Împletituri de paie, închirierea de casete video și  de autoturisme – strategia guvernului român pentru creșterea competitivității în contextul pandemiei COVID-19

Sprijinul financiar promis de Guvernul României pentru a ajuta companiile afectate de efectele pandemiei COVID19 a fost un document îndelung așteptat de mediul de afaceri din țara noastră. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc trage un semnal de alarmă public că din păcate, acest sprijin – așa cum este formulat în Ordonanța de urgență 130/2020, “privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provodate de COVID-19” – ignoră cu desăvârșire un sector foarte grav afectat, aflat în pragul stopării activității: producția de struguri și vinuri. Așa cum arată cifrele, volumul de vin românesc tranzacționat intern și intracomunitar au suferit scăderi semnificative – cu efecte dintre cele mai severe asupra competitivității sectorului și asupra forței de muncă angrenate în sistem.

 

Deși la întâlnirile între responsabilii guvernamentali și reprezentanții sectorului vitivinicol s-au detaliat efectele deosebit de severe asupra acestui domeniu economic – unde continuarea lucrului în vie și crame este esențială pentru continuarea activității în viitor – și s-au discutat soluții care să reducă impactul negativ al crizei, nimic din toate aspectele discutate nu se regăsește în actul normativ. Sunt incluse, în schimb, activități economice nevitale relansării economice, dintre care unele nici măcar nu au suferit un impact major: închirierea de casete video și discuri, fabricarea de articole din ceramică sau împletituri din paie și alte fibre vegetale, închirierea de autoturisme, leasing de automobile etc.

 

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc atrage atenția Guvernului și opiniei publice asupra importanței măsurilor de susținere pentru sectorul vitivinicol, care este instrument de dezvoltare rurală, generator de produse agricole cu valoare adăugată mare, angajator important în economie și purtător de imagine de țară. În timp ce alte țări producătoare din Uniunea Europeană dau o prioritate deosebită sectorului și îl susțin eficient, Guvernul României îl neglijează, cu consecințe extrem de grave nu doar pentru continuarea activității și pentru șansele de competitivitate economică viitoare, ci și pentru supraviețuirea economică a lucrătorilor din domeniu.

DATE DE CONTACT

Nume: Ciprian Dondea
Email: ciprian@premiumwinesofromania.com
Telefon: 722956678
Website: https://premiumwinesofromania.com
Cuvinte cheie: APVR

Alte Comunicate de presa de 1137 :