conturi in euro

Fericire sustenabilă sau cum ne îmbunătățește reciclarea starea de bine

panel-decorativo-3d-Diamond-Wall-Coverings-Group

Din ce în ce mai multe studii arată cum un stil de viață sustenabil și prieten cu natura ne influențează starea de bine; profesoara Catherine O’Brien de la Universitatea Cape Town din Canada cataloghează acest proces ca sustainable happiness. 

The Happiness Research Institute arată că oamenii care adoptă un stil de viață sustenabil sunt mai fericiți pentru că le pasă de ceva mai important decât ei înșiși – de Planetă. Explicația? O lume mai bună înseamnă o viață mai bună – cu cât acorzi mai multă atenție mediului în care trăiești, cu atât starea de bine devine mai pregnantă.

Mai mult de atât, nu doar apogeul unui stil de viață sustenabil te face fericit, ci însuși procesul care te duce acolo – fiecare pungă de plastic pe care o refuzi la magazin și fiecare sticlă de apă îmbuteliată în minus reprezintă pași mici, dar un progres garantat. Iar întocmai acei pași mici sunt cei care ne sporesc starea de bine.

Odată cu pandemia, percepem altfel spațiul din jurul nostru; suntem dornici de aer curat și proaspăt, motiv pentru care suntem datori să ajutăm aerul să devină mai curat cu ajutorul celor 3R: reducere, reutilizare, reciclare. E important să cumpărăm mai puțin, dar mai bine, și să fim inventivi cu reutilizarea produselor pe care le deținem deja. Dincolo de asta, reciclarea e pârghia care ne poate aduce la suprafață, pe o Planetă mai puțin poluată, fie că vorbim de reciclarea plasticului, hârtiei sau reciclarea sticlelor.

Din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, România se află pe locul 26 în ce privește reciclarea; în 2018, din totalul deșeurilor urbane, doar 11% erau reciclate. Până în 2009, România trebuia să închidă gropile de gunoi care nu funcționau conform legii, iar 11 ani mai târziu, în 2020, doar 20 dintre aceste gropi de gunoi au fost închise.

Ghid de reciclare: ce și cum reciclăm

Materialele care pot fi reciclate sunt sticlele, metalul, electronicele, plasticul, bateriile, uleiul uzat, textilele și lemnul. Dintre cele prezentate, reciclare hârtiei, sticlei și plasticului sunt cele cărora ar trebui să le acordăm o mai mare atenție, întrucât ele reprezintă mare parte din deșeurile care poluează, îndeosebi sticla, care se degradează de abia într-un milion de ani. Adică niciodată.

Cu toate acestea, sticla se poate recicla la infinit și nu își pierde niciodată proprietățile, fiind o resursă cu adevărat valoroasă, atâta timp cât este reciclată. Cât despre cum se recicleaza hartia, e important să știi că nu pot fi reciclate toate tipurile de hârtie (nu pot fi reciclate cartoanele pătate de ulei, hârtiile cerate, plastifiate sau produse sanitare din hârtie); pentru fiecare tonă de hârtie reciclată se economisesc aproape 30 de tone de apă și 2 tone de combustibil. Plasticul este cea mai folosită materie primă din industria alimentară, fiind un deșeu greu de reciclat, dar ale cărui efecte sunt devastatoare asupra naturii.

Beneficiile reciclării sau de ce ne face un stil de viață sustenabil mai fericiți

Reciclarea deșeurilor vine cu un întreg arsenal de beneficii care contribuie la modificarea Planetei în bine, la întreaga sa revitalizare; reducerea gropilor de gunoi, conservarea resurselor naturale, diminuarea poluanților din apă și aer, reducerea emisiilor de gaze sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le are reciclarea asupra lumii în care trăim.

Mai mult de atât, reciclarea are un efect benefic și asupra economiei; sunt economisite, pe termen lung, cheltuielile care privesc energia (energia economisită reciclând o sticlă alimentează un bec mai bine de 4 ore). Tot din spectrul economiei face parte și înmulțirea locurilor de muncă mulțumită reciclării, o industrie remarcabilă, la baza căreia stau sute sau mii de angajați.

Dincolo de reciclare, un stil de viață sustenabil înseamnă asumare constantă: asumarea că vei consuma mai puțin, dar mai bine, chiar dacă asta înseamnă să ai doar câteva piese vestimentare (dar remarcabile, din materiale superioare) și să ai o singură sticlă de apă (reutilizabilă, prietenă cu Planeta). Există soluții sustenabile pentru fiecare ramură a existenței noastre, trebuie doar să ne găsim drumul către ele: de la sticle reutilizabile, paie din metal, plase de pânză, absorbante din bumbac până la un stil de viață sustenabil e un întreg proces, care, în ansamblul său, generează stare de bine. Pentru că știi că ai contribuit la dezvoltarea unui spațiu sănătos și curat, care se îmbunătățește pe zi ce trece.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte articole de eCom:

Domeniul jocurilor a fost dintotdeauna favorabil schimbărilor și inovației. Întocmai datorită acestei caracteristici a fost posibilă apariția repetată a noutăților. Mai mult, împletirea cu inovația a dus la o optimizare...
Am descoperit un loc din care poți cumpăra alimente sănătoase și proaspete pentru casă, fără să ajungi pentru asta la piață sau la aprozar. Și e online, cu atât mai...
Italiana este limba pe care o recunoști instant. O auzi peste tot – în vacanțe, în gastronomie, în filme, în afaceri. Dar dincolo de cum sună, italiana are un avantaj...
Gândirea logică este o abilitate esențială care ajută copiii să rezolve probleme, să analizeze situații și să ia decizii corecte. Aceasta poate fi dezvoltată într-un mod distractiv și eficient prin...
Motocultorul este un echipament esențial pentru fermieri și grădinari, ajutând la pregătirea solului într-un mod eficient și rapid. Pentru a te bucura cât mai mult timp de performanța acestuia, este...