conturi in euro

Culori de ulei – universul picturii

Nu exista pictura fara culoare, asa cum nu ar exista nici carti fara scriitori. Daca ar fi sa facem o paralela intre universul artistic si lumea in care traim, culorile ar fi pentru pictura ceea ce este aerul pentru om. Un elemnet esential de a carui prezenta depinde existenta noastra. Daca sunteti un practicant al artei plastice sau un iubitor al ei, intelegeti ce vreau sa spun.

Despre culori vorbim si in cele ce urmeza. Despre culori de ulei mai exact, asa ca va invit sa ne fiti alaturi intr-o calatorie scurta dar intensa in universul vesel al miilor de nuante care, cine stie?! Poate candva se vor regasi prin marile muzee ale lumii, intr-un tablou semnat de dumneavoastra.

Culori de ulei- atunci acum si in viitor!

Istoria picturii ne poarta pe un drum nevoios plin de suisuri si coborasuri, in care marii artisti au fost nevoiti sa se reinventeze permanent. Nici nu este de mirare ca astazi avem in domeniul picturii atat de multe teme, atat de multe tehnici si atat de multe materiale.

Daca am ajuns la domeniul materialelor pentru pictura, va spun ca dominatia culorilor de ulei a durat nu mai putin de trei secole, inainte sa fie invinse oarecum de acuarele si acrilice. Din secolul XVI si pana in secolul XVIII, culorile de ulei reprezentau baza picturilor epocii respective. Asadar putem aminti o serie intreaga de tablouri apartinand stilului Baroc care au fost pictate in astfel de culori de ulei, insa mai bine ne axam acum pe importanta lor prezenta.

Desi in secolul XIX acuarelele au devenit din ce in ce mai populare, iar un secol mai tarziu pasionatii domeniului erau fascinati deja de acrilice, eleganta si rafinamentul picturilor in culori de ulei este recunoscuta si astazi si va fi in continuare apreciata, in mod cert, pentru multa, multa vreme. Sunt rezistente, sunt intense, iar luciul caracteristic atrage si induce privitorul intr-o lume plina de mister si normal, mult mai colorata decat realitatea.

Culori de ulei- clasificare si utilizare!

Culorile de ulei se impart in patru mari clase. Prima dintre acestea inglobeaza culorile de ulei traditionale. Se spune despre acestea ca sunt printre cele mai rezistente si sunt extrem de apreciate de marii artisti dar si de studentii iubitori de frumos. Sunt extrem de rezistente si au printre cele mai mari concentratii de pigmenti dintre toate culorile folosite in pictura.

Culorile de ulei cu uscare rapida sunt si ele foaret indragite, presupun ca, cauza este evidenta, iar in ceea ce priveste culorile de ulei solubile in apa, ei bine aici vobim de o calitate cu totul si cu totul deosebita si anume aceea ca prin utilizarea lor puteti evita mirosurile puternice si iritante de solventi.

Nu putem incheia clasificare fara culorile de ulei sub foma de baton, ca un fel de creion magic. Usor de utilizat exact in forma de prezentare insa cu rezultatele unor culori de ulei traditionale.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de eCom:

Echipa „Donează sânge, fii erou!”, membră a organizației studențești din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, organizează în perioada 31 martie – 4 aprilie o campanie de donare...
Alexandru Olea, un nume relativ necunoscut până acum câțiva ani, a reușit să devină unul dintre jucătorii de top în industria jocurilor de noroc din România. Deși pare o poveste...
Cel mai important eveniment de navigație cu veliere pe o suprafață închisă de apă din Europa, Bol d’Or, a inclus în acest an o echipă participantă care a beneficiat de...
București, Iunie 2024 – Vara este în toi, temperaturile cresc, iar magazinul Studio Casa te invită să te bucuri de acest sezon la maximum cu campania promoțională „COOL SUMMER”! Descoperă...
Retailerul online GourmetGIFT.ro, unul dintre cei mai importanți furnizori de cadouri corporate, continuă în anul 2024 să susțină activ protejarea mediului înconjurător, alături de clienții săi din mediul de afaceri....