conturi in euro

Bergenbier S.A. – certificat din nou ca Angajator de Top în România

O certificare acordată pe baza unei evaluări riguroase a peste douăzeci de criterii din domeniul resurselor umane.

Această recunoaștere ne onorează și reconfirmă angajamentul nostru față de oameni. În Bergenbier S.A., credem că succesul unei companii este construit pe o cultură solidă, bazată pe încredere, prietenie și transparență. Continuăm să investim în dezvoltarea colegilor noștri și să implementăm politici menite să creeze un mediu de lucru echilibrat și motivant”, a declarat Delia Taloș, Interim HR Director.

Certificarea primită din partea Top Employers Institute subliniază angajamentul Bergenbier S.A. de a menține standarde ridicate în ceea ce privește bunăstarea angajaților, dezvoltarea profesională și crearea unui mediu de lucru prietenos și atent la nevoile colegilor.

Bergenbier S.A. se alătură, pentru al doilea an la rând, celorlalte companii din Europa Centrală și de Est, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Cehia și Croația, care aparțin grupului Molson Coors, certificat și el ca Angajator de Top. La nivel global, programul Top Employer a recunoscut în acest an peste 2.200 de companii din 122 de țări pentru excelența în practicile de resurse umane.

Certificarea a fost acordată în urma unei analize ample, care a evaluat criterii precum strategia de resurse umane, dezvoltarea profesională a angajaților, cultura organizațională, sustenabilitatea, beneficiile oferite și echilibrul dintre viața profesională și cea personală.

Prin această recunoaștere, Bergenbier S.A. își reconfirmă misiunea de a oferi un mediu de lucru dinamic și motivant angajaților săi. Compania investește constant în dezvoltarea echipelor, în programe de formare și în inițiative menite să susțină performanța și bunăstarea angajaților.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

Odată cu această ultimă deschidere, KIKO MILANO operează acum trei magazine în capitala României
Bergenbier Fără Alcool, unul dintre brandurile de referință în categoria berilor non-alcoolice din România, se alătură Federației Române de Ciclism (FRC) în calitate de sponsor oficial, într-un parteneriat strategic ce se va întinde pe o perioadă de trei ani
Ambasadorul brandului și actorul de succes din filmul „F1” al Apple Original Films, Damson Idris, care joacă alături de Brad Pitt, a făcut o intrare de neuitat într-un moment care a fuzionat moda de lux și farmecul cinematografic.
KIKO MILANO vă prezintă Colecția Dreamphoria, inspirată din ușurința unui vis.
Trăim într-o eră în care tot mai mulți oameni încep să înțeleagă legătura profundă dintre minte, emoții și corp.