Atenție, se caută antreprenor de IMPACT în rândul tinerilor NEETs din Sud-Est!
Amintim că tinerii NEETs sunt acele persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează nicio formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională. Fiind vorba de IMPACT, e obligatoriu să îndeplinească și următoarele două condiții: să aibă reședința în unul dintre județele componente ale regiunii de Dezvoltare Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) și să fie profilați de către Serviciul Public de Ocupare în categoria A (adică „ușor ocupabil”). Iar pentru statutul de antreprenor, ar mai trebui să aibă în plus calități de lider, viziune, motivație și un mega-interes pentru deschiderea unei afaceri. Criteriile de eligibilitate și ce conține dosarul de înscriere în grupul țintă al proiectului găsiți pe site-ul proiectului: www.impact-brahma.ro.
Cursul de competențe antreprenoriale IMPACT
Cursul de competențe antreprenoriale din cadrul proiectului IMPACT se adresează tinerilor NEETs care îndeplinesc criteriile de eligibilitate descrise mai sus. Cursul este acreditat ANC, se desfășoară pe parcursul a 60 de ore și este programat să înceapă estimativ în luna ianuarie 2022, în Brăila, cu 28 participanți. În procesul de selectare a grupului țintă pentru participare la cursul de competențe antreprenoriale se va respecta întocmai principiul egalității de șanse și al non-discriminării.
Beneficii de IMPACT pentru tinerii NEETs cu spirit de antreprenor
Se spune că antreprenoriatul este un maraton, nu un sprint. Tocmai de aceea, proiectul IMPACT își propune – prin cursul de competențe antreprenoriale – să-i pregătească pe tinerii NEETs înscriși în program de o cursă lungă și asumată! Pe lângă o diplomă autorizată de Ministerul Muncii și Ministerul Educației recunoscută la nivel național și internațional, cursanții își vor dezvolta calități necesare pentru un bun antreprenor indiferent de domeniul de activitate. Aceștia vor învăța cum să-și gestioneze timpul, cum să-și dezvolte propria idee de afacere și cum să o pună în practică, cum să fie un bun lider și cum să gestioneze conflictele care pot apărea.
De asemenea, proiectul IMPACT prevede sesiuni de consiliere și consultanță în antreprenoriat, precum și mentorat în antreprenoriat, iar la final 9 planuri de afaceri vor fi finanțate cu câte 15.000 Euro (echivalentul în lei), gestionarea subvenției fiind monitorizată atât pe parcursul implementării proiectului cât și în perioada de sustenabilitate a acestuia.
Proiectul IMPACT este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 1: Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” Obiectiv tematic 8; Prioritatea de investiție 8.ii; Apel de proiecte: POCU/908/1/3/ Operațiune compozită OS. 1.1, 1.2.
Mai multe informații legate de proiectul IMPACT găsiți pe www.impact-brahma.ro.