2020 se plateste impozit pe bitcoin si alte criptomonede (coltucsiasociatii.ro)

După ce Codul fiscal a fost modificat pentru ca raportarea lor să fie obligatorie în mod oficial. Astfel, pentru câștigurile din criptomonede din 2019, persoanele fizice depun declarația unică și plătesc la stat impozit și, uneori, chiar contribuția la sănătate (CASS). În acest context, reprezentanții Fiscului au publicat recent un nou model al declarației unice, care a fost adaptat pentru raportarea câștigurilor din criptomonede
În momentul de față, Codul fiscal prevede că veniturile din alte surse, pe lângă cele prevăzute expres în Codul fiscal, pot conține și alte venituri decât cele prevăzute expres.

Plata impozitului se va face de către persoana care realizează venituri din transferurile de monede virtuale prin aplicarea unei cote de 10% asupra câștigului realizat.
Mai precis, venitul efectiv impozitat se va calcula ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, incluzându-se și costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se va impozita, însă numai cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.
Asta înseamnă că românii care câștigă anual peste 600 de lei din criptomonede vor fi obligați să completeze și să depună la Fisc declarația unică pentru persoanele fizice. „Contribuabilii (…) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului”, scrie în noua lege cu referire la criptomonede.
Conform actului, regula se va aplica începând cu veniturile din criptomonede obținute în anul 2019. Deci, declarația se va depune în martie 2020 pentru veniturile din 2019.
Important! Considerarea veniturilor din transferul de monedă virtuală ca fiind impozabile nu transformă astfel de monede în monede ale căror acceptare la plată este obligatorie.

Vezi Coltuc si Asociatii .

DATE DE CONTACT

Nume: Coltuc Marius Vicentiu
Functie: Manager
Email: contact@coltucsiasociatii.ro
Telefon: 745150894
Website: https://coltucsiasociatii.ro
Cuvinte cheie: bitcoin, criptomonede, impozitarea veniturilor din criptomonede, monede virtuale, declaratie unica persoane fizice,2020

Alte Comunicate de presa de 621 :