Asociația GO-AHEAD lansează proiectul „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412

Asociația GO-AHEAD anunță lansarea proiectului „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Proiectul se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, în baza Acordului de Parteneriat pentru Dezvoltare Locală.
Scopul proiectului este creșterea capacității Asociației GO-AHEAD și a altor organizații non-guvernamentale de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării locale, prin participarea la programe de instruire pe tematici actuale, implementarea de proceduri, mecanisme, programe și campanii de conștientizare de Cetățenie Activă și Competențe Digitale dedicate cetățenilor județului Prahova.
Obiectivele specifice ale proiectului vizează:
Ø  Susținerea și promovarea dezvoltării locale prin dezvoltarea de materiale și programe de formare dedicate cetățeniei active în lumea digitală, precum și prin sesiuni de consultare cu societatea civilă/partenerii sociali și campanii de conștientizare în vederea creșterii competențelor, folosirii facilităților digitale existente și implicării cetățenilor în procesele decizionale de la nivelul județului Prahova.
Ø  Dezvoltarea abilităților și competențelor practice a cel puțin 30 de reprezentanți ai Asociației GO-AHEAD și ai organizațiilor non-guvernamentale active din județul Prahova, care vor adera la parteneriatul propus, pentru a promova și susține inițiative concrete și relevante de cetățenie activă și competențe digitale crescute ale cetățenilor județului Prahova.
Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:
Ø  Analiza de evaluare a strategiilor la nivelul județului Prahova si a instrumentelor digitale disponibile pentru cetățeni;
Ø  Harta facilităților digitale disponibile cetățenilor din județul Prahova;
Ø  Materiale (ghiduri/podcast-uri/video) destinate cetățenilor pe teme de cetățenie activă și digitală;
Ø  Consultare cu ONG-urile, partenerii sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate pe marginea obiectivelor și activităților proiectului;
Ø  Campanii de conștientizare în vederea creșterii competențelor, folosirii facilităților digitale existente și implicării cetățenilor în procesele decizionale de la nivelul județului Prahova;
Ø  Parteneriate cu ONG-uri care activează la nivelul județului Prahova în vederea susținerii comune a inițiativelor dedicate cetățeniei active și a competențelor digitale;
Ø  Programe de formare pentru dezvoltare abilități specifice de intervenție în dezvoltarea la nivel local.
Data de începere: 11.07.2022
Perioada de implementare: 12 luni
Valoarea totală a proiectului: 419.997,86 lei.
Finanțare totală nerambursabilă: 411.597,89 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European: 349.858,23 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 61.739,66 lei.
Cofinanțarea eligibilă a Beneficiarului: 8.399,97 lei.
În perioada septembrie-octombrie 2022 se derulează analiza privind gradul de informare, utilizare și satisfacție privind instrumentele digitale puse la dispoziția cetățenilor din județul Prahova. Vă invităm să completați chestionarul disponibil la adresa: https://go-ahead.ro/ro/chestionar-judetul-prahova.
Pentru detalii suplimentare despre proiect: Ilinca Georgescu, Manager de proiect, www.go-ahead.ro / office@go-ahead.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

DATE DE CONTACT

Nume: Ilinca Georgescu
Functie: Manager de proiect
Email: office@go-ahead.ro
Telefon: 0747269737
Website: www.go-ahead.ro

Cuvinte cheie:

educație, comunicat de presă, Asociația GO-AHEAD

Alte Comunicate de presa de Nemțoiu Alexandra:

Asociația GO-AHEAD implementează începând cu 08.07.2022 proiectul „Cetățenie activă într-o lume digitală”, cod SIPOCA/ MySMIS: 1084/151411, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Asociația GO-AHEAD anunță lansarea proiectului „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Asociația GO-AHEAD anunță lansarea proiectului „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Asociația GO-AHEAD anunță lansarea proiectului „Dezvoltarea Inteligenței Digitale pentru o Cetățenie activă”, cod SIPOCA/MySMIS: 1041/151412, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Proiectul #FAPTE: Extindere prin structuri modulare cu grupe de antepreșcolari la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Dumitru Moţoc este implementat de către Primăria Sectorului 5 în parteneriat cu Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Dumitru Moțoc