Concert aniversar “PRELUDIU-50” la Ateneul Român

Corul de cameră „PRELUDIU” al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română va susţine sub conducerea lui Andrei Stănculescu, un concert extraordinar la Ateneul Român, în seara de 29 octombrie, de la ora 19, în deschiderea turneului aniversar.

În lunile octombrie – noiembrie, corul Preludiu va susţine un Turneu Naţional care se va desfăşura în cele mai importante centre culturale ale țării, pe un traseu care până la acest moment mai cuprinde orașele Brașov (4 noiembrie, Sala Patria, ora 19.00) și Iași (7 noiembrie, Sala Teatrului Național, în cadrul Festivalului Concurs “Gavriil Musicescu”, ora 19.30), publicul din întreaga ţară putând asculta această corală cu o activitate atât de importantă în viaţa muzicală românească.

Corul de cameră PRELUDIU sărbătoreşte 50 de ani de activitate neîntreruptă pe scenele naționale și internationale cu un repertoriu inspirat din programe de concerte din anii 1979,1980 și 1981 gândite și alese de fondatorul ansamblului, dirijorul Voicu Enăchescu, la care se adaugă și câteva lucrări în primă audiție, evoluând de la muzica renascentistă, la muzica religioasă şi laică românească şi universală pentru a se încheia cu muzică românească de inspiraţie folclorică.

Repertoriul ales de dirijorul Andrei Stănculescu pornește din Renaștere, și aduce în prim plan  versiuni marcate de sound-ul unic “marca Preludiu” a celor mai iubite partituri din repertoriul de acest tip al corului Preludiu, integrând și o serie de prime audiții naționale din repertoriul universal, un program complex, armonios și extrem de atractiv pentru orice tip de public.

Andrei Stănculescu declara înainte de începerea turneului: “Sunt onorat să mă aflu la pupitrul acestui minunat ansamblu la aniversarea a 50 de ani de la fondare. Maestrul Enăchescu m-a invitat să dirijez acest cor acum 7 ani, m-a crescut și împlinit profesional în laboratorul de creație al Corului Preludiu, iar acum simt că este șansa mea să întorc o mică parte din ce am învățat către publicul care așteaptă cu nerăbdare fiecare apariție a acestui deja legendar ansamblu. Repertoriul este unul extrem de divers și captivant, conceptul vizual și scenic al acestui concert le aparține bunilor mei prieteni Ramona Iacob și Tom Brânduș, iar alături de noi pe scenă avem onoarea de a o avea ca invitată pe marea actriță Emilia Popescu.”

 

Program:

Pierre Passereau – Il est bel et bon

Luca Marenzio – Scherzando con diletto

Claudio Monteverdi – Io mi son giovinetta

Orlando di Lasso – Matona mia cara

Dimitrie Suceveanu – Doxa Patri

Nicolae Lungu – Doamne, auzi glasul meu

Gregorio Allegri – Miserere Mei, Deus

Felicia Donceanu – Tatăl nostru

Eric Whitacre – Leonardo dreams of his flying machine

James MacMillan – The gallant weaver

Benjamin Britten – Hymn to St. Cecilia

Maurice Ravel – Bolero (ar. Andrei Tănăsescu)

Marțian Negrea – Păstorița

Trio Grigoriu – Broscuța Oac (ar. Ioan Dobrinescu)

Vasile Spătărelu – Floare albastră

Dariu Pop – Suita din Țara Oașului

 

Biletele se pot procura:

– de la Casa de Bilete a Ateneului Român (Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75)

– Online, accesând site-ul  www.fge.org.ro  – secțiunea „Calendar“.

 

Organizator:  Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Partener: Filarmonica „George Enescu”

DATE DE CONTACT

Website: https://tinerimearomana.ro/corul-preludiu/preludiu-50-concert-aniversar-la-ateneul-roman/

Cuvinte cheie:

Preludiu, Tinerimea Romana, Concert aniversar, Ateneul Roman

Alte Comunicate de presa de TinerimeaRO:

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul bucureştean la Palatul Tinerimea Română, duminică, 8 martie 2026, ora 16:00, la un concert folcloric sub genericul „Astăzi e ziua ta!”. 
Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului găzduiește duminică, 1 martie 2026, de la ora 16.00, în Sala Scoarțelor, concertul LOVE ACROSS TIME, susținut de Corul de cameră...
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește marți, 24 februarie 2026, de la ora 19.00, în Sala Tancred Bănățeanu, concertul Idilă românească, susținut de Corul de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu.
Corul de Cameră "Preludiu - Voicu Enăchescu" va susține Luni, 10 noiembrie, ora 18:00, la Biserica “Sfântul Elefterie”, un concert intitulat “Doamne, auzi glasul meu”, in memoriam Voicu Enăchescu.
Institutul Italian de Cultură din București prezintă duminică, 5 octombrie 2025, la ora 19.00, în Sala Mare a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” (Bd. Schitu Măgureanu 4) un concert...