Atributul definitoriu al serii a fost „emoție”! Cei 50 de ani de activitate neîntreruptă a Corului de Cameră „Preludiu” au fost sărbătoriți sâmbătă, 29 octombrie 2022, pe scena mare a Ateneului Român, printr-un regal muzical care a traversat toate epocile de creație. Amfitrionul serii a fost actrița Emilia Popescu, iar la pupitrul dirijoral s-a aflat Andrei Stănculescu, acest concert evidențiind mai limpede ca niciodată relația foarte strânsă pe care tânărul dirijor a clădit-o cu ansamblul în zeci de ore de repetiții. De mai bine de un an de când se află la conducerea acestuia, Andrei Stănculescu stăpânește mecanismele acestui complex instrument uman, acționându-le întotdeauna în favoarea calității sonore și a fidelității față de partitură. Comunicarea se realizează acum prin gesturi din ce în ce mai mici – din priviri – cărora membrii corului le răspund întotdeauna fără ezitare.
Repertoriul a fost constituit după modelul maestrului Voicu Enăchescu, inspirat din programe de concerte din anii 1979, 1980 și 1981, astfel că a traversat madrigalul renascentist, ajungând la muzica religioasă și laică românească și universală, și s-a încheiat cu muzica românească de inspirație folclorică, la acestea adăugându-se câteva lucrări contemporane în premieră.
Încă o dată ansamblul și-a cinstit renumele și și-a demonstrat măiestria prin sonoritatea impecabilă, prin imperceptibile pianissime, născute din eter, precum și prin disponibilitatea vocală și umană care a făcut posibilă interpretarea la superlativ a tuturor lucrărilor din program. Frazele au curs când strălucitoare și translucide, când dense și catifelate, când articulate și incisive, acoperind întreaga paleta dinamică.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela al interpretării lucrării Floare albastră de Vasile Spătărelu, cu baritonul Marius Nine în postura de solist și cu intervențiile pline de gingășie ale actriței Emilia Popescu. Soprana Alina Bosovici a întruchipat „floarea albastră” în meandrele diafane ale vocalizei din final. Aceasta a avut, de asemenea, acute celeste în Miserere Mei, Deus de Gregorio Allegri. De altfel, o parte dintre artiștii mai vechi sau mai noi ai Corului „Preludiu” au evoluat pe scenă în calitate de soliști, printre aceștia numărându-se soprana Gabriela Mădincă (ce a impresionat cu prospețimea vocii sale „de copil”, aceeași care, cu ani în urmă, l-a determinat pe maestrul Voicu Enăchescu să o aleagă pentru un alt solo), Cosmin Melinte („oșanul” cu personalitate din Suita lui Dariu Pop), Daniel Ghirvu (care a dezvăluit un timbru tenoral cald și îngrijit) sau Alin Vasilache (interpretarea sa aducând un plus de autenticitate lucrării Doamne, auzi glasul meu de Nicolae Lungu).
De-a lungul serii, artiștii și publicul și-au acordat sufletele după același diapazon și au vibrat la unison! După Tatăl Nostru de Felicia Donceanu, aplauzele din sală nu mai conteneau. De altfel, lucrările regretatei compozitoare s-au aflat întotdeauna în repertoriul permanent al ansamblului, numărându-se atât printre preferatele artiștilor, cât și ale publicului. Turul de forță a fost cu atât mai remarcabil cu cât au fost interpretate piese contemporane complexe, solicitante, cum ar fi The gallant weaver de James MacMillan, în care acutele sopranelor au fost de o limpezime extraordinară, lăsând impresia unui cor de îngeri care coboară, treptat, pe pământ. În Leonardo dreams of his flying machine de Eric Whitacre, „Preludiu” și-a demonstrat capacitatea de a cânta nuanțe mari, dar și disponibilitatea interpretativă pentru frazele mai incisive, făcând din această lucrare un adevărat poem, prin modul în care spațiul sonor a căpătat tridimensionalitate cu ajutorul efectelor speciale.
Totodată, spectacolul a beneficiat de conceptul vizual imaginat de Ramona Iacob și Tom Brânduș care a scăldat impunătoarea cupolă a Ateneului Român în jocuri de lumini în culori vii ori pastelate, creând astfel noi volume și perspective care au însoțit și potențat prestația muzicală.
Nici măcar publicul „indisciplinat”, ale cărui sonerii au perturbat de câteva ori actul artistic, nu a putut să înfrâneze iureșul de emoții și atmosfera de sărbătoare. Pun totuși această scăpare pe seama entuziasmului vădit în legătură cu artiștii și programul serii.
Bolero de Maurice Ravel în aranjamentul lui Andrei Tănăsescu a fost lucrarea aleasă pentru bis. Evenimentul a avut o încărcătură specială, iar emoția a circulat continuu între ansamblu, dirijor și public. Faptul că maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul fondator și părintele spiritual al Corului de Cameră „Preludiu”, nu a putut fi prezent în sală a fost singurul element care a umbrit aniversarea. Andrei Stănculescu a omis discursurile lungi și pompoase care se ivesc deseori în astfel de ocazii, pentru a face o urare simplă și sinceră de „La mulți ani!” atât ansamblului, cât și maestrului Voicu Enăchescu.
În mod sigur cei prezenți în sală au trăit cu adevărat sensul cuvintelor lui Marcel Corneloup – „De câte ori vă ascult, cred că perfecțiunea există. Ce frumusețe!”.
La mulți ani încununați de succese Corului de Cameră „Preludiu”! Fie ca perfecțiunea vocală să dăinuie!
Teodora Constantinescu
