Industrie Mică Prahova SA, pe lista susținătorilor internaționali ai Deceniului Națiunilor Unite privind Transportul Durabil

Cu prilejul lansării acestui program, Industrie Mică Prahova a transmis angajamentul său voluntar constând în inițiativa campaniei „Șoferii tineri și siguranța pe șosea”, derulată în luna noiembrie, alăturându-se astfel eforturilor unor prestigioase organizații ca International Road Assessment Programme (iRAP), International Road Federation (IRF), International Road Transport Union (IRU), World Wildlife Fund (WWF) sau World Bank.

Peste 3000 decese provocate de accidente rutiere și aproximativ 100 000 de răniri au loc în fiecare zi la nivel mondial. Aproape o treime dintre acestea se întâmplă în timpul orelor de muncă, ceea ce accentuează importanța siguranței atât pentru capitalul uman, cât și pentru economie și productivitate. Măsuri simple precum amplasarea de indicatoare rutiere sau trasarea marcajelor rutiere pentru automobile, bicicliști sau pietoni pot avea un impact profund asupra siguranței drumului.

Un număr de peste 80 de angajamente din partea statelor membre și a organizațiilor implicate au fost publicate online cu această ocazie către Departamentul de Afaceri Economice și Sociale al Organizației Națiunilor Unite. Industrie Mică Prahova a transmis propriul angajament respectând criteriile de eligibilitate impuse, și anume: urmărirea realizării de progrese în privința transportului durabil, în baza principiilor cartei ONU, activitatea având având obiective specifice, măsurabile, realizabile (SMART).

„La începutul lunii august, anul trecut, Industrie Mică Prahova SA își reitera preocuparea privind susținerea siguranței rutiere prin semnarea angajamentului din cadrul campaniei #SaferRoadsPledge și demonstrarea sprijinului pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă privind siguranța rutieră și a celor 12 obiective globale de performanță ale ONU în materie de siguranță rutieră. În consecință, angajamentul transmis acum reprezintă o continuare firească a eforturilor noastre constante în acest domeniu și o confirmare a sprijinului asumat,” a menționat cu această ocazie, Iulia-Mihaela Matreș, Specialist relații publice în cadrul Industrie Mică Prahova SA.

Angajamentul transmis de Industrie Mică Prahova SA prin campania de siguranță rutieră „Șoferii tineri și siguranța pe șosea,” urmărește punerea în practică a viziunii care stă la baza Deceniului ONU prin acțiuni menite să accentueze importanța marcajelor și a indicatoarelor rutiere în siguranța utilizatorilor tineri ai drumului, concretizate în:

Ø  materiale distribuite online în scopul diminuării numărului foarte mare de accidente înregistrate de șoferi tineri;

Ø  evidențierea riscurilor pe care le întâmpină aceștia (pornind de la factorul vârstă, până la riscuri legate de viteză ori conducerea sub influența alcoolului);

Ø  efectul semnalizării rutiere orizontale și verticale mai ales pe timp de noapte în păstrarea poziției stabile față de axul lateral al drumului.

Industrie Mică Prahova SA activează în domeniul semnalizării rutiere orizontale și verticale din anul 1990, având clienți primării și consilii locale și județene din România. De-a lungul timpului a demonstrat un angajament continuu față de siguranța rutieră, în calitate de semnatară a Cartei Europene a Siguranței Rutiere, fiind implicată de peste un deceniu în diverse proiecte de prevenire a accidentelor. În concordanță cu temele promovate de Organizația Națiunilor Unite, compania s-a alăturat eforturilor globale de reducere a accidentelor rutiere și de promovare a unui comportament preventiv în trafic.

 

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Industrie_Mica:

Ploiești, 30 martie 2026 – Industrie Mică Prahova SA organizează și anul acesta Ziua Nino Nino în mediul online, pentru a aduce în prim-plan importanța siguranței copiilor în trafic și...
Ploiești, 15 decembrie 2025 - Prin acțiunile sale recente în domeniul siguranței rutiere, Industrie Mică Prahova SA sprijină Deceniul ONU privind Transportul Durabil (2026-2035), un efort global de conștientizare a...
Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță anunță lansarea campaniei „Șoferii tineri și siguranța pe șosea,” ce urmează a fi derulată online între 16 și 22 noiembrie. Campania...
Ploieşti, 14 mai 2024 – Pentru al treilea an consecutiv, Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă organizează Ziua Nino Nino, campanie dedicată exclusiv siguranţei rutiere pentru copii.
Ploiești 10 aprilie, 2024 - Campania „Să vorbim despre…VITEZĂ” a fost premiată aseară, într-o ceremonie impresionantă organizată la Nord Events Center by Globalworth, în București, în cadrul Galei Romanian CSR...