Cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2019, ar putea fi stabilit în mărime de 6.975 lei. Un proiect în acest sens a fost expertizat, recent, de Centrul Naţional Anticorupţie. Documentul urmează să fie examinat de către Guvern, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Experții au spus că documentul nu conține factori de risc care pot să genereze apariția riscurilor de corupție. Totuși, aceștia au remarcat că autoritățile nu au respectat prevederile legale privind transparența în procesul decizional pentru că proiectul nu a fost pentru consultări publice. Prin urmare, a fost îngrădit dreptul legal al părţilor interesate de a participa în cadrul procesului decizional de promovare a documentului, se menționează în raportul Centrului Național Anticorupție.
Menționăm că, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat în anul 2018 a fost de 6.150 de lei. În anul 2017, acest indicator a fost stabilit la nivelul de 5.300 de lei, iar ulterior majorat cu 300 de lei.