplicării unui machiaj de durată. Nu voi prezenta idei sau culori pentru machiajul tău.
1. BAZA MACHIAJULUI DE SEARĂ
Sunt șanse să nu folosești bază de machiaj, sau primer, în viața de zi cu zi. Dar nici nu stai cu machiajul aplicat mai bine de 12 ore în fiecare zi.
După curățarea și uscarea feței, aplică o bază de machiaj de culoarea tenului tău. Această bază creează un strat fin ce delimitează machiajul de ten. În timp, acest mic strat va proteja machiajul de secrețiile pielii.
2. MACHIAJ DURABIL ȘI UNIFORM CU AJUTORUL CORECTORULUI
Corectorul este esențial deoarece acoperă micile imperfecțiuni ale pielii. Prin compoziția sa mai uscată, corectorul este stratul ce va proteja machiajul ce au tenul gras.
3. PUDRA – NELIPSITĂ ÎN MACHIAJUL DE SEARĂ
Pudra este singurul produs de make-up pe care-l poți re-aplica pe durata serii. Oricând simți tenul obosit, fugi la toaletă și aplică cu încredere puțină pudră
4. RIMEL REZISTENT LA APĂ
Stai liniștită! Nu vei sta în ploaie pe durata serii. Rimelul rezistent la apă este mai puternic și se stabilizează mai bine decât rimelul normal, astfel, indiferent ca vei transpira sau nu, acest rimel va fi un ajutor de nădejde.