Creațiile artistice ale tinerilor români și ucraineni – subiectul central al unui festival organizat la Suceava, pentru promovarea păcii peste graniță

Rezultatele cooperării transfrontaliere România-Ucraina, în domeniul artei și al audiovizualului, au fost prezentate timp de 3 zile la Suceava, în cadrul mai multor evenimente organizate de Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară, pentru promovarea păcii peste graniță. Cele 30 de scurtmetraje care au fost ecranziate în perioada 7-9 noiembrie 2022, sunt meritul unui efort creativ comun, al liceenilor provenienți de la instituțiile educaționale partenere în proiectul “Smart4Youth – Sprijin, Mobilitate și Artă pentru Tinerii de peste Granița România – Ucraina” (2SOFT/1.1/139).

Acesta este implementat de Asociația ACDC România, în parteneriat cu Liceul Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca, Liceul Vocațional de Artă nr. 5 din Cernăuți și Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, cu sprijin financiar oferit prin Programul Operațional Comun România Ucraina 2014-2020. Obiectivul său este de a facilita cooperarea instituțiilor educaționale în vederea creșterii accesului la o educație de calitate pentru 200 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, care locuiesc în zona transfrontalieră, prin inițierea unor ateliere inovative de creație prin artă, fotografie și film.

Festivalul s-a desfășurat zilnic în locații distincte, deschiderea oficială a acestuia având loc luni, 7 noiembrie, la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava. Activitățile au fost caracterizate de o dimensiune multiculturală, astfel că în prima parte a zilei, invitații au fost prezenți la o expoziție de artă – sub conceptul „Youth4Peace/Tineri pentru Pace”. Lucrările înglobează, pe de o parte, fotografii care ilustrează cadre din timpul atelierelor de creație Smart4Youth, iar pe de altă parte, peste 80 de tablouri realizate de copiii refugiați la Suceava, sub coordonarea maestrului Mihai Pânzaru-Pim. Cei peste 300 de participanți s-au lăsat purtați pe ritmurile armonioase ale notelor, în cadrul unui microrecital de muzică instrumentală, susținut de elevii Colegiului de Artă, cu sprijinul directorului prof. Alexandra Bejinaru, al directorului adjunct – Elena Istrate, și al inspectorului școlar pentru arte – Ceică Loredana Mihaela, care au luat cuvântul în deschiderea festivalului.

 

Din partea organizatorilor, tinerii au fost întâmpinați și felicitați de Petru – Vasile Gafiuc, președintele Asociației Consultanților în Dezvoltare Comunitară și Ionuț Ruști – manager financiar Asociația ACDC, însoțiți de Adina Tudosă – manager de proiect și Constantin Tanasă – inspector școlar, ambii reprezentanți ai Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca, Nadiya Makushynska – manager proiect și Iurie Levcic – președintele Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți.

Marți, 8 noiembrie, festivalul s-a desfășurat la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava, acolo unde au fost organizate activități care au consolidat conceptul “Youth4Peace”. Seria de evenimente a inclus, pe lângă cele menționate anterior, organizarea unei activități tip flashmob cu aproximativ 100 de elevi din cadrul liceului gazdă, momente de poezie, recital instrumental și testimoniale, oferite de către copiii refugiați și alți tineri participanți la manifestare. Aceste activități au fost organizate cu sprijinul directorului adjunct prof. Liliana Panaite și al profesorului Moncea Emilian alături de alte cadre didactice și elevi voluntari ai liceului.

“ROUA Film Fest” s-a încheiat pe 9 noiembrie, la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, cu impresii ale participanților în proiect și concluzii în urma acestui schimb de bune practici. La finalul evenimentului mesaje de apreciere au fost transmise de către elevii liceului printr-o manifestare de tip flashmob cu implecarea a aproximativ 100 de elevi dar și a unui moment artistic susținut de către eleva Claudia Cobuz, aceaste activități au fost derulate cu sprijinul directorului prof. Anca Greculeac, al profesorului Manuela David.

Mesaje de solidaritate pentru tinerii din Ucraina au fost transmise de către Niculai Barbă – vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Laura Stadler – din partea Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, și drd. Leizeriuc Delia – Ioana – critic de artă și delegat al Direcției Județene pentru Cultură Suceava, Anca Gutt ofițer comunicare din cadrul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră, Iulia Vuerich reprezentat al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Sherif Sharkawy din partea Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Aceștia au subliniat faptul că reducerea abandonului școlar este o prioritate atât pentru România, cât și pentru Ucraina, iar însăși semnificația “ROUA” ar trebui să genereze noi proiecte de cooperare între instituții publice și ONG-uri, cu accent pe educația vocațională și sprijinirea integrării copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina.

Pentru mai multe informații legate de proiect, persoana de contact din cadrul Asociației ACDC este Petru Vasile Gafiuc – președintele organizației, tel: 0230.524.128, e-mail: acdcassociation@gmail.com. Informații suplimentare se regăsesc și pe pagina de Facebook Smart4Youth, dar și pe website-ul https://smart4youth.com/.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Sanda Gafiuc:

Conferința SEPAL, marcând o etapă importantă în sprijinirea tinerilor NEET din Europa, a avut loc cu succes la Parlamentul European din Bruxelles pe data de 6 noiembrie 2023, fiind organizată de Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.
Asociația Institutul pentru Parteneriat Bucovina lansează Campania de informare ”Prietenia ta, le face bine! Fii alături de ei!”, în data de 07.08. 2023, ora 12:00, la sediul Centrului Multifuncțional de Zi HOPE`S al Asociației Schitul Laura Lavrentie Rădăuți
ROUA Info Hub găzduiește prima expoziție a unor artiști ucraineni, din această locație
Asociația Institutul Bucovina - printre puținele organizații care continuă să ofere servicii suport pentru refugiații ucraineni
Galeria Zamca și Asociația Institutul Bucovina îi urează un sincer “La mulți ani!” maestrului și colaboratorului Mihai Pânzaru-PIM