Campania Ajutor pentru elevi Luna Septembrie marcheaza inceputul colaborarii dintre Parohia Moara Saraca si Asociatia Toti pentru bine

Voluntarii Asociației „Toți pentru bine” se alătură, începând cu luna Septembrie (2022), campaniei „Ajutor pentru elevi”. În program sunt înscriși copii din comunele Moara Vlăsiei și Grădiștea, județul Ilfov, dar și elevi din Bâra, județul Prahova, care beneficiază de sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale în ceea ce privește accesul la educație și oportunități de dezvoltare socială.

În cadrul parteneriatului dintre Parohia Moara Săracă și Asociația „Toți pentru bine”, reprezentați ai celei din urmă vor dezvolta și susține acțiuni cu scop educațional și recreațional, precum ateliere de creație, cursuri de limbi străine pentru începători, cursuri de codare, ateliere de antreprenoriat pentru copii și programe de dezvoltare personală.

Evenimentele dedicate copiilor din Moara Vlăsiei vor avea loc săptămânal, primul din serie desfășurându-se Sâmbătă, 10 Septembrie, cu susținerea și într-un spațiu aparținând Parohiei Moara Săracă.

Campania „Ajutor pentru elevi” este posibilă mulțumită donațiilor constând în rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte sau alte produse. De asemenea, copiii au acces la consiliere psihologică și psihoterapie.

„Prin implicarea noastră, dorim să asigurăm continuitatea atelierelor desfășurate în Moara Vlăsiei pentru copiii înscriși în program, precum și să contribuim la diversitatea activităților dedicate acestora.” – Andreea Anghel, Fondator/ Președinte Asociația” Toți pentru bine „

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

DATE DE CONTACT

Nume: Anghel Andreea
Functie: Presedinte
Email: Deea.anghel@gmail.com
Telefon: 0734894742
Website: https://totipentrubine.wixsite.com/totipentrubine

Cuvinte cheie:

Ajutor pentru elevi, Parohia Moara Săracă, Asociația Toți pentru bine

Alte Comunicate de presa de Anghel Andreea:

Luna Septembrie a acestui an marchează pentru Parohia Moara Săracă și Asociația "Toți pentru bine" începutul colaborării în ceea ce privește campania "Ajutor pentru elevi"