Iată-ne intrați într-un nou deceniu, care aduce cu sine noi constrângeri de natură legislativă. Fiind parte a Uniunii Europene, România va trebui să aibă în vedere respectarea cerințelor internaționale, ceea ce înseamnă că și operatorii și proprietarii de depozite vor trebui să fie atenți la tehnica de intralogistică în care aleg să investească. Nu în ultimul rând, o investiție corectă acum, la început de deceniu, le va asigura un avantaj competitiv pe termen mediu-lung (5-10 ani) față de competitorii mai puțin atenți la evoluțiile de standarde și legislative.
De aceea înțelegerea evoluției costurilor cu tehnica de intralogistică vă va ajuta să planificați mai bine cheltuielile viitoare. Util SPC, unul dintre cei mai cunoscuți furnizori de stivuitoare din România, vă prezintă în continuare cele mai importante trei provocări pe care la va aduce cu sine perioada imediat următoare pentru afacerile din domeniul intralogisticii.
1. Directivele UE cu impact direct asupra deținerii unui motor diesel
Nu mai e nici un secret pentru nimeni că Uniunea Europeană și-a propus să reducă drastic amprenta de carbon pentru următorii ani, punând „gând rău” motoarelor diesel. În acest sens un rol esențial l-a avut scandalul „Dieselgate” legat de firma Volkswagen, care falsifica testele auto privitoare la emisii. Impactul imediat pe care îl vede omul de rând e în puzderia de decizii, atât la nivel central european (Comisia Europeană) cât și la nivel de orașe europene (hotărâri ale consiliilor locale, cum e și vignieta „Oxigen” la nivelul Bucureștiului), care își propun să reducă utilizarea automobilelor cu motoare diesel. Deja unele țări europene au anunțat că începând chiar cu 2040 motoarele diesel vor fi interzise pe teritoriul lor.
Ne place sau nu, deși primul nivel de vizibilitate al directivei privește automobilele, pentru că în cazul automobilelor vorbim de zeci de milioane de motoare la nivelul întregului continent, directivele europene privesc de fapt orice motor diesel, așadar și motoarele diesel utilizate în producție, industrie sau intralogistică. Momentan nu e clar ce nivel de interdicții vor fi impuse din 2040 încolo și producătorilor de motostivuitoare dar deja există directive europene care privesc standardele pe care trebuie să le respecte și motoarele diesel mai puțin vizibile de către publicul larg (vezi pct. 2 mai jos). Util SPC oferă în acest moment utilaje Hyundai (Coreea de Sud), echipate cu motoare performante Kubota, Yanmar sau Cummins care respectă cel puțin standardul de emisii III A. Motorul Cummins QSF 3.8 este proiectat chiar pentru atingerea standardelor IV A. Achiziționând un stivuitor de la un dealer reputat precum Util SPC, aveți garanția că utilajul respectă standardele europene pentru vehicule diesel destinate circulației pe drumuri non-rutiere și vă asigurați că el își va păstra în viitor o valoare ridicată de revânzare.
2. Standardul de emisii V, intrat în vigoare în 2019
Standardul de emisii V a fost votat în parlamentul european în 2016 și a intrat în vigoare, oficial, în 2019. Acesta prevede renunțarea la standardele precedente și echiparea tuturor motoarelor diesel de pe stivuitoare și alte utilaje și mașini non-rutiere cu filtre de particule. Data limită va fi 1 ianuarie 2021, astfel încât până la acea dată toate motoarele diesel industriale sau de agrement care vor intra sau vor fi produse în Uniunea Europeană vor trebui să respecte standardul de emisii V, indiferent că vorbim de motoare de stivuitoare, de snowmobile, atv-uri, locomotive. Pe de altă parte stocul de stivuitoare diesel existente va putea fi comercializat până la epuizarea sa.
Acest lucru va duce cu siguranță la o creștere a costului motoarelor diesel, începând cu 2021, mai ales pentru producătorii mai puțin cunoscuți, care oricum aveau greutăți cu respectarea standardelor precedente. Marea schimbare adusă de standardul V e că el va înlocui complet celelalte standarde în vigoare (III și IV cu subclasele A și B), care până acum puteau fi utilizate alternativ, relativ lejer. Probabil se va accelera tendința de renunțare la stivuitoare diesel și la trecerea pe stivuitoare electrice sau GPL. Totuși, pentru producătorii care deja folosesc motoare consacrate – cum sunt și cei distribuiți în România de Util SPC – trecerea nu ar trebui să fie așa de dramatică. Probleme vor fi cu brandurile de stivuitoare retardate tehnologic, precum Balkancar, care probabil vor ieși definitiv de pe piață, rămânând doar în zona de stivuitoare second hand.
3. Electrificarea tot mai accentuată a flotelor de stivuitoare
Confruntarea cu problemele viitorului îi face pe mulți manageri de intralogistică să ia în calcul electrificarea flotei de utilaje. Totuși, așa cum s-a explicat cu alte prilejuri, stivuitoarele electrice au caracteristicile lor care nu le fac tot timpul disponibile. E adevărat că în ultima vreme a luat avânt tehnologia pe bază de Li-Ion (aceeași ca în telefoanele mobile) mai ales sub influența producătorului auto Tesla, dar tehnologia Li-Ion mai are încă destule hibe pentru a putea fi adoptată pe scară largă. În plus, în acest moment e și foarte scumpă, ceea ce face ca un electrostivuitor Li-Ion să aibă un preț pur și simplu prohibitiv pentru marea majoritate a clienților.
Managerii de intralogistică vor trebui astfel să găsească soluțiile cele mai eficiente pentru „electrificarea” flotei de stivuitoare, soluții care să păstreze un echilibru între costuri și beneficii. La Util SPC le sunt oferite clienților electrostivuitoare Crown și Hyundai care folosesc baterii tradiționale (plumb/acid), validate tehnic de o întreagă istorie veche de peste 100 de ani, și care oferă echilibrul perfect între costurile inițiale, cele de exploatare și beneficiile pe termen lung.
Acestea sunt cele trei provocări importante cu care industria de intralogistică se va confrunta în viitorii ani. Util SPC, cel mai important dealer de stivuitoare cu capital integral românesc din sudul României, îi invită pe toți cei interesați să studieze catalogul online de soluții de intralogistică al companiei, la adresa www.utilspc.ro (oferta de motostivuitoare, electrostivutoare, transpalete, acumulatori, anvelope). Personalul tehnic de specialitate din cadrul companiei va sta la dispoziția tuturor celor interesați pentru a oferi toate informațiile necesare și pentru a răspunde temerilor inerente la începutul unui ciclu tehnologic.