„Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!” Viața după mastectomie. Un podcast Pacientul 2.0

Platforma  Pacientul 2.0 lansează astăzi podcastul despre viața după mastectomie, cu mărturisirile unor femei care au trecut prin această experiență.

Poveștile lor sunt un mesaj optimist și de încurajare și fac parte din campania „Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România și Asociația Imunis, cu sprijinul Roche România:

 „Acolo este o piele foarte subțire și se vede realmente pulsând inima. Iar pentru mine asta este poezie și îmi dă forță.”, spune Cosmina.

„Când m-am văzut prima dată după mastectomie, am realizat că mintea mea a șters fără să îmi dau seama cei 12 ani în care am avut un singur sân.”, precizează Mihaela.

Reacția soțului a fost una foarte normală.  M-a văzut că mă schimbam și îmi puneam o bustieră și în bustieră mi-am pus niște bureți. Probam o rochie. Mi-a zis: tu știi că eu am și uitat, de multe ori nici nu îmi dau seama că tu ai un sân.”, adaugă Delia.

Podcastul poate fi ascultat pe canalele Pacientul 2.0 de pe Anchor.fm și Spotify.

Campania „Are nevoie de tine. Vorbește cu ea mai cuprinde: două testimonale ale unor femei care au trecut prin experiența unui cancer de sân (pot fi văzute aici și aici), un clip cu sfaturi pentru pacientele diagnosticate cu acest tip de afecțiune oferite de Yolanda Crețescu, psihoterapeut, și terapii de grup gratuite, atât pentru paciente, cât și pentru membrii familiilor și apropiații acestora, care sunt în desfășurare în această perioadă.

Este ceva teribil săi spui cuiva că o să rămână fără sân. Spunea cineva că diagnosticul rămâne același indiferent de modul în care dai vestea. E adevărat, dar impactul pe care îl are asupra femeii când spui întrun anumit fel contează extrem de mult.  Pe mine nu mă deranjează dacă izbucnesc izbucnesc în lacrimi. Trebuie să le dai spațiu să se manifeste.  E nevoie de foate mult timp. De multă răbdare. Altfel totul e pe bandă rulantă. Nu mai tratezi oameni. Tratezi bucăți de carne. Exact asta încerc să evit.”, spune dr. Victor Titirez, medic specialist chirurgie onco-plastică, Spitalul Euroclinic.

În România, peste 9000 de femei află că au cancer de sân în fiecare an, iar diagnosticul și tratamentul vin cu un puternic impact emoțional pentru paciente. De aceea, campania  dorește să transmită că femeile diagnosticate cu cancer de sân au nevoie de empatie, sprijin și înțelegere din partea tuturor celor implicați: de la medicii care le comunică diagnosticul, la familie și prieteni.

 

Despre FABC

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înființată în anul 2005 din necesitatea ca toți cei care luptă împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică. FABC este interfața între organizațiile membre și instituțiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum și organizațiile europene și internaționale similare. FABC numără peste 75.000 de membri în întreaga țară, pacienți, supraviețuitori și voluntari.

 

FABC este o federație formată din 26 asociații care activează pe plan local, la nivelul județelor. Misiunea FABC este de a face lobby și advocacy activ pentru promovarea, respectarea și garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați: www.fabc.ro.

 

Despre Asociația Imunis

Asociația Imunis a fost fondată în anul 2016 de Cosmina Grigore, supraviețuitoare a cancerului de sân și primul Patient Coach din România. Motto-ul asociației este „De la pacient la pacient” și își propune, prin activitățile sale, să educe și să informeze pacienții diagnosticați cu cancer din România. Echipa este formată din pacienți și membrii familiilor acestora care înțeleg nevoile unei persoane diagnosticate cu această afecțiune. Membrii asociației Imunis militează pentru prevenția cancerului, fapt mai ușor de făcut, mai puțin dureros și, de asemenea, mai puțin costisitor. Mai multe detalii, pe www.asociatiaimunis.ro. 

Despre Roche

Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, ce oferă medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infecţioase, oftalmologiei şi afecţiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial în diagnosticul in vitro şi în diagnosticul histologic al cancerului, precum şi pionier în managementul diabetului. Pentru orice informații suplimentare vă rugăm să accesați www.roche.ro.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Ioana Marosan:

De la Cristi la Rebeca și Tais, în patru ani și 200 de zboruri medicale cu Asociația Blondie
Controale medicale gratuite pentru peste o mie de persoane din mediul rural
O româncă din trei este anemică și nu știe
Femeile contează – primăvara asta sărbătorim feminitatea