Totul despre legea dării în plată – Cum poți scăpa de datorii

0izayga4n0ay25b

Pandemia de Covid 19 readuce în atenția românilor legea dării în plată. Situaţia economică actuală impusă de restricțiile de circulație, plus reducerea activității în sectoarele de restaurante, turism, hospitaliere au zdruncinat masiv planurile a zeci de mii de români, care acum se găsesc în incapacitate de plată.

În contextul actual tot mai mulți aleg să scape de datorii, preferând să cedeze proprietățile în favoarea creditării. Pentru a veni în ajutorul celor care vor să şteargă datoriile, ne-am propus să precizăm aspectele importante despre legea dării în plate, dar şi despre adăugirile relativ recente.

Ce este legea darii în plata?

Legea 77/2016, privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite,  intrată în vigoare în 13 mai 2016 prevede cedarea bunurilor achiziţionate prin împrumut în favoarea  creditorului. Debitorul nu poate stinge obligațiile financiare decât executand prestaţia datorată, chiar dacă valoare bunului este mai mare decât valoarea totală a creditului. Darea în plata este practic o convenţie, iar ambele părţi trebuie să îşi dea acordul pentru înfăptuirea acesteia.

În cazul în care bunul cedat nu acoperă valoarea împrumutului, fapt ce se întâmplă din pricina variaţiilor valutare, debitorul este obligat să completeze suma datorată, creditorului pentru a putea stinge creanţa. Dacă valoarea bunului este superioară valorii creditului, prin darea în plata creditorul devine debitor şi trebuie vină cu o sultă care să acopere diferența.

Totuși s-a observat că Legea 77/2016 avea anumite limite, de aceea au fost aduse completări. Astfel prin Lege 52/2020 publicată în Monitorul Oficial în 13 mai 2020, darea în plată capătă o nouă formă. În actuala formă se introduce impreviziunea, şi se clarifică cele patru condițiile în care poate fi aplicată darea în plata.

Se consideră impreviziune situația în care variațiile valutare sunt mai mari de 52, 6% faţă de cursul la care a fost contractat împrumutul. La categoria impreviziune este încadrată şi mărirea obligației lunare de plată cu 50%, în cazul în care creșterea este o consecință a majorării dobânzii lunare. Au fost aduse modificări şi la termenele şi perioadele de realizare a notificărilor, care pot fi de maximum 90 de zile.  Tot prin această modificare se reglementează şi valoarea maximă a imobilului care poate fi dat în plată, la 250.000 euro. Un alt detaliu important este legat de beneficiarii care au fost executaţi silit. Aceștia au dreptul de a cere în instanță stingerea datoriilor, chiar dacă bunul este executat silit.

Procedura de dare in plata se poate face prin avocat dare in plata . Asta inseamna ca avocatul specializat in dare in plata poate demara actiunea prin care sa notificati banca sau IFN-ul in vederea stingerii datoriei.

De reţinut:

• Legea darii în plata poate fii soluţia de a scăpa de datorii faţă de creditori, prin predarea bunului datorat.

• Completările legii cu privire la impreviziune oferă posibilitatea celor care au suferit din pricina variaţiilor

• valutare să şteargă datoria prin predarea bunului.

• S-au adus reglementări cu privire la valoarea maximă, astfel pot fi date în plată imobilele cu valoare mai mică de 250.000, sau cele pentru care valoarea creditului este mai mică de 250.000 euro.

Alte Articole de 1 :

Ai nevoie de servicii grafica Hai sa vorbim!

Ai nevoie de servicii grafica? Hai sa vorbim!

Designul grafic sau servicii grafica reprezinta un proces de creatie care trebuie sa transmita un mesaj convingator si bine orientat spre publicul tinta. Contactul intre un furnizor de servicii sau...

ecomunicate

Unde poti paria pe Gala Premiilor Oscar 2021?

Ediția cu numărul 93 a Premiilor Oscar este programată pe 26 aprilie, atât în Dolby Theatre cât și în Union Station din Los Angeles. Acest eveniment este considerat unul dintre...

image001

Pariază ca profesioniştii!

Jocurile de noroc sunt într-o continuă creştere de popularitate. Şi de ce să nu fie aşa atâta timp cât îţi iei porţia de adrenalină şi realizezi şi câştigurile pe care...

agrotextil-produs-de-calitate

Agrotextil: produs de calitate, ieftin, util!

Literal, în fiecare al doilea articol despre grădinărit veți găsi recomandări pentru a acoperi suprafața grădinii cu un strat de mulci. În același timp, cel mai bun tip de material...