conturi in euro

De ce este important să utilizezi un sistem ERP pentru afacerea ta

Sistemele de tip Enterprise Resource Planning (ERP) reprezintă o clasă de soluții software complexe dedicate mediului de afaceri, ce au rolul de a ajuta companiile să funcționeze integrat. Acest soft poate fi folosit în aproape toate industriile, de la companii de IT sau E-Commerce și până la magazinele alimentare, depozite sau construcții. Sistemele ERP acoperă nevoile de organizare a angajaților, vânzărilor sau a aprovizionării.

Un sistem ERP  automatizează procesele repetitive și înregistrează toate informațiile într-o singură bază de date. În felul acesta departamentele pot lucra mai eficient. Informațiile pot fi extrase, organizate, analizate și prezentate sub formă de rapoarte. Este un instrument foarte util pentru manageri deoarece aceștia au mereu acces la date importante și pot vedea în timp real dacă business-ul este profitabil, care sunt cheltuielile ce pot fi reduse sau în ce zone performanța poate fi îmbunătățită.

 

De ce să folosești un soft ERP?

Enterprise resource planning este utilizat pentru gestionarea tuturor acestor funcții și procese de business, dar cum ajută el, de fapt? Iată care sunt câteva din calitățile unui astfel de sistem și care sunt motivele pentru care poate ar trebui să îl iei în considerare:

 

Economisești resurse financiare

Deși există pachete flexibile personalizabile, sistemele ERP reprezintă o investiție consistentă iar acest lucru îi poate face pe unii antreprenori să ezite în implementarea unui astfel de sistem. Odată însă ce un business a achiziționat un soft ERP, devine clar cum un astfel de soft va permite recuperarea rapidă a investiției.

În primul rând, un soft ERP centralizează procesele care în prezent sunt fragmentate. De la aprovizionare și până la Customer Support, angajaților le va fi mai ușor să își facă activitatea  deoarece vor putea accesa instrumentele necesare mult mai simplu. Angajații pot să își folosească mai eficient iar tu poți avea o imagine de ansamblu mai clară. Folosind o bază de date integrată, se elimină timpul pierdut cu căutarea de informații. Efortul logistic este mai scăzut iar angajații tăi nu trebuie să facă proceduri repetitive costisitoare. Acest lucru se traduce în eficiență mai ridicată a angajaților.

Productivitate îmbunătățită

Multe operațiuni dintr-un business sunt încă făcute folosind metode depășite care sunt supuse erorilor. Generarea de rapoarte, monitorizare, activități birocratice sunt doar câteva exemple care în mod obișnuit consumă foarte mult timp. Pe lângă acest lucru, activitățile de acest tip sunt în general detestate de angajați deoarece sunt repetitive și plictisitoare. Astfel probabilitatea comiterii de erori este foarte ridicată.

Majoritatea acestor operațiuni pot fi automatizate. Folosind un soft inteligent, acestea pot fi realizate instantaneu, fără a se mai pierde timp cu introducerea datelor într-un fișier Excel XLS. Acest lucru eliberează timp pentru activități mai utile, ceea ce va duce la ROI mai ridicat. Beneficiile pe termen lung sunt mari.

 

Clienți mai mulțumiți

Acesta este aspectul care va prezice dacă pe termen lung vei avea sau nu profit. Un client mulțumit va fi reclama ta și te va lăuda peste tot. Va trebui să urmărești mereu acest lucru și să-l respecți cu sfințenie. Cum te ajută un sistem ERP să ai clienți mai mulțumiți? ERP-ul, de cele mai multe ori, vine la pachet și cu un CRM, sau se poate integra ușor cu unul existent. Astfel, CRM-ul tău va avea informații mult mai complexe despre clienții tăi. Aceste informații sunt extrase din istoricul comenzilor sau din facturi. Vei putea să le onorezi mai rapid comenzile și să le permiți să achite cu cardul folosind modulele inteligente de plată.

Vedere de ansamblu mai bună asupra angajaților tăi

Modulul HCM este de cele mai multe prezentat separat de celelalte module ERP. Din acest motiv, dacă te hotărăști să-ți implementezi un sistem ERP, va trebui să te asiguri că modulele dorite de tine se regăsesc în ofertă. Nu toate sistemele ERP  oferă și modul HCM. Acesta din urmă se ocupă cu ceea ce ține de salariați și de resurse umane. Te ajută să gestionezi mai ușor datele angajaților, pontajul, performanța, zilele de concediu etc. Generezi automat contracte, adeverințe și le actualizezi pe toate, rapid, în funcție de modificările legislative. Tot în acest sistem se înregistrează automat pontajul și numărul de ore lucrate de fiecare angajat în parte. Poți să vezi cât de bine se descurcă angajații tăi și în ce măsură își finalizează task-urile. Este un modul foarte util, te scapă de birocrație și este adoptat de cât mai multe business-uri.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de Ioana Sorina Tudor:

Acest soft poate fi folosit în aproape toate industriile, de la companii de IT sau E-Commerce și până la magazinele alimentare, depozite sau construcții.