Asociația ACTIV a discutat cu elevii din Constanța despre pericolele traficului ilicit de mărfuri

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Prefecturii Constanța în incinta Palatului Administrativ și a beneficiat de participarea reprezentanților Poliției de Frontieră Române, ai Direcției Generale a Vămilor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

 

Prezent la eveniment, domnul Ali Șenol, subprefectul județului Constanța, a declarat: “Sunt deosebit de onorat și încântat să particip la acest workshop și mulțumesc pe această cale Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul, Gărzii de Coastă, Direcției Vamale, dar și partenerului nostru tradițional, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. Prezența unui număr atât de însemnat a tinerilor liceeni demonstrează și pe această cale că sunt interesați de calitatea produselor comercializate și modalitățile de recunoaștere a celor contrafăcute. Sunt convins că vor transmite și colegilor cunoștințele acumulate pe parcursul prelegerilor și am încredere că acest tip de eveniment va fi replicat și în alte localități ale județului Constanța, astfel încât toți tinerii să beneficieze de informațiile atât de interesante prezentate”.

 

Scopul campaniei este acela de a reduce acceptabilitatea socială a unor fenomene extrem de grave, precum contrabanda și traficul cu produse contrafăcute. Prezentările s-au axat în general pe aspecte practice: modalități de recunoaștere a produselor contrafăcute și pericolele la care se expun consumatorii prin folosirea acestora, cazuri spectaculoase din activitatea Poliției de Frontieră și a Direcției Generale a Vămilor, sfaturi utile din partea reprezentanților ANPC și concursuri având ca temă identificarea produselor originale de cele care le imită.

 

“Suntem bucuroși că am avut ocazia de a transmite mesajul campaniei noastre și tinerilor din Constanța. Suntem deosebit încântați de interacțiunea cu ei: au fost foarte interesați, au răspuns la toate întrebările pe care le-am adresat. Pe cei care au participat cu entuziasm la concursurile noastre i-am încurajat, oferindu-le titlul de Ambasador ACTIV, pentru a transmite informațiile dobândite prin intermediul campaniei noastre în familie și în grupurile lor de prieteni. Le mulțumim reprezentanților Direcției Generale a Vămilor, Poliției de Frontieră și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru sprijin și implicare”, declară Daniel Mărăcineanu, Director General al Asociației ACTIV.

 

 

DESPRE ASOCIAȚIA ACTIV

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul”- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul și cooperarea.

Alte Comunicate de presa de 238 :