conturi in euro

Arena Elevilor – cel mai mare eveniment vocațional, dedicat elevilor, se desfășoară pe 14 și 15 septembrie, la Circul Metropolitan București!

100 de speakeri vor urca pe scena Circului Metropolitan pentru a susține un adevărat program inovator de consiliere și îndrumare vocațională destinat elevilor, menit să-i sprijine pe cei tineri în descoperirea și dezvoltarea potențialului lor.

 

Timp de două zile, pe 14 și 15 septembrie, elevii vor avea acces la 100 de sesiuni cu speakeri naționali și internaționali, din diferite domenii de activitate: antreprenori, membrii în conducerea unor multinaționale, profesioniști dintr-o arie largă – arhitectură, avocatură, fashion, IT și gaming, aviație, comunicare, jurnalism, medicină, sport, cercetare, marketing, HR, telecomunicații, muzică, artă sau psihologie.

 

”Mai bine de o treime dintre tinerii români nu reușesc să activeze în domeniul în care s-au pregătit profesional. O spun datele Eurostat care arată clar că România se află pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene, atunci când e vorba de corelarea studiilor cu pregătirea candidaților de care au nevoie angajatorii pe piața muncii. Nu e de mirare că tinerii ajung târziu pe piața muncii, iar atunci când o fac, schimbă jobul cu o frecvență foarte mare. Foarte puțini sunt cei care rămân să activeze în joburi pentru care s-au pregătit pe parcursul anilor de studii liceale, universitare sau postuniversitare”, a spus Raluca Chișu, co-organizator Arena Elevilor.

 

Pentru că știm care e realitatea din teren și fiindcă ne confruntăm zilnic cu  efectele ei, am decis să nu mai dăm vina pe nimeni din exterior și să facem noi înșine ceva cu propriile noastre forțe și cu ceea ce știm să facem cel mai bine. Pentru că avem acces la o întreagă rețea de experți din diverse domenii de activitate, am ales să îi aducem la un loc pentru a le vorbi elevilor din experiența lor, a mai declarat Raluca Chișu.

 

”Timp de două zile, la Circul Metropolitan București vor fi în arenă 100 de speakeri naționali și internaționali din domenii de activitate cât mai diverse, care vor împărtăși din experiența lor profesională. Cu suișuri și coborâșuri, cu riscuri și sacrificii, cu felul în care reușesc sau nu să mențină echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Liceenii vor avea ocazia să ofere feedback speakerilor care le trezesc interesul și își vor putea manifesta dorința de a avea o sesiune de consiliere unu la unu”, a spus Simona Muscă, co-organizator Arena Elevilor.

 

Arena Elevilor este un proiect de consiliere și îndrumare vocațională, destinat elevilor, în care aceștia primesc suportul și îndrumarea în procesul de luare a deciziilor referitoare la carieră și îi ajută să-și descopere interesele, abilitățile și potențialul în vederea alegerii viitoarei cariere.

 

În lista celor 100 de speakeri se regăsesc nume importante din România, din toate domeniile mai sus menționate: Teodora Tompea (Digi 24), Vasile Lupu (Speaker Motivațional), Zan Perrion (autor canadian și speaker motivational), Alexandru Constantin (prezentator TV), Radu Bălănescu (psihoterapeut), Cero Căliman (actrița), Zoi Toth (artist), Doru Todoruț (artist), Mirela Vescan (make up artist), Virgil Stănescu (cel mai bun jucător român de baschet), Adward Sanda) și mulți alții.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

KIKO MILANO vă prezintă Colecția Dreamphoria, inspirată din ușurința unui vis.
Trăim într-o eră în care tot mai mulți oameni încep să înțeleagă legătura profundă dintre minte, emoții și corp.
Primăvara și vara vin cu raze de soare, plimbări lungi în aer liber și... roșeață pe obraz?
Pe 9 aprilie, brandul Madrí Excepcional a adus o bucată autentică din stilul de viață mediteranean în inima Bucureștiului, marcând lansarea oficială a noului lager printr-un eveniment plin de energie și culoare.
Plecând de la moștenirea nautică, capsula în ediție limitată reinterpretează codurile clasice de navigație printr-o lentilă modernă, îmbinând tradiția maritimă cu influențe sportive