Tineri interesați să devină viitori antreprenori sociali au fost reuniți în cadrul trainingului internațional Îmbunătățirea abilităților și competențelor tinerilor în antreprenoriatul social prin realitate virtuală – ENTREALITY organizat de Centrul de Training European în perioada 09 – 13 Octombrie 2023 în București. Proiectul este cofinanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
La training au participat 28 de tineri selectați de către coordonatorul de proiect și partenerii din consorțiu: Asociația EuroDEMOS din România, Universitatea din Patras din Grecia și New Edu din Slovacia. Participanții din România și Grecia au fost prezenți la mobilitatea în format fizic și participanții din Slovacia au participat online.
Trainingul a fost susținut de o echipă internațională de formatori de la reprezentanții consorțiului din România și din Grecia.
Trainingul s-a bazat pe metodologia non-formală care a facilitat un proces de învățare eficient pentru dezvoltarea competențelor participanților prin transmiterea de informații de specialitate de la traineri, prin schimbul de idei între participanți, prin lucru pe echipe pentru dezvoltarea spiritului de inițiativă și creativitate cu privire la crearea de viitoare întreprinderi sociale ș.a.
Dintre activitățile trainingului pot fi exemplificate: prezentarea programului Erasmus+, prezentarea certificatului Youthpass și identificarea celor 8 competențe cheie, definirea tipurilor de grupe de tineri marginalizați, delimitarea conceptuală a antreprenoriatului social, brainstorming pentru identificarea de probleme sociale, prezentarea modelului CANVAS și workshop-uri de lucru pentru crearea de planuri de întreprinderi sociale pe modelul CANVAS. Una dintre cele mai așteptate activități a fost testarea platformei ENTREALITY pentru dobândirea de cunoștințe pe tema antreprenoriatului și managerierea unor planuri de afaceri. Pentru creșterea aplicabilității informațiilor acumulate a fost organizată o vizită de studiu la o instituție antreprenorială ce se adresează responsabilității sociale.
Finalul trainingului a fost organizat în forma de „pitch elevator” pentru prezentarea de către participanți a planurilor de afaceri create și obținerea de opinii avizate pentru îmbunătățirea acestora, iar apoi tinerii participanți au fost antrenați în identificarea modalităților de continuare și diseminare a rezultatelor trainingului.
Persoanele interesate să beneficieze în mod gratuit de rezultatele proiectului și să le utilizeze pentru activități de formare a tinerilor ca viitori antreprenori sunt invitate să urmărească pagina proiectului: www.projectentreality.eu.