Connections a creat pentru Optima robotul care ajută clienții să comande telefoane în rate

“În momentul în care efectuează comanda, clientul interacționează cu un operator care preia datele, apoi întreaga procesare subsecventă a comenzii este făcută de robot, ceea ce degrevează echipa Optima de procesarea manuală repetitivă a comenzilor de telefoane”, explică George Niță, Business Unit Manger Connections România.

“Inițial au fost multe excepții, dar am reușit să scalăm destul de repede printr-un redesign al procesului inițial și dezvoltarea unui plugin software customizat, reducând astfel spre 0% excepțiile de validare a datelor inițiale. În rest au rămas doar excepțiile de business pentru care am definit flow-uri specifice, astfel încât să maximizăm aria de automatizare a procesului”, mai adaugă George Niță.

„Adoptarea primului coleg robot, botezat Adam, în cadrul echipei Optima este doar unul dintre pașii făcuți de companie într-un proces mai amplu de automatizare a activităților. Adam deja lucrează zilnic alături de colegii noștri, primește e-mail-uri, prelucrează date, accesează diverse sisteme. A fost foarte ușor integrat de către colegi, chiar ne amuzam zilele trecute când un coleg mai nou se plângea că nu-i răspunde Adam la un anume e-mail” , explică Daniel Mereuță, director general Optima.

 

Programarea robotului a durat patru săptămâni, iar implementarea propriu zisă încă două săptămâni.

Connections este ‘trusted UiPath implementation partner’ și a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii variate, de la companii din zona FMCG, banking și telecom până la firme de contabilitate, companii de BPO, companii de servicii medicale. Procesele automatizate au vizat departamente din zona financiar-contabilă și din zona operațională cu activități legate de raportări lunare, managementul concediilor, introducerea de facturi în softuri de contabilitate, dar și procese de back-office din industria bancară.

 

DESPRE CONNECTIONS

Connections este lider pe piața de digital transformation din România, având 300 de angajați, birouri în Bulgaria, Serbia și planuri de extindere la nivel global. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018 Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată Connections a investit peste 200.000 euro în dezvoltarea unei platforme fintech de open banking menită să integreze API-urile puse la dispoziție de băncile din România, odată cu aplicarea directivei Revised Payment Service Directive (PSD2), care obligă băncile să dea acces la informații privind conturile bancare de plăți accesibile online, unor terțe părți care își pot dezvolta servicii de informații, plăți și alte servicii financiare către clienții băncilor. Connections a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 5,5 mil euro.

DESPRE OPTIMA

Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL).  În prezent, în Optima activează 400  de angajați în centrele din București, Iași și Brașov. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro.

 

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de a c:

În 2020 solicitările proactive de poziții în cadrul companiei au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors
Filmul regizat de Octavian Strunilă va fi lansat în curând în cinematografele din România
Soluția EAD centralizează toate datele necesare adeverințelor de pensie și transformă arhiva fizică într-una complet digitală
Digital Workplace este un serviciu smart prin care clienții își pot centraliza achiziția de echipamente, cu cea de licențe software și cea de suport IT
Digital Workplace este un serviciu smart prin care clienții își pot centraliza achiziția de echipamente, cu cea de licențe software și cea de suport IT

Nu te mai poti loga?

In urma schimbarii platformei eComunicate.ro, conturile vechi de utilizatori nu mai sunt valabile. Va rugam creati un cont nou pentru a putea adauga comunicate de presa sau evenimente. Multumim pentru intelegere!

Stai in legatura cu noi!