După o perioadă în care casele noastre ne-au fost și școală, și job și restaurant, putem să admite: ne este greu să ne mai placă de casele noastre. Jurnaliștii de la CNN vorbesc despre „how not to hate your house”, adică cum să nu îți mai urăști casa – pentru că, din nefericire, asta a declanșat în mulți dintre noi pandemia.
Faptul că am petrecut mai mult timp ca niciodată acasă ne-a făcut să nu ne mai simțim bine în casele pe care altcândva le iubeam. Dar putem îmbunătăți relația noastră cu acasă – o putem face să pară din nou cel mai bun loc de pe Pământ. Ți-am pregătit un ghid despre smart(er) living, adică 4 moduri prin care poți trăi mai inteligent și mai bine la tine acasă, ca să te reîndrăgostești de spațiul tău.
1.Fă modificări
Știm că o re-amenajare pare că ți-ar aduce stres și presiune de care nu ai nevoie, însă lucrurile nu stau întocmai așa: amenajarea îți aduce nu doar un rezultat inedit – pentru că nu rezultatul e cel care te face să te reîndrăgostești de casa ta – ci procesul în sine. Să acorzi timp ca să faci modificări în casă o să îți reamintească de toate colțurile de care ai uitat și, inevitabil, o să prinzi din nou drag de ea.
Nici măcar nu vorbim de modificări colosale – desigur, poți alege să îți montezi acele panouri radiante la care te gândești de ceva timp – dar e suficient și să schimbi covoarele, draperiile, să adaugi accesorii noi și poate să înlocuiești canapeaua din living. Îți promitem că schimbările mici chiar fac diferența, pentru că simplul proces al gândirii creative: „ce să pun aici?”, „cu ce să înlocuiesc asta?” te va face din nou atașat de casa ta.
2.Cumpără plante și adu natura înăuntru
Cel mai simplu mod prin care poți oferi un suflu nou spațiului tău este să cumperi plante verzi sau flori și să aduci cât mai multă natură înăuntru. Ce înseamnă asta? Adaugă culori naturale (bej, terracota, nuanțe de maro sau verde) și optează pentru materiale organice, naturale, sustenabile.
Pânza topită, inul și lâna sunt materiale care îți vor transforma casa într-un cuib confortabil de care n-ai cum să nu te îndrăgostești. Dar, tot la capitolul „natură”: ieși afară zilnic pentru cel puțin 15 minute. Încearcă să rămâi conectat la aerul curat de afară și fă plimbări lungi, care să te facă să spui, în final „de abia aștept să ajung acasă!”.
3.Setează-ți perioade de timp pentru activitățile pe care le ai
Stând acasă mai mult decât de obicei, e firesc să te pierzi în unele activități. Dacă încă lucrezi de acasă, recunoaște: chiar lucrezi 8 ore sau uneori se transformă în 10? Mai mult decât atât, de câte ori te-ai mințit spunându-ți că te uiți doar la un episod din acel serial și te-ai uitat…la tot serialul?
E important să îți limitezi accesul la activitățile pe care le ai: chiar și pentru cititul știrilor ar trebui să îți acorzi doar X minute pe zi, ca să te asiguri că nu vei da scroll infinit pe rețelele de socializare ca să vezi „ce s-a mai întâmplat”.
4.Fă lucruri mici care să conteze
Te poți reîndrăgosti de casa ta dacă îți dovedești că e suficientă și e tot ce ai nevoie. Conturează-ți un colț în care să faci sport sau un colț de lectură și, cel mai important, ajută-i pe alții: când te simți neajutorat, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îi ajuți pe alții.
Cumpără-ți flori, înlocuiește mobilierul care nu îți mai place, investește cu adevărat în starea ta de bine de acasă: acum e momentul în care știm cu adevărat ce avem nevoie de la spațiile noastre. Poate îți dorești un expresoare cafea delonghi, pentru că nu mai poți petrece timp la cafeneaua din colț. Fă lucrurile care contează pentru tine și la care cu siguranță visezi de mult – acum e momentul cel mai bun în care să îți schimbi biroul, dacă simți că nu te mai face productiv.
Acasă e haina pe care o purtăm pe noi aproape în permanență. De fapt, o purtăm din ce în ce mai des în ultima perioadă. Și e haina aceea care nu ne mai place neapărat, dar are valoare emoțională, așa că ce facem? O ajustăm – îi tăiem mânecile, poate o vopsim, poate îi coasem alți nasturi. Toate acestea ca să ni se potrivească din nou.