conturi in euro

GoAheadHackaton – 24 de ore pentru identificarea de noi soluții pentru educația viitorului, în cadrul inițiativei DigiEduHack

Pe 3 octombrie 2019 mai mult de 2500 de studenți, profesori, cercetători, programatori din întreaga lume vor concura timp de 24 de ore, în evenimente de tip hackaton care se vor desfășura simultan în 50 de locații la nivel mondial.

DigiEduHack este o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), ca parte a Planului de acțiuni pentru educația digitală propus de Comisia Europeană, gestionată de Climate-KIC și coordonată de Universitatea Aalto din Finlanda. DigiEduHack are ca obiective: facilitarea dialogului între categorii diferite de persoane interesate de viitorul educației și promovarea ideilor acestora, identificarea și promovarea tendințelor cheie din educație, generate de transformarea digitală și identificarea unor posibile soluții inovative la cele mai importante provocări din domeniul educațional.

Asociația GO-AHEAD organizează, în incinta Ingenius Hub din București, Hackatonul Education 4.0 dedicat identificării de soluții digitale care să dezvolte competențele socio-emoționale necesare tinerilor pentru adaptarea la provocările secolului 21: gândire critică, creativitate, comunicare, colaborare, curiozitate, inițiativă, perseverență, adaptabilitate, leadership, responsabilitate socială și culturală.

Peste 35 de programatori, studenți/elevi, profesori, psihologi, susținuți de team-leaderi si mentori cu experiență în domeniul educației și tehnologiei vor concura timp de 24 de ore pentru a dezvolta noi soluții educaționale, urmând ca cei mai buni să câștige premii în bani și vouchere oferite cu ajutorul partenerilor și sponsorilor evenimentului Accenture, 01NO.DE, GO-TECH Consulting, ICF Romania, Business Women Forum Romania, Marcotec București, The E-Learning Company, Centrul Confident, Artesana și Vindor.

Cea mai bună soluție se va califica în etapa următoare și va avea șansa accederii în finală, unde se vor selecta 3 câștigători, care vor primi premii a 5000 EUR fiecare și titlul de Ambasador al Educației Digitale.

Cu o echipă tânără și ambițioasă, Asociația GO-AHEAD se implică în proiecte inovatoare care sprijină educația din România și a obținut rezultate notabile într-un timp scurt: 4 programe de formare profesională acreditate de Ministerul Educației Naționale având ca tematică dezvoltarea personală, bullying, orientare școlară și profesională și IT&C, peste 1800 de cadre didactice instruite și certificate la nivel național, o rețea națională cu peste 90 de locații de formare acreditate și peste 130 de formatori/colaboratori, programe integrate de dezvoltare personală coaching, consiliere și orientare în carieră pentru elevi și studenți.

Mai multe detalii despre Asociația GO-AHEAD și Hackaton se găsesc pe www.go-ahead.ro și https://www.facebook.com/TrainingGoAhead .

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Adeline Simota:

Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Maramureș și Casa Corpului Didactic Brașov lansează proiectul „Activ Digital în Școala Ta!”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice
  Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov lansează proiectul ”ConnectOSC: Digitalizare și dialog civic pentru servicii de ocupare optimizate”, cod SMIS 301548, care se va desfășura în perioada 01.06.2024 – 31.05.2026.
Data de 28 martie 2024 marchează un moment extraordinar pentru Asociația GO-AHEAD întrucât, la 7 ani de la înființare, lansează primul film documentar care îi are în prim-plan pe beneficiarii programelor educaționale dezvoltate și implementate de asociație.
Joi, 23 februarie 2023, în Sala de festivități a Colegiului Tehnic Petru Mușat din Suceava a avut loc Conferința de închidere a proiectului EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație.La eveniment au participat reprezentanți ai partenerilor de proiect, director
În anul 2 de activitate în cadrul proiectului ZEST4EDU - O nouă perspectivă în educație, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cu Asociația “GO-AHEAD” București și cu Fundația ”Art for Change”