În Iulie ParkLake te invită într-o călătorie în Lumea Antică

Vino în perioada 01.07 – 31.07.2022, de Luni până Duminică, în Main Square-ul din ParkLake, să descoperi ”Tehnologia Învingătorilor”, o expoziție în colaborare cu Original Media, care te va purta într-o călătorie în timp, prin mai multe secole, și care va aduce în atenție evenimente semnificative din Roma Antică, dar și lucruri mai puțin știute despre romani.

În Main Square vor fi expuse peste 40 de exponate printre care mașinării inovatoare pentru acele vremuri, precum și armuri impresionante purtate de soldați, dar și de celebrii gladiatori.

În plus, vizitatorii vor vedea conceptul arcului roman, tehnica acestuia stând la baza construcțiilor care au adus progresul până în cele mai îndepărtate zone ale imperiului (apeducte, poduri, viaducte).

În Parklake, vor fi expuse reproduceri fidele ale unor exponate care te vor ajuta să întelegi cum Imperiul Roman și-a păstrat influența timp de un mileniu precum: instrumente și mașinării care au asigurat dezvoltarea infrastructurii de referință, garanția menținerii influenței Imperiului Roman timp de cinci secole și al unor invenții precum: odometru, groma și chorobates, exemple elocvente ale măreției progresului roman. De asemenea, expoziția aduce pentru prima dată într-un centru comercial macheta construirii unui drum roman, construcții civile sau vestimentația femeilor romane.

Vei afla cum a fost construit berbecul roman, turnul de asalt, turneul de apărare, catapulta și cât de eficiente erau în luptă, povestea capitularii lui Vercingétorix sau de ce lenjeria subligaculum, tunica interioară şi tunica exterioară din mătase-stola erau elemente de nelipsit din vestimentația femeii romane.

Timp de o lună, ParkLake devine gazda unei expoziții dedicate nu doar iubitorilor de istorie, dar și celor fascinați de o perioadă de referință din trecut care vor să descopere secretele din spatele ”Tehnologiei Învingătorilor”.

Te așteptăm în ParkLake să admiri de aproape reconstrucțiile minuțioase și să descoperi secretele celei mai faimoase armate din istorie și ale mașinăriilor de război care au schimbat lumea.

Intrarea este liberă! Bucură-te alături de cei dragi de o expoziție pentru toate vârstele.

Ne vedem în ParkLake!

 

In siguranta #nudoaracasa

In contextul actual, ParkLake Shopping Center a dezvoltat si adoptat masuri sporite de igiena si siguranta, pentru a oferi in continuare o experienta de shopping cat mai sigura si placuta clientilor sai. Astfel, a verificat si certificat procesele curente de igiena si curatenie in parteneriat cu SGS, liderul mondial in domeniul inspectiei, verificarii, testarii si certificarii, obtinand astfel Standardul de Evaluare SGS pentru Igiena si Dezinfectare. Acest lucru confirma respectarea stricta a protocoalelor si reglementarilor de ultima generatie aplicabile, asigurand in acest fel sanatatea si siguranta tuturor persoanelor care trec pragul centrului comercial.

Despre ParkLake Shopping Center

ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care imbina intr-un mod armonios natura si shopping-ul. Designul modern combina elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natura − Familie si ofera oportunitati excelente de petrecere a timpului liber in cadrul spatiilor de relaxare, de joaca, precum si locuri in care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrand.

Proiectat dupa cele mai inalte standarde internationale, inconjurat de natura si situat in apropierea parcului Titan, ParkLake ofera cea mai buna selectie de branduri disponibile pe piata si servicii de inalta calitate intr-un mediu eco-friendly si o atmosfera incantatoare.

Mai multe informatii despre ParkLake Shopping Center gasiti la: www.parklake.ro.

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

DATE DE CONTACT

Website: https://www.parklake.ro/

Cuvinte cheie:

parklake, mall, expozitie, istorie

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

Cum ar fi să ieși pe stradă doar în lenjerie și o pereche de încălțăminte? Provocator? Senzual? Eliberator? Natural? Poate da, poate nu. Depinde de personalitatea și stilul fiecăruia, așa e?
În această următoare extindere a spațiului „TOMMY PLAY”, un nou magazin inspirat de cultura de stradă din Bronx își deschide porțile pentru comunitatea Roblox.
Achizitionarea produselor pentru micut este unul complex si care necesita informare in prealabil.
În fiecare an, vara are un impact semnificativ asupra pielii și părului. Ritualul zilnic de îngrijire reprezintă o provocare mai ales când vine vorba de tranzițiile sezoniere. Pielea și părul reflectă modificările în armonie cu anotimpurile, așadar rutina z
În Anul Centenarului Încoronării, editura Librex continuă seria cărților Reginei Maria cu „Țara pe care o iubesc”, un roman sfâșietor, dar totodată plin de frumusețe și emoție.