conturi in euro

Campania „Eroii siguranţei rutiere” a fost premiată în cadrul Galei Romanian CSR Awards – 2022 – Ediție Aniversară – 10 ANI

15 aprilie, 2022, Ploieşti –  Campania „Eroii siguranţei rutiere”, derulată în luna noiembrie a anului trecut de Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă, a primit aseară un premiu în cadrul Galei CSR Awards. Cu prilejul celei de-a zecea ediţie a Galei, într-o ceremonie de decernare a premiilor ce a avut loc la Palatul Ghica Tei, în Bucureşti, campania inclusă în proiectul „Săptămâna siguranţei rutiere”, creat sub egida Fundaţiei Brake, Marea Britanie, a primit MENŢIUNE în categoria EDUCAŢIE.

Juriul competiţiei CSR Awards, compus din 21 de persoane aflate la conducerea unor corporaţii, fundaţii, asociaţii şi organizaţii non-profit importante din România, a selectat câştigătorii acestei ediţii din peste 300 de proiecte nominalizate.

Conform statisticilor Poliţiei Rutiere şi celor ale Uniunii Europene, România se situează pe un nedorit loc fruntaş în ceea ce priveşte numărul victimelor în accidente rutiere. Proiectul „Săptămâna siguranţei rutiere” a avut şi are ca scop promovarea deplasării responsabile astfel încât aceste cifre să poată scădea semnificativ.

Campania „Eroii siguranței rutiere” îi aduce la lumină pe oamenii care veghează la siguranța rutieră a drumurilor sau care contribuie la salvarea celor implicați în accidente. Aceștia pot fi: agenți de circulație, doctori, pompieri, ingineri constructori sau educatori precum și toți cei care folosesc drumurile în mod responsabil, protejându-se astfel pe ei și pe cei din jurul lor. Numele acestei campanii este el însuși o invitație la responsabilizare în domeniul siguranței rutiere a fiecăruia dintre noi.

„Mulţumim CSR Media pentru onoarea de a ne a fi decernat acest premiu. Această recunoaştere ne mobilizează să continuăm să promovăm importanţa siguranţei rutiere şi a deplasării resposabile, astfel încât să contribuim la reducerea numărului de victime pe şoselele noastre, a declarat cu acest prilej, Iulia-Mihaela Matreş, Director general adjunct al Industrie Mică Prahova SA. Ne bucurăm să fim menţionaţi printre atâtea nume importante din România în domeniul responsabilităţii sociale.”

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de organizatori, competiţia Romanian CSR Awards – 2022 – Ediție Aniversară – 10 ANI are ca scop declarat aducerea în prim plan şi punerea în valoare a proiectelor, produselor şi campaniilor de CSR ale companiilor din România implementate pe parcursul anului trecut.

„Au fost premiate acele proiecte, produse sau programe care au dus la îmbunătăţirea şi chiar schimbarea în bine, pe termen lung, a calităţii vieţii angajaţilor, clienţilor şi comunităţilor din România. Evenimentul îşi propune să aducă un plus de vizibilitate celor mai bune acţiuni de CSR, contribuind astfel la o mai bună cunoaştere a domeniului Responsabilităţii Sociale în România, a adăugat Lăcrămioara Botezatu, Director executiv, CSR Media Network.”

Industrie Mică Prahova S.A. activează în domeniul semnalizării orizontale și verticale de peste 30 de ani. În această perioadă a produs și instalat indicatoare rutiere și a realizat lucrări de marcaje rutiere la nivel local și național. Societatea şi-a afirmat în mod constant preocuparea pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România prin semnarea Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi lansarea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România, Drumul în siguranţă, precum și prin numeroase campanii create cu scopul diminuării numărului accidentelor rutiere.

 

DATE DE CONTACT

Website: www.industriemica.ro

Cuvinte cheie:

pietoni, siguranta, viteza, trafic

Alte Comunicate de presa de Industrie_Mica:

Ploieşti, 14 mai 2024 – Pentru al treilea an consecutiv, Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă organizează Ziua Nino Nino, campanie dedicată exclusiv siguranţei rutiere pentru copii.
Ploiești 10 aprilie, 2024 - Campania „Să vorbim despre…VITEZĂ” a fost premiată aseară, într-o ceremonie impresionantă organizată la Nord Events Center by Globalworth, în București, în cadrul Galei Romanian CSR Awards.
Ploiești, 27 februarie 2024 – Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță fac public studiul „Importanța semnalizării orizontale și verticale în siguranța rutieră,” primul de acest gen la nivel național.
Ploiești, 16 noiembrie 2023 - „Să vorbim despre...VITEZĂ” este denumirea noii campanii susținute de Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță ca parte a Road Safety Week 2023.
Industrie Mică Prahova SA continuă și în acest an implicarea la nivel local în reducerea numărului victimelor accidentelor de circulație prin sprijinirea Zilelor Siguranței Roadpol, succesorul campaniei organizate de TISPOL sub numele „Proiectul Edward”.