Educaţia civică are un rol deosebit de important în a-i ajuta pe tineri să înţeleagă contribuţia pe care aceștia o pot avea pentru dezvoltarea societăţii, în calitatea lor de cetăţeni informați şi responsabili.
Pe 24 ianuarie am sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române, respectiv 162 de ani de la nașterea statului modern România.
Formatorii specialiști multicalificați Kasta Morrely au ales să includă activități de educație civică cu prilejul acestei zile. Mai mult, cunoașterea istoriei și a valorilor naționale dar și internaționale conturează identitatea omului echilibrat. Un popor fără cultură este un popor fad, lipsit de substanță, o „formă fără fond”, așa cum se exprima Titu Maiorescu în Junimea.
Tinerii s-au bucurat de scurta lecție de istorie și reușită națională chiar în piața în care s-a realizat Unirea Principatelor – Piața Unirii din Iași. Formatorii Kasta Morrely sub forma unui exercițiu de imaginație i-au întors în timp pe tineri pentru a afla cum pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este numit domn al Țării Românești, după ce pe 5 ianuarie, în același an, fusese numit și domn al Moldovei. Este consfințit astfel evenimentul cunoscut ulterior în istoria românilor drept Unirea Principatelor Române. Se naște o nouă națiune care, un an mai târziu, va primi numele România.
Astăzi, Unirea Principatelor Române reprezintă o victorie a neamului. Deși a fost o victorie a elitelor și nu neapărat a poporului, momentul 24 ianuarie a permis românilor să spere în continuare și să lupte cu mai multă înverșunare pentru unitate națională. Lupta lor și-a atins apogeul și a devenit realitate câteva decenii mai târziu, în anul 1918.
Agenda zilei a mai inclus vizionarea unui spectacol de teatru. Prin îndrumarea către manifestări artistice inspirate, formatorii Kasta Morrely îi ajută pe copii și tineri să devină oameni inteligenți, cu o cultură a bunului simț – bază a reușitei sociale. Se știe că, teatrul oferă modele și tipare pentru situații de viață.
Pentru dezvoltarea dragostei față de țară tinerii Kasta Morrely au fost implicați într-un proces de creativitate și creație a unor obiecte în culorile drapelului național, inclusiv măști de protecție având în vedere perioada de pandemie pe care o traversăm.
În concluzie, cunoașterea unor evenimente importante din istoria națională ne ajută să înțelegem în primul rând trecutul nostru, să înțelegem idealurile care i-au purtat în lupte timp de veacuri pe strămoșii noștri, dar în același timp ne unește pe noi ca popor.
Tinerii care doresc să beneficieze de o viață frumoasă și plină de reușite se implică în organizații neguvernamentale de referință prin performanțe demonstrabile. Asociația Kasta Morrely este un cadru de oportunitate pentru implicare și dezvoltare personală atât pentru cei mici cât și pentru adolescenți.