conturi in euro

Fundația Orange lansează primul e-book „Lumea prin Culoare și Sunet”

Materialul oferă o imagine completă a soluţiilor asistive dezvoltate de-a lungul timpului sub umbrela „Lumea prin Culoare și Sunet”, unele în premieră la nivel european. Prin acest demers, Fundația Orange își propune să informeze un număr cât mai mare de beneficiari direcți, astfel încât, persoanele parte din acest grup vulnerabil, să afle cum își pot valorifica mai bine abilitățile cu ajutorul unor soluții gratuite. E-book-ul poate fi descărcat gratuit de pe site-ul Fundației Orange.

Din anul 2012, prin intermediul programului „Lumea prin Culoare și Sunet”, aproape 600.000 de persoane din România, au beneficiat de proiecte sociale în domeniul educației, sănătății, culturii și al mobilității. Din totalul de 41 de proiecte finanțate, peste 30 au inclus și componente digitale precum website-uri, aplicații mobile iOS şi Android, materiale video și audio, cărți DAISY, soft-uri de accesibilizare. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.2 milioane de euro.

„Tehnologiile asistive ajută persoanele cu dizabilităţi să se descurce în viaţa de zi cu zi. Fie că este vorba de mersul la şcoală, o călătorie prin oraş, o comandă la poştă sau o vizită la muzeu, tehnologiile asistive au un rol esenţial în integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Sperăm ca acest material să ofere un element de referință pentru implementarea unor inițiative similare la nivel sistemic, în întreaga ţară. ”, a declarat Dana Deac, Preşedinte Fundaţia Orange.

Un nou apel de proiecte  Lumea prin Culoare și Sunet” s-a încheiat pe data de 16 aprilie, valoarea finanțării în acest an fiind de 250.000 de euro. Vor fi alese maxim 6 proiecte, câte 2 pentru fiecare categorie de grant disponibil, iar inițiativele bazate pe tehnologie, cu acoperire naţională sau cu un număr mare de beneficiari, vor primi un punctaj mai mare. Câștigătorii vor fi anunțați până la finalul lunii august 2020.

 

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Oana Grosanu:

Programul Digitaliada, liderul educației digitale în România, cu experiență în implementarea metodelor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare la clasă, dă startul celei de-a șasea ediții.
Adriana Lincă (40 de ani), va primi din partea Grupului Orange, o finanțare de 10.000 euro pentru a-și îndeplini marele ei vis.
București, 12 august 2020. Fundația Orange a desemnat câștigătorii ediției 2020 a concursului „Lumea prin Culoare și Sunet”.
București, 18 mai 2020. Platforma interactivă Digitaliada, dezvoltată de Fundația Orange, adaugă un modul gratuit de videoconferințe.
București, 6 mai 2020. O lume mai accesibilă cu ajutorul tehnologiei. Acesta este mesajul pe care Fundația Orange îl transmite cu ocazia lansării primului e-b