conturi in euro

10 voluntari ai Institutului Bucovina, nominalizați pentru merite deosebite în cadrul programului guvernamental “Promotorii Voluntariatului”

5 Decembrie marchează Ziua Internațională a Voluntariatului, ocazie pentru care Institutul Bucovina își sărbătorește voluntarii implicați an de an în proiectele organizației. Cei mai merituoși 10 dintre aceștia au fost nominalizați pentru a fi premiați cu diplome de excelență în cadrul proiectului “Promotorii Voluntariatului”, o inițiativă a Secretariatului General al Guvernului, aflată sub patronajul Guvernului României. Prin activitățile desfășurate pe tot parcursul anului 2020, s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a importanței voluntariatului în România.

Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina a avut onoarea de fi selectată pentru a face parte din lista celor 7 promotori, reprezentând regiunea de nord – est. Întâlnirile organizate în acest an, au avut scopul de a îmbunătăți colaborarea dintre autoritățile locale și organizațiile care desfășoară muncă de voluntariat. În acest sens, Institutul Bucovina a participat pe 5 Noiembrie 2020 la Webinarul Regional Nord – Est, alături de reprezentați din partea Secretariatului General al Guvernului, ai Spitalului Județean Suceava, DGASPC Suceava, Inspectoratului Școlar Județean și Primăriei Botoșani.

Pentru a răsplăti eforturile, munca și timpul investit către scopul comun, cel de a face România un loc mai bun în fiecare zi, Secretariatul General al Guvernului organizează în data de 7 Decembrie ceremonia de încheiere a proiectului, atunci când va avea loc și premierea. Cei 10 nominalizați ai Institutului Bucovina s-au implicat în voluntariate din sfera sănătății, educației și luptei împotriva sărăciei.

În cadrul parteneriatului încheiat cu Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Alexandra Pavel, Paul Ștefănescu, Florin Ionuț Cristinaru, Maria Hreceniuc și Ana Maria Pătraş au fost curajoșii care s-au remarcat și implicat până la 14 ore/ zi în activitatea de testare a virusului COVID-19 în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară al spitalului în perioada dificilă 15 Aprilie – 15 Mai; în îngrijirea pacienților în perioada stării de urgență și pilotarea aplicației FootPrint pentru pacienții infectați cu noul coronavirus și în sprijinirea activității medicale pe secțiile Nefrologie și Urologie ale spitalului, respectiv Boli Infecțioase.

La capitolul educație, Mihai Pânzaru – Pim, voluntar senior și artist plastic, a coordonat în acest an ateliere de pictură și grafică pentru copiii și tinerii aflați în situații de risc. De asemenea, Vlad Adomnicăi, student al Universității “Ștefan cel Mare” Suceava a contribuit la instruirea voluntarilor pentru anchetarea acestor situații și a coordonat campaniile educaționale inițiate de Institutul Bucovina. În această perioadă, Vlad se ocupă de campania “Cadoul din cutia de pantofi”, care se desfășoară între 1 – 15 Decembrie. Mai multe detalii despre acest proiect se regăsesc pe pagina de Facebook “Dezvoltare Durabilă Suceava”.

Nu în ultimul rând, trebuie să îi amintim pe voluntarii nominalizați pentru lupta împotriva sărăciei. Ioana Ciuhan, Gabriel Lungu și Valentin Curcă au participat în acest an la activități de strângere de fonduri pentru comunitățile sărace și distribuirea de pachete cu alimente acolo unde părinții nu au mai putut desfășura muncă zilieră din cauza pandemiei.

Persoana de contact, responsabilă de activităţile de voluntariat din cadrul Organizaţiei Institutul Bucovina: Daniel Lungu, 0771273228, voluntar@bucovinainstitute.org.

Pentru a fi la curent cu activităţile desfăşurate de Institutul Bucovina, vă invităm să ne vizitaţi şi să apreciaţi pagina noastră de Facebook Organizaţia Institutul Bucovina (https://www.facebook.com/i.bucovina).

 

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Sanda Gafiuc:

Asociația Institutul Bucovina în a găzduit pe 18 octombrie 2024, în Suceava, la Galeria Zamca, vernisajul expoziției de pictură intitulată Vremuri și Valuri: Călătorii în acuarelă. Colecția este formată din 43 de lucrări semnate de artiștii Iulia și Ion Cârc
Asociația Institutul Bucovina în parteneriat cu Fundația Star of Hope România a organizat pe 11 octombrie 2024, în Botoșani, la AJOFM Botoșani, Centrul De Formare Profesională a Adulților al patrulea eveniment de informare din cadrul proiectului “Rădăcini soci
Dezbatere privind măsurile necesare pentru asigurarea unei educații incluzive pentru copiii din cătunul Țimpoceni, în cadrul proiectului „Împreună pentru o școală incluzivă”
Centrul Regional de Resurse pentru Organizații Neguvernamentale a distribuit în cadrul proiectului ”Împreună pentru o școală incluzivă”, în data de 16 aprilie 2024, kit-uri de igienă pentru familiile aflate în situații de dificultate din cătunul Țâmpoceni
Centrul Regional de Resurse pentru Organizații Neguvernamentale a distribuit în cadrul proiectului „Împreună pentru o școală incluzivă”, în luna februarie 2024, kit-uri cu îmbrăcăminte pentru copiii din cătunul Țâmpoceni, comuna Păltinoasa, județ Suceava.