Pe măsură ce tehnologia evoluează, televiziunea devine din ce în ce mai dinamică, de la procesul de producţie până la distribuţie şi mai ales vizionare. Dacă generaţiile trecute priveau televizorul ca pe un obiect (aproape) de mobilier, în prezent dispozitivul potrivit poate oferi o experienţă multimedia completă. Condiţia este să aibă o funcţie esenţială: Smart TV. Iată câteva dintre avantajele unui televizor Smart!
Televizor complet
Dispozitivele Smart TV acoperă toate funcţiile unui aparat convenţional, de la canale analogice până la digital. Calitatea imaginii şi a sunetului este net superioară. Aşadar, chiar dacă nu foloseşti foarte mult funcţiile Smart, tot te vei bucura de o experienţă plăcută a privitului clasic la programele preferate din grila TV, la niveluri de rezoluţie între 720P şi Ultra HD sau 4K.
Compatibilitate cu dispozitive inteligente
Unul dintre cele mai mari avantaje ale televizoarelor Smart este că le poţi controla cu ajutorul telefonului mobil inteligent. Chiar dacă dispozitivul are o telecomandă clasică în pachet, această funcţie poate fi preluată de telefon printr-o aplicaţie dedicată. Atunci când instalezi televizorul, ai posibilitatea de a-l împerechea cu unul sau mai multe dispozitive inteligente – telefoane sau tablete – prin conectarea la reţeaua Wi-Fi. Te ajută să scapi astfel de una dintre cele mai mari probleme ale casei: „unde e telecomanda?”
Aplicaţiile preferate
Foarte mulţi utilizatori au renunţat la programele de televiziune prin cablu şi folosesc aparatul doar pentru platformele de streaming. Dacă eşti abonat la aplicaţiile clasice de streaming online îţi poţi sincroniza contul de client pe televizor. Astfel, dacă ai început un serial sau un film, poţi pune pauză la birou, continui în traficul aglomerat şi îl închei acasă, în confortul sufrageriei, pe un Smart TV Samsung de cea mai bună calitate. Fie că vorbim despre aplicaţii gratuite sau platforme cu plată, ai la dispoziţie o mulţime de titluri din toate categoriile. În plus, poţi crea mai multe conturi, unele pentru adulţi, altele pentru copii, cu conţinut protejat.
Jocuri video
Jocurile video sunt la un alt nivel atunci când ai parte de o imagine de ansamblu, culori vii şi sunet de mare calitate. Televizoarele inteligente permit conectarea consolei de jocuri prin cablu, în timp ce unele modele oferă acces la Google Stadia sau GeForce NOW. Ai nevoie doar de o conexiune bună la internet pentru a te bucura de experienţa jocurilor preferate acasă împreună cu cei dragi sau online cu prieteni din toată lumea.
Videoconferinţe
Recenta pandemie ne-a arătat că trebuie să fim pregătiţi pentru a performa de acasă în orice domeniu. Fie că vorbim de şcoală sau de şedinţe de birou, cei care s-au adaptat din punct de vedere tehnologic la noile condiţii au trecut cu bine peste acea perioadă dificilă. Atunci când intri într-o videoconferinţă şi urmăreşti sau susţii o prezentare, dacă imaginea este mai mică de 20 de inchi şi divizată în câteva zeci de căsuţe, experienţa va fi una obositoare pentru ochi. În schimb, când te conectezi de pe un Smart TV cu diagonală de peste 100 de centimetri e ca şi cum a fi în aceeaşi sală cu cei cu care interacţionezi. Poţi sta la o distanţă odihnitoare pentru ochi, fără să-ţi fie teamă că ratezi ceva important.
Televizorul inteligent îţi oferă cele mai apropiate condiţii de cinema la tine acasă. Tehnologiile disponibile acoperă nevoile celor mai diverşi utilizatori. Dacă eşti pasionat de multimedia, poţi folosi funcţii avansate de conectare de pe telefonul mobil sau sincronizare a conturilor de pe platformele de streaming. Dacă doreşti doar să urmăreşti canalele TV preferate, ai la dispoziţie imagini vibrante, culori bogate şi sunet prin soundbar integrat.

