conturi in euro

Corul de cameră PRELUDIU – 48 de ani de activitate

Primul concert al formației a avut loc la 1 noiembrie 1972 pe scena Casei de Cultură a Studenților din București. Membrii fondatori fuseseră selecționați din Corul Universității, dirijat în acea perioadă tot de Voicu Enăchescu. Acestora li s-au mai alăturat un grup de studenți de la Conservator, constituind astfel nucleul de început al „Preludiului”.

Cu numeroase prezențe de nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de înregistrări dedicate repertoriului religios ortodox, Corul de Cameră Preludiu fondat și dirijat de Voicu Enăchescu reprezintă o autoritate artistică de necontestat, reprezentativă pentru spațiul cultural național și internațional.

De la apariția sa şi până în prezent formația a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei.

Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formație profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuție la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospețimea şi, în același timp, prin maturitatea sa. Secretul rezidă, desigur, în talentul şi muzicalitatea nativă a coriștilor, dublate de aprofundate studii muzicale, dar, fără îndoială, trebuie căutat şi în muzicalitatea, rafinamentul şi deosebitul simţ artistic al dirijorului.

Repertoriul Corului de cameră „Preludiu” este vast, cuprinzând peste 400 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. Trebuie menționat faptul că toate aceste piese sunt interpretate în limba lor originară.

“O ideea imaginată, construită cu migală şi cu un talent de excepție de dirijorul Voicu Enăchescu. Voicu, adică omul cu care se identifică tinerețea mea şi credința mea în valorile românești.” Nicolae Dan Fruntelată

Marcel Corneloup, președintele „A Coeur Joie International”, a afirmat, după audierea unui concert al Corului „Preludiu”: „De câte ori vă ascult, cred că perfecțiunea există. Ce frumusețe!”

Ca o recunoaștere a activității artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Daniel Ivan:

„Este un moment cu adevărat special pentru parcursul simbolic de 25 de ani al acestor Întâlniri, care au adus în România daruri de neuitat.”
„Un spectacol excepțional, emoționant, fluid, cum rar ne e dat să vedem! A fost extraordinar, cum sunt toate evenimentele marca Întâlnirile JTI”, a spus Cristina Uruc, manager al Festivalului George Enescu, despre spectacolul „Alice”, prezentat de B. Dance.
Compania B. Dance vine în premieră în România, la cea de-a XXV-a ediție a Întâlnirilor JTI, cu spectacolul „Alice”, pe 20 și 21 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
O fuziune magică a muzicii, dansului și artei digitale: în premieră în România, spectacolul "The Nutcracker and I" de Alexandra Dariescu.
„Un balet cu inimile noastre”, „o revelație”, „splendid”, „uimitor”, „tulburător”, sunt cuvintele câtorva dintre sutele de spectatori prezenți pe 16 și 17 noiembrie în sala mare a Teatrului Național București, la cea de-a XXIV-a ediție a Întâlnirilor JTI.