Anual, la 20 Februarie, asociațiile din domeniul social, organizațiile non – guvernamentale și cetățenii cu spirit civic activ de pretutindeni, sărbătoresc Ziua Mondială a Justiției Sociale, un prilej de conștientizare a problemelor pe care le întâlnim zi de zi, din cauza unor factori mai mult sau mai puțin independenți de propriile alegeri.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, justiția socială este un principiu de bază care promovează coexistența pașnică și prosperă între națiuni, egalitatea de gen și drepturi pentru persoanele indigene și migranți și totodată, eliminarea inegalităților pe care oamenii le resimt ca urmare a sexului, vârstei, rasei, etnicității, religiei, culturii sau dizabilității pe care o au.
Institutul Bucovina militează pentru justiția socială de mai bine de un deceniu, implementând in comunitățile din județul Suceava, proiecte de incluziune socială pentru persoanele aflate în situații de risc și marginalizare socială sau care suferă de o dizabilitate. Amintim în special Proiectul SEPAL (2017 – 1 – 058) – dezvoltarea unei platforme de angajare prin ucenicie, destinată unui număr de 300 de NEETs cu vârste cuprinse între 24 și 29 de ani, adică tineri cu dizabilități, care au renunțat la școală, au competențe reduse, sunt de etnie rromă sau migranți.
În prioada de toamnă, voluntarii organizației s-au deplasat de mai multe ori în comunitatea Țâmpoceni din comuna Păltinoasa, unde locuiesc mai multe familii aflate în situații de risc și familii de rromi. Aici s-au desfășurat acțiuni de incluziune socială și campanii de informare, cercetându-se posibilitatea de a le oferi acestora o formă de acces la electricitate și oferindu-le obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă pentru cei mai mici școlari (Proiectele “EN – POWER” și “EduGreen”).
Cu privire la justiția socială, Institutul Bucovina mai este implicat în proiectele Erasmus + “Fii o femeie antreprenor: regândește profesia ta și te descoperă prin cultură” (2020-1-ES01-KA204-081956) – creșterea competențelor antreprenoriale ale femeilor dezavantajate prin sensibilizarea comunităților vizate cu privire la potențialul pe care îl au sectoarele culturale și creative”, “PEPA – Program de împuternicire de la egal la egal pentru incluziunea femeilor migrante” (2020-1-PL01-KA204-082178) prin care se urmărește creșterea oportunităților de voluntariat pentru femeile migrante în țările partenere și “WOMIN – Femeile sunt în: abilități și competențe pentru muncă și antreprenoriat” (2020-1-UK01-KA204-078986), pentru creșterea participării femeilor pe piața muncii prin promovarea muncii la domiciliu.
Potrivit site-ului ONU (https://www.un.org/en/observances/social-justice-day) Ziua Mondială a Justiției Sociale este o inițiativă a Adunării Generale, reunită la 26 Noiembrie 2007, care consideră că dezvoltarea și justiția socială sunt indispensabile pentru atingerea și menținerea păcii în cadrul și între națiuni. Anul acesta, tematica este “Justiția Socială în Economia Digitală”, un prilej de “comemorare a eforturilor comunității internaționale pentru a găsi soluții în vederea dezvoltării sustenabile, eradicării sărăciei, promovării angajabilității și a muncii echitabile, protecției sociale universale, egalității de gen și accesului la bunăstare și justiție socială pentru toți”.
Pentru mai multe informații legate de proiectele desfășurate de către Institutul Bucovina, persoana de contact este Petru Vasile Gafiuc, președintele Institutului Bucovina. Tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org.